Cadou de la guvern pentru cadrele didactice

Personalul didactic de predare, conducere, îndrumare şi control va putea ieşi la pensie, la cerere, în anumite condiţii, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege, a anunţat Guvernul, care a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Ordonanţa modifică, potrivit Guvernului, şi durata învăţământului profesional şi reglementează probleme privind organizarea învăţământului postliceal, constituirea şi conducerea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat, dar şi de norma didactică a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.

La începutul şedinţei de joi, premierul Victor Ponta a anunţat că regimul sistemului de educaţie va fi modificat astfel încât lucrurile nedrepte comise împotriva profesorilor să fie corectate.

Agenţia Mediafax a anunţat, săptămâna trecută, citând surse oficiale, că Guvernul va reduce norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani, ceea ce va majora veniturile acestora din ore suplimentare, şi intenţionează să reducă şi vârsta de pensionare tot pentru profesorii cu grad I.

Sursele au precizat că, dacă vor fi aprobate, măsurile vor fi aplicate din semestrul al doilea al acestui an, fără însă să aibă acordul experţilor Fondului Monetar Internaţional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.