CA LA POTOP: a plouat cu peste 1.800 de copaci, sute de mașini avariate

România, la pământ în urma unei zile de iarnă mai serioase! Cea mai afectată de vremea de sâmbătă a fost de departe Capitala țării unde au căzut sute de copaci și au fost avariate nenumărate autoturisme. Pompierii au întâmpinat probleme și duminică.

Duminică, în intervalul orar 6.00 – 18.00, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov au intervenit la 378 de situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteo, spun reprezentanţii ISUBIF.
Dintre acestea, majoritatea – 371 – au fost în Bucureşti, iar celelalte şapte în Ilfov.
În urma acestor incidente, 83 de autoturisme au fost avariate, toate în Bucureşti.

„Conform statisticii orei 12.00, mai sunt 60 de cazuri în desfășurare, mă refer aici la îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil și autoturisme. În total, de la ora 6.00, sunt 236 de solicitări distincte. Voi reveni la situaţia zilei de ieri, care a fost una fără precedent, cel puţin pentru acest tip de fenomen meteo – ‘freezing rain’, o situaţie deosebită, pentru că din cursul serii de vineri până sâmbătă dimineaţă au fost doar 115 solicitări şi apoi, în decurs de doar câteva ore, numărul lor a fost de şapte ori mai mare, iar statistica pe 24 de ore ne arată că au fost 1.800 de cazuri”, a spus anterior Daniel Vasile într-o declaraţie la sediul ISU Bucureşti-Ilfov.

Două persoane au fost rănite de copacii doborâți în Capitală sâmbătă.

Anterior, în cursul zilei de duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat „degajarea” a peste 1.800 copaci, 26 stâlpi de electricitate şi 80 cabluri electrice, fiind afectate 221 autoturisme.

„În contextul fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore, s-au semnalat efecte la nivelul a 18 județe (AR, AG, BR, BZ, CL, CT, DB, GJ, GR, IF, IL, MH, OT, PH, TL, TR, VL, VS) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 16 beciuri/curți, deblocarea a 37 autovehicule cu 52 de persoane, degajarea a peste 1.800 copaci, 26 stâlpi de electricitate și a 80 cabluri electrice, fiind avariate 221 autoturisme”, arată MAI într-un comunicat transmis duminică.

Ce a făcut Firea?

Sâmbătă, în ziua în care transportul public din Capitală a fost pus pe butuci, când au căzut copaci mai rău ca popicele, iar cel puțin doi oameni au fost răniți, primarul general Gabriela Firea n-a avut nicio apariție, nicio intervenție.

În schimb, Primăria Capitalei a transmis un comunicat în care s-a lăudat cu „pomenile” date anul trecut.

Primăria Generală a anunțat că peste 80.000 de bucureşteni au beneficiat anul trecut de stimulente financiare de aproximativ 370 de milioane de lei acordate de municipalitate prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8553 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Ioana, cine va pune titlurile astea de Arici Pogonici? Desigur,Firea este foarte antipatica, dar nu vad legatura …Nu am inteles niciodata de ce premiul meu in clasa a IV -a a fost o carte pentru oameni mari, cu titlu si coperta inselatoare ‘ Atunci cand ingheta ploile’. Era despre dragoste , despartiri, sentimente… Ce intelegeam eu la 11 ani?

  2. De ce nu te muti, naibii, la digi24?!(Pt autoarea articolului cu titlul de kkt)?

  3. Niște curiozități,.. care , cine ar fi primaru,.. gospodarul, intelighenția patriotică, care văzind defrișările de păduri deosebit de păguboase țării , sănătății poporului, nu mai taie din oraș pomi, nu mai cosmetizează stupid, ci dimpotrivă plantează puieți, pentru viitorul copiilor noștrii. o fi vre-unul din gospodari in funcție de primar ??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.