CFR a marcat de patru ori pe Fussball Arena din Munchen, dar a pierdut cu 2-3.
Campioana României, CFR Cluj, aproape că s-a bătut singură la Munchen, în meciul cu Bayern, din etapa a treia a grupei E din Liga Campionilor. Ardelenii au pierdut cu 2-3 pe Fussball Arena, un meci în care şi-au băgat de două ori mingea în propria poartă şi în care campionii Germaniei nu s-au prea omorât cu firea. Chiar dacă pe final au avut şansa să mai salveze ceva, reuşind chiar să le dea emoţii bavarezilor, impresia generală a fost că ardelenii au plecat cu praştia la luptă cu panzerele germane.
Căpitanul CFR-ului, Cadu, a deschis scorul în minutul 28, cu capul, după o lovitură liberă bătută de De Zerbi, dar după numai patru minute tot el a restabilit egalitatea, deviind mingea în propria poartă la un şut al lui Kroos.
Ceea ce părea să fie o seară bună pentru CFR s-a transformat într-una de coşmar în minutul 38, când un alt jucător al ardelenilor, Cristian Panin, şi-a învins propriul portar.
Bavarezii conduceau cu 2-1 fără să se fi obosit prea mult, iar chiar în ultimul minut al primei reprize Lacina Traore a ratat incredibil, trimiţând mingea în bară, singur cu Butt.
După pauză, clujenii au fost evident marcaţi de cele întâmplate în prima repriză şi, după ce Culio nu a reuşit să fructifice şansa de a fi scăpat singur cu Butt, terenul parcă s-a înclinat spre poarta lui Stăncioiu, titluarizat în locul lui Nuno Claro, după meciul de la Vaslui.
Abia după minutul 70 CFR a găsit resurse să mai urce spre careul lui Hans-Jorg Butt, întins serios de Hora cu un şut de la 18 metri (71). Cârţu l-a pierdut şi pe Lacina Traore, accidentat, iar înlocuitorul său, Bjelanovic, nu a reuşit să facă nici el mai mult, mai ales că Bayern şi-a majorat avantajul, Mario Gomez înscriind pentru 3-1 la o nouă eroare defensivă a campionilor României (78).
Pe final, CFR a reuşit să reducă din diferenţă şi să reaprindă speranţa pentru câteva minute, după ce Culio a înscris în minutul 86. Bayern a încheiat meciul fluierată de proprii suporteri, nemulţumiţi de faptul că favoriţii au cam făcut economie de efort în meciul cu CFR.
Bayern: Butt – Lahm, Timoşciuk, Badstuber, Pranjic – Ottl, Schweinsteiger (Braafheid 80) – Altintop, Muller, Kroos – Mario Gomez. Antrenor: Louis van Gaal.
CFR Cluj: Stăncioiu – Rada, Piccolo, Cadu, Panin – Culio, E. Dică, Kivuvu, Bastos (Hora 57) – Traore (Bjelanovic 76), De Zerbi. Antrenor: Sorin Cârţu.
Cartonaşe galbene: Schweinsteiger 70, Pranjic 83 / E. Dică 19, Panin 25
Arbitri: Martin Atkinson – Michael Mullarkey, Peter Kirkup – Sutart Attwell (Marea Britanie); Andre Marriner, Lee Mason (Marea Britanie)