Calificare!

Naționala U19 a României s-a calificat sâmbătă la Campionatul European din Slovacia, programat în vara acestui an.

Naționala U19 a României a câștigat sâmbătă cu 2-1 reprezentativa similară a Croației. Golurile au fost marcate de Spelijak (28), respectiv Chirițoiu (10) și R. Ilie (73).

România s-a calificat matematic la Campionatul European, după ce, tot sâmbătă, Georgia și Islanda au terminat partida directă la egalitate, scor 1-1.

România și-a asigurat astfel primul loc în grupă și automat calificarea la Euro 2022.

„Pentru România va fi a doua participare la EURO U19, dar este prima calificare obținută în urma preliminariilor! În 2011, tricolorii U19 au fost prezenți la turneul final din postura de țară gazdă!”, a anunțat Federația Română de Fotbal.

La Turneul Final vor participa câștigătoarele celor 7 grupe. Acestora li se va alătura țara gazdă, Slovacia. Competiția va avea loc în perioada 18 iunie – 1 iulie 2022.

  • Clasamentul grupei din care facem parte, înainte de finalul meciului Islandei cu Georgia:
1 România 2 2 0 0 +5 6p
2 Croația 2 1 0 1 0 3p
3 Islanda 2 0 1 1 -1 1p
4 Georgia 2 0 1 1 -4 1p

 

Foto frf.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

3 Comentarii

  1. Exact ca actorasul cel vestit, burleanu reales la al șaselea congres!!…asta-i viitorul țării, viitor luminos, de aur…ma mir ca Iedi nu se laudă cu proștii lui!!..

  2. Bine ca scapat si un pic de rosu in poza ca la atata galben si albastru am crezut ca am schimbat culorile nationale in semn de solidaritate….

  3. Bravo! Felicitări! Din păcate și aceasta generație se va pierde pe drum ..se va risipi repede după turneu final in cele patru zări…la ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.