Cadrele militare ies luni în stradă, chiar de ziua Armatei. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă va organiza un pichet, între 11.00 şi 17.00, în Capitală. Acţiunea face parte din „Operaţiunea Valeriu Carp”, un protest faţă de situaţia economică, în care actuala putere a scufundat ţara. Manfestaţia va avea loc la Palatul Cotroceni.
Una dintre nemulţumirile Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă este legată de prevederea potrivit căreia pensiile militarilor ar urma să fie gestionate de Casa Naţională de Pensii.
Fostul şef de stat major, generalul Mihail Popescu, i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea pensiilor în formula actuală, până nu sunt rezolvate revendicarile militarilor.
O altă doleanţă a sindicaliştilor este reînfiinţarea instituţiei senatorului de drept al Armatei. Acesta ar urma să apere interesele militarilor în Parlamentul României.