Medicii și asistentele protestează miercuri în Capitală. 120 de cadre medicale pichetează sediul Ministerului Sănătăţii şi pe cel al Ministerului Finanţelor.
Nemulțumiți de mai multă vreme, medicii sunt deciși să intre chiar și în grervă generală dacă oficialii de la Sănătate și Finanțe rămân impasibili la doleanțele lor.
Protestatarii cer, printre altele, alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate și veniturilor mai mari pentru rezidenţi care, au în momentul de față, 800 de lei pe lună.
Protestul se anunţă a fi cel mai amplu în sistem din ultimii 15 ani.
Dacă până în luna noiembrie nu se va ajunge la niciun acord, medicii sunt hotărâţi să îşi dea demisia în bloc.
Ministrul Sănătăţii declara în urmă cu opt zile că protestele nu îşi au rostul: „Având în vedere că Ministerul Sănătăţii face toate demersurile legislative şi că ne aflăm în prim proces de dezbatere a actelor normative care constituie esenţa reformei, considerăm că posibilele proteste nu se justifică, nu au suport real”, a spus Nicolăescu.