Campania republicană: „Cei care nu cred în Dumnezeu să plece din America”

Candidatul la alegerile primare republicane Rick Santorum a început să aibă mari probleme de campanie, după ce, în timpul unei întruniri electorale din Louisiana, pastorul baptist Dennis Terry, a spus mulţimii că toţi cei care nu cred în Dumnezeu ar trebui să plece din ţară şi a cerut americanilor să se ridice împotriva homosexualilor şi a femeilor care fac avorturi.

„Ascultaţi-mă. Dacă nu iubiţi America şi nu vă place modul în care noi vedem lucrurile, am să vă spun doar atât: plecaţi! Nu credem în Buddha, nu credem în Mohammed sau Allah. Îl slăvim pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, Isus Hristos”, a spus pastorul, în timp ce, în fundal, Santorum dădea aprobator din cap.

„Cât timp vor continua să ucidă pruncii în pântecul mamei, cineva trebuie să ia atitudine. Doamne, ai milă de naţiunea noastră. Cât timp perversiunea sexuală devine norma, cineva trebuie să se ridice şi să spună Doamne, iartă-ne, Doamne, ai milă de noi”, a mai spus pastorul, în cuvântul sau de introducere a celui care speră să devină preşedintele SUA.

Rick Santorum se apără. „Nu am aplaudat când a spus asta. Îmi amintesc că a zis asta şi am spus că nu sunt sigur dacă o zice ca pentru el. De fapt nu ascultam chiar totul, ca să fiu sincer. Dar nu sunt sigur dacă vorbea în numele lui sau în general şi nici nu am aplaudat când a spus asta, pentru că nu aşa simt”, a spus Santorum, un candidat de confesiune romano-catolică extrem de conservator.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.