Două trenuri Interregio care au plecat duminică după-amiază din Timișoara, respectiv Arad, au ajuns la destinație în Mangalia după peste 30 de ore, pe o rută ocolitoare din cauza inundațiilor.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, corespondentului Mediafax, că operatorul național CFR Călători a decis ca cele două trenuri să fie cuplate din Drobeta Turnu Severin pentru că acestea aveau în componență vagoane de dormit.
„Două trenuri Interregio, 1992 Timișoara – Mangalia, care a plecat duminică la ora 17,30 din Timișoara, respectiv 12922 Arad – Mangalia, care a plecat din Arad la 19,30, au ajuns la Drobeta Turnu Severin în cursul nopții. Din cauza inundațiilor a fost o spălare de terasament între Igiroasa – Prunișor – Gârnița și nu se mai permitea continuarea călătoriei pe porțiunea respectivă, astfel că au trebuit găsite soluții de transbordare. Operatorul național CFR Călători a decis ca cele două trenuri să fie cuplate din Drobeta Turnu Severin și să meargă pe o rută ocolitoare până la Mangalia. Decizia a fost luată deoarece trenurile aveau în componență vagoane de dormit și nu s-a dorit trezirea călătorilor în toiul nopții pentru a-i transborda în alt tren. Astfel, trenul rezultat din cuplarea celor două care au plecat din Timișoara și Arad a ajuns luni seară înainte de ora 22 în București, iar în jurul orei 2 la destinație, în Mangalia”, a spus Brânzan.
Noua rută ocolitoare, mai lungă, a trecut prin Lugoj, Ilia, Simeria, Livezeni, Filiași, Craiova, București-Nord, Mangalia.
Călătorii au primit pe traseu, în anumite stații, sandwich-uri și sticle cu apă.
Un călător a declarat că oamenii au primit haotic informații. În plus, într-un vagon erau 40 de elevi din Simeria care mergea la mare.
„Ne învârtim parcă în cerc…viteza e de 20-30 km/oră. Ne pierdem răbdarea. Să le fie rușine celor de la CFR. Am făcut deja 800 km pentru a ocoli o porțiune de drum blocată, spun ei. Ce fel de asistență ne vor oferi? Am primit o sticlă de apă la 5 pesoane și câte un corn. Sunt copii foarte mici în tren (bebeluși), nu cred că vor mânca cornuri cu vanilie. Să nu mai spun de toalete care sunt înfundate”, a spus un alt călător.
Călătorie de coşmar spre mare
Două trenuri Interregio care au plecat duminică după-amiază din Timișoara, respectiv Arad, au ajuns la destinație în Mangalia după peste 30 de ore, pe o rută ocolitoare din cauza inundațiilor.
Două trenuri Interregio care au plecat duminică după-amiază din Timișoara, respectiv Arad, au ajuns la destinație în Mangalia după peste 30 de ore, pe o rută ocolitoare din cauza inundațiilor.
Distribuie articolul pe:
6 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
In 30 de ore ajungea in China!
A luat-o prin Bulgaria???
Voiam sa scriu ca Dragnia e de vina, canf iata ca lili mi-o si lua inainte.
geniali ca de obicei angajații de la stat. Adică a trebui ca trenurile sa ajunga la Severin ca sa realizeze ca nu se poate circula spre Balota.
Era foarte greu să trimită trenul direct din Lugoj către Ilia Simeria Petroșani.
citi erau studenti si calatoreau gratis VIVA DRAGNEA
studentii NU platesc vagon de sex,scuzati de dormit VIVA DRAGNEA
citi erau platitiri de bilet cu copii sau fara?
Mereu fascinanta Romanie!!
Rade pe sub mustata trista incarceratul Dragnea cand citeste asa ceva…
PSDeii spun ca e BINEEE!!!