Călători străini despre modernizarea ținutei militare în Principatele Române

Text scris de Dr. Maria-Camelia Ene Muzeul Municipiului Bucuresti

Înființarea, în anul 1830, a milițiilor pământene în Principate, a avut rol decisiv pentru europenizarea vestimentației, deci pentru generalizarea hainelor „nemțești”. Cunoscutul pictor Miklos Barabász sesizase contribuția importantă a ținutei militare la modernizarea țării. În „Însemnările despre viața bucureșteană, din 1833”, dr. Andrei Veress, povestind despre „Pictorul Barabász și românii”, consemna: „Trecerea aceasta de la portul vechi la cel european a fost mult înlesnită prin uniforma militară, prin care lumea s-a obișnuit cu nouile forme vestimentare, căci după ocupațiune, primul lucru al Rușilor a fost înființarea unei armate românești cu uniformă europeană, asemănătoare celei rusești”. Memorialistica vremii cuprinde numeroase descrieri ale viitorilor comandanți, înainte și după îmbrăcarea surtucului galonat.

În „Amintirile Colonelului Lăcusteanu”, publicate de Radu Crutzescu, este evocată întâlnirea unor generali ruși cu polcovnicul Ioan Solomon care „era îmbrăcat arnăuțește, cu șalvari, cepchen, legat la cap turcește și cu pistoale la brâu”. Când evocă momentul fondării miliției pământești, chiar polcovnicul Solomon subliniază că el a fost primul care a îmbrăcat, cu entuziasm, uniforma: „La 1830, chemat fiind la București de generalul Khisilov și de boierii țării și au zis că au hotărât pentru Țara Românească să facă oștire regulată și eu cum voi putea, prin a mea mijlocire, să înduplec din tinerii panduri să intre în acéstă slujbă, între care, barem cel puțin o mie de inși, și pe mine mă va face comandir de polc. Eu pe loc am primit acéstă slujbă și i-am făgăduit că voi strânge câți voi putea și cel dintâi am îmbrăcat mondirul de militar în Țara Românească”.

Îmbrățișarea carierei militare și îmbrăcarea uniformei reprezentau renunțarea la vechiul aspect exterior și la privilegii. Momentul era salutat de presă în termeni jumătate nostalgici, jumătate glorioși. La Iași „Albina” anunța: „d. Hatman Constantin Paladi, generalul inspector și șeful oastei pământesci, răzând barba și dezbrăcând costumul asiatic, s-a îmbrăcat cu uniforma militărească națională”.

Purtătorii uniformelor nu erau întotdeauna hotărâți pentru care dintre costume să opteze. Despre acest aspect relatează Jean A. Vaillant, profesor la Colegiul Sf. Sava, care văzuse la revista trupelor muntenești un tânăr ofițer ce stătea în front cu ceacoul pe cap, dar pe umeri avea vechiul său contăș îmblănit, pus peste uniformă și papucii puși peste cizmele cu pinteni, ca peste moii meși de altădată. Deci, se renunța foarte greu la portul tradițional, chiar atunci când era vorba de uniformă. Imaginea era cât se poate de elocventă pentru debusolarea totală în care se aflau Țările Române la început de veac, și nu numai în vestimentație, ci în toate domeniile vieții. Aceste prime momente pline de culoare locală ale începuturilor renașterii armatei române au persistat multă vreme în memoria unor istorici militari. Cazul relatat de Vaillant nu era singular, căci, până ce croitorul finaliza uniforma, mulți dintre boierii ce se văzuseră deodată transformați în ofițeri se purtau cu sabia încinsă peste anteriu și cu șapca ori ceacoul pe cap.

„Bucureștii în anul 1832”, acuarela lui Miklos Barabász, sintetizează în mod admirabil schimbarea de port prin cele două personaje din primul plan al panoramei asupra Capitalei. Lângă parapet, în apropierea bisericii metropolitane, vechiul și noul se văd în persoana venerabilului boier velit, cu barbă patriarhală, purtând cu demnitate ișlicul enorm, caftanul și anteriul înflorat, și a tânărului său companion, suplul și fercheșul ofițer în uniforma elegantă, de croială europeană, admirând împreună vederea ce li se deschide în fața ochilor din vârful Dealului Mitropoliei.

Totuși, acceptarea uniformei s-a făcut cu mai multă ușurință decât fracul în viața civilă, ținând cont că rangurile boierești au fost echivalate cu gradele militare, amintirea arhondologiei cu stricta ei stratificare nefiind exclusă imediat. Astfel, general comandant al armatei devenea cel ce fusese spătar în Muntenia și hatman în Moldova, ambele fiind funcții cu atribuții militare. Aga sau boierii ce se ocupau de alte dregătorii de primă clasă, puteau primi gradul de colonel (polcovnic). Maiorul era asimilat cu rangul de clucer, căminar sau agă în Muntenia și cu cel de spătar în Moldova. Căpitanul provenea din paharnic, stolnic, comis sau clucer în Muntenia și din spătar sau ban în Moldova. Comișii, căminarii sau paharnicii moldoveni puteau comanda o companie de infanterie sau un escadron de cavalerie. Plutonul (zvodul) era comandat de un serdar, medelnicer, sluger, sau paharnic în Muntenia, de un serdar, stolnic sau medelnicer în Moldova; secund al acestuia era un pitar, armaș, șătrar, serdar, sau clucer de arie.

Nicolae Kretzulescu își amintea cu plăcere de vremurile înființării armatei: „Cu întocmirea miliției naționale am văzut boieri mari d’ alde Manolache Băleanu, Iancu Câmpineanu, Alexandru Florescu, Costache Filipescu, lepădându’și antiriile, giubelele, ișlicele și îmbrăcând după rangurile de boierii ce aveau, uniforma militară de coloneli, maiori și căpitani. Feciorii de boieri, tineri încă și fără ranguri de boierie, erau primiți ca prapurgici (sub-locotenenți) cum se chiămau atunci, voiu cita printr’aceia de cari mi’aduc aminte pe frații Golești, Ștefan, Niculae și vărul lor Radu Costache, Niculae Filipescu, Costache Russet (Rusetake), frații miei Costandin și Scarlat Kretzulescu, Voineștii, Tudorache și Iancu Brătianu, Grigore Alexandrescu poetu, Perdicari, Hristache Tell, Cesar Boliac. Toți aceștia, dintre cari unii numiți d’a dreptul șefi de escadroane, șefi de companii, fură trimiși pe la regimentele de infanterie și escadroanele de cavalerie ce se înființaseră (…) în câteva luni, toți militarii noștri, însuflețiți de simțământul național, rivalisau cu soldații ruși și nu vreu să le fie inferiori în ținută și în disciplină, astfel că, în mai puțin de un an, ei făceau admirațiunea instructorilor ruși, dar mai cu seamă a Generalului Kiseleff care își făcea o plăcere în a’i inspecta”.

Uniformele erau foarte frumose și atrăgeau mulți tineri dornici să se remarce prin eleganță. Raoul Perrin, care a petrecut 11 luni la București, în anul 1835, a avut prilejul să observe evoluția recent-înființatei forțe armate și să descrie luxoasa ținută militară: „Uniforma, jumătate franțuzească, jumătate rusească, este mult mai bogată decât a unuia sau a altuia dintre aceste popoare. Aurul curge gârlă peste tot; peste tot galonul de argint și ciucurii sclipitori acopăr marginile, manșetele și pieptul ofițerilor”. În plus, ceacoul tronconic de carton, acoperit cu piele neagră de miel, amintea de ișlicul fanariot din vechime și ușura, astfel, trecerea de la costumul tradițional la cel nou și modern.

Domnitorii din perioada regulamentară, fie că aveau sau nu aptitudini și pregătire militară, umblau în mod frecvent îmbrăcați în uniformă.

Făcându-i un portret principelui Alexandru Dimitrie Ghica, Raoul Perrin consemnează: „El se îmbracă europenește; la teatru și la plimbare poartă frac și pălărie franțuzească (țilindru); la exerciții și la parăzile militare îl vezi purtând pălăria de general de divizie (bicorn), mica redingotă rusească și epoleți cu franjuri groase. Din lunga sa barbă neagră nu a păstrat decât o imperială și niște mustăți mari”.

Bibliografie selectivă:

1. Amintirile Colonelului Lăcusteanu, publicate și adnotate de Radu Crutzescu, Fundația pentru Literatură și Artă, București, 1935, p. 51.
2. Biografia polcovnicului Ioan Solomon istorisită de sine însuși și scrisă de P. Georgescu, Tipografia Filip Lazăr, Craiova, 1891, p. 45.
3. Ioan C. Filitti, ”Principatele Române de la 1828 la 1834, Institutul de Arte Grafice ”Bucovina”, I. E. Torouțiu, București.
4. Ionescu, Adrian-Silvan, ”Moda românească 1790-1850 între Stambul și Paris”, Editura Maiko, 2001.
5. N. Kretzulescu, ”Amintiri Istorice”, ”Ateneul Român”, no. 6, 15 iunie 1894, p. 441.
6. George Ioan Lahovary, Hârtii vechi. Genesa oștirii românesci 1830, Bucuresci, 1893, p. 22.
7. I. Manolescu-Mladin, ”Memorii și amintiri despre istoria progresivă a Armatei Române 1830-1890, în ”Patrula” nr.2 și 3, 16 Ianuarie și 1 Fevruarie 1891.
8. Raoul Perrin, Coup d’oeil sur la Valachie et la Moldavie, Paris, 1839.
9. Vaillant, J.A., ”La Roumanie ou histoire, langue, littérature, orthographie, statistique des peuples de la langue d’or, ardialans, vallaques et moldaves, résumés sous le nom de romans”, Paris, 1844, tome III.
10. Veress, Andrei, ”Pictorul Barabász și românii” cu ”Însemnările despre viața bucureșteană, din 1833”.

FOTO:

1. Alexandru Dimitrie Ghica, portret cu uniformă militară, u/p,colecția Artă Plastică, Muzeul Municipiului București

2. Alexandru Dimitrie Ghica, portret cu vestimentație civilă, colecția Artă Plastică, Muzeul Municipiului București

3. M. Barabasz, Dealul Mitropoliei la 1832, acuarelă, Biblioteca Academiei Române