Călin Popescu Tăriceanu şi Eugen Teodorovici, denunţaţi la DNA în Dosarul Microsoft

Chiar a doua zi după căderea moţiunii PNL, în presă a apărut un denunţ-surpriză în care sînt nominalizaţi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi Eugen Teodorovici, Ministrul finanţelor, în Dosarul Microsoft, pentru şpăgi de aproape 7 milioane de euro, pe care le-ar fi luat împreună cu Karoly Borbely, fost Ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.




Denunţul a fost făcut de Gabriel Marin în ziua de 14 octombrie 2014 (v. foto sus), adică exact acum un an! În mod suspect, iată, informaţia a fost dată presei chiar a doua zi după dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului PSD, din care face parte şi ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Nu sîntem chiar de novici în presă încît să nu ne punem întrebarea de ce a fost ales exact acest moment. S-a aşteptat cumva să se vadă dacă Tăriceanu şi parlamentarii ALDE vor vota moţiunea? Să vedem, însă, singura fila din denunţul lui Gabriel Marin care face trimitere la Tăriceanu şi Teodorovici:

Denunţul lui Gabriel Marin poate fi citit integral pe luju.ro, la adresa http://www.luju.ro/static/files/2015/septembrie_2015/30/microsoft_tariceanu.pdf.

Scurgerea” acestui document spre presă ar putea avea, de asemenea, legătură cu discursul lui Tăriceanu de ieri, de la tribuna Parlamentului, în care a făcut un adevărat rechizitoriu Justiţiei de azi, în care a semnalat super-puterea pe care au dobîndit-o procurorii şi minimalizarea rolului judecătorilor, singurii care reprezintă puterea judecătorească! Ar mai putea avea legătură şi cu Conferinţa pe teme de Justiţie, organizată joi de Senatul României, la care a fost invitată judecătoarea Gabriela Baltag, Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, unde a rostit acel memorabil discurs, publicat de cotidianul.ro.

Acestea sînt semnele de întrebare legate de momentul cînd a apărut denunţul lui Gabriel Marin, care este managerul uneia dintre firmele ce făceau parte din „suveica” Microsoft, deci interesat să facă astfel de denunţuri. Să vedem acum ce conţine acest denunţ în cele două pasaje în care sînt nominalizaţi Tăriceanu şi Teodorovici:

Ce atrage atenţia în acest pasaj este faptul că denunţătorul Gabriel Marin nu face o referire directă nici la Călin Popescu Tăriceanu, nici la Eugen Teodorovici, ci relatează DOAR ce a auzit de la Viktor Malinowski! Mai mult decît atît, Viktor Malinowski i-ar fi spus lui Gabriel Marin că suma de 2.700.000 USD trebuia virată în conturile offshore deţinute de Petru Berteanu şi Bogdan Teodorescu, iar abia aceştia ar fi trebuit să dea banii lui Tăriceanu şi Teodorovici!

Să vedem şi cel de-al doilea pasaj în care sînt nominalizaţi Tăriceanu şi Teodorovici, în care este vorba de suma de 4.000.000 USD:

Şi în acest pasaj, denunţătorul află de la acelaşi Viktor Malinowski că suma de 4 milioane de dolari urma să fie virată în contul Evei Maria, soţia lui Peter Hungler, iar abia aceştia trebuiau să dea banii lui Tăriceanu, Teodorovici şi Borbely!

Poate că aşa se explică faptul că, deşi denunţul a fost depus abia anul trecut, DNA nu a solicitat ridicarea imunităţii pentru Tăriceanu, fost Prim-ministru şi actual senator, şi Teodorovici, ministru în funcţie şi senator. Pentru ei, solicitarea ridicării imunităţii presupune trimiterea dosarului la Parlament, ori, dacă acest denunţ este singura probă, e de presupus că DNA ar fi putut să aibă surpriza unei respingeri!

De altfel, acesta al doilea denunţ al lui Gabriel Marin, primul fiind dat în vara anului trecut, cînd i-a denunţat pe unii membri ai cabinetului Năstase, dar şi pe Vasile Blaga!

Mergînd mai departe cu presupunerile, în lipsa unui Comunicat din partea DNA referitor la stadiul dosarului (dacă există), ne putem imagina că în acest interval de un an nu s-au putut proba cele sesizate de denunţător, însă DNA n-a vrut să rateze trimiterea unui avertisment către Tăriceanu şi Teodorovici, care este, în acelaşi timp, şi o săgeată mediatică importantă pe care PNL o poate trimite spre actuala Putere.

Iată ce a declarat Tăriceanu imediat ce a aflat de acest denunţ: „În orice ţară europeană şi inclusiv în România, prim-ministrul nu are niciun rol nici în discutarea contractelor comerciale, nici în negocierea lor, nici în încheierea lor. N-am să intru în detalii pentru că nu ştiu despre ce e vorba şi nici n-aş intra în detalii pentru că nu stau niciodată să fac comentarii pe bază de speculaţii. Sunt speculaţii în care dacă aş intra v-aţi mira cum pot să fac astfel de greşeli”.

Reamintim că numele lui Călin Popescu Tăriceanu a mai fost adus în discuţie în Dosarul Microsoft în februarie de Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor, care a declarat că ar şti de o mită primită de acesta în anul 2008, însă nici acea declaraţie nu a dus la începerea urmăririi penale faţă de fostul Prim-ministru din perioada 2004-2008.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.