Călin Popescu-Tăriceanu vizează electoratul anti-Băsescu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat PLR la prezidenţiale, a declarat, la „Sinteza zilei”, că se adresează cu încredere tuturor celor 7,4 milioane de români care, la referendumul din 2012, au votat împotriva lui Băsescu, chiar dacă asta presupune că va concura pe acelaşi segment cu Victor Ponta, candidatul PSD la prezidenţiale, conform antena3.ro.
„Eu, personal, am fost angajat într-o luptă fără menajamente cu preşedintele pe timpul mandatului meu de patru ani. Sigur că asta presupune că voi concura pe acelaşi segment cu Victor Ponta, însă sper că voi ajunge în turul II”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.
Totodată, Tăriceanu a afirmat că se adresează electoratului liberal din România, care s-a simţit înşelat de deciziile luate de noul lider PNL, Klaus Iohannis, despre care susţine că „nu are o identitate liberală”, el fiind „liderul unui partid care nu are niciun fel de ideologie şi care este creaţia persoanlă a lui Băsescu”.

Despre distrugerea sediului Radio Contact, în 1990

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat PLR la prezidenţiale, a comparat, în ediţia de luni a emisiunii „Sinteza zilei”, confiscarea sediului Antena 3 cu distrugerea de către mineri a sediului primului radio privat din România, Radio Contact, pe care l-a fondat în 1990.
„Într-o clipă m-am întors cu gândurile în urmă cu 25 de ani. În 90 am avut posibilitatea să încep un proiect, o aventură. Primul radio privat din România, Radio Contact. Acest lucru se întâmpla pe 25 februarie 1990. Dar ştiţi bine că România a trecut printr-un moment extrem de critic în perioada 13 – 15 iunie 1990: venirea minerilor. Puţină lume îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat atunci. Studiourile au fost invadate şi cucerite de mineri şi mi-au fost distruse echipamentele de emisie”, a povestit Tăriceanu, la Antena 3.
Candidatul PLR la prezidenţiale a ţinut însă să sublinieze că, spre deosebire de acea perioadă, acum există societate civilă, dar şi solidaritate de breaslă, atât naţională cât şi internaţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.