Una dintre cele mai mari manipulări postdecembriste este cea legată de modificarea „Legilor justiţiei”. Principalul vinovat de această manipulare este, fără nici o îndoială, preşedintele Klaus Iohannis, cel care a girat de la cel mai înalt nivel protestele ilegale de tip #Rezist, folosindu-le în interesul său personal, care vizează al doilea mandat prezidenţial.
Cu ceva bun însă ne-am ales în timpul protestelor zilnice din ultima perioadă: este vorba despre deconspirarea acelui „Cîmp tactic din Justiţie”, care se dovedeşte a fi cu mult mai mare decît şi-a imaginat oricine! Mărturisesc că atunci cînd generalul Dumbravă de la SRI a recunoscut prima oară că Justiţia este pentru SRI un „cîmp tactic”, mi-am imaginat că în principalele instanţe din ţară există cîţiva judecători care sînt manevraţi de forţe oculte pentru a da anumite sentinţe în funcţie de interesele SRI sau ale unor forţe politico-economice, fie că este vorba despre achitarea „prietenilor”, fie că este vorba despre condamnarea „adversarilor”. În rest, am crezut că majoritatea judecătorilor este onestă cu meseria de magistrat.
M-am înşelat amarnic! „Cîmpul tactic” al SRI în Justiţie este mult mai mare, este imens, ba, chiar, dă impresia că este majoritar în rîndul magistraţilor, cuprinzîndu-i aproape pe toţi procurorii, un număr impresionant de judecători, în mod cert şi mulţi dintre avocaţi şi, poate, aşa cum am văzut în ultimele zile, chiar pe unii dintre studenţii la drept!
Ştiu, imaginea aceasta pare apocaliptică, însă este de ajuns să privim cu atenţie atitudinea magistraţilor în ultimele luni şi veţi vedea că lucrurile sînt, într-adevăr, extrem de grave, devenind un adevărat pericol pentru ceea ce numim o „justiţie dreaptă, echitabilă”, în centrul căreia să se afle cetăţeanul! Apocaliptică sau nu, aceasta este realitatea din Justiţie, dezvăluită acum întregii ţări într-un moment în care, simţind că le fuge covorul de sub picioare, magistraţii din „cîmpul tactic al SRI” au ieşit la drumul mare, trădîndu-şi pur şi simplu dependenţa de şefii „cîmpului tactic”.
Totul a început cu şedinţa CSM în care s-a dat votul negativ pentru aceste legi ale justiţiei. Seara, membrii CSM stabiliseră că vor da vot pozitiv cu amendamente, iar a doua zi au votat împotrivă, aşa cum declara judecătoarea Evelina Oprina la TVR. De unde să fi primit cei zece telefoane în miez de noapte, dacă nu de la şefii cîmpului tactic? Ca şi preşedinta ÎCCJ, care s-a răzgîndit după cîteva zile şi a trecut şi ea în banca cîmpului tactic.
A venit apoi petiţia semnată de 4.000 de magistraţi, între care erau şi foarte mulţi judecători, prin care se protesta împotriva aceloraşi legi ale justiţiei. Ce altceva era, dacă nu tentativa de a acoperi vocile mult mai articulate ale Danei Gîrbovan, preşedinta UNJR, şi Andreei Ciucă, preşedinta AMR? Cine să-i fi îndemnat împotriva vocilor celor mai respectaţi colegi de-ai lor?
Şi pentru că toate aceste manifestări nu au reuşit să oprească dezbaterile din Parlament pe legile justiţiei, a venit apoi acel protest penibil şi ilegal din faţa mai multor instanţe din ţară, urmat de ieşirea pe treptele facultăţilor de drept a studenţilor de la drept!
Cineva ne-ar putea spune: „hai, domne, că doar nu sînt toţi în cîmpul tactic al SRI”! Eu ştiu? Atunci cum se face că magistraţii, tocmai ei, care dau ani grei de închisoare celor care încalcă legea, ignoră cu bună ştiinţă tocmai prevederile legale? În acest sens, să vedem ce spun cele două acte normative care reglementează statutul magistraţilor.
„Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”:
– Art. 5 (2): Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu.
– Art. 99: Constituie abateri disciplinare:
c) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
„Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor din 24.08.2005”:
– Art. 23: Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină, potrivit legii, de la orice activitate legată de actul de justiție în cazurile care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății.
Cu alte cuvinte, magistraţilor le este interzisă participarea la „activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu”. În acelaşi timp. ei trebuie să se abţină de la orice fel de activitate care pune interesul lor contra interesului public. Or, aşa cum am văzut, exact ce le era interzis au făcut: s-au pus alături de #Rezist, de USR şi de Klaus Iohannis, într-un demers cu un puternic caracter politic, pledînd strict pentru interesul lor, despre care nu vor să dea socoteală nimănui dacă încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor nici dacă ar face-o cu rea credinţă! Dacă nu le-ar fi garantat „cineva” la ureche că nu vor suporta sancţiuni, crede vreunul dintre noi că ar fi riscat să încalce legea în ceea ce s-ar putea numi „grup infracţional”? Eu zic că nu.
Lucrurile însă sînt extrem de simple:
– legile se fac în Parlament, iar opiniile magistraţilor reprezintă doar puncte de vedere sau avize consultative, căci democraţia presupune separarea puterilor în stat, deci şi a puterii legislative de cea judecătorească
– la fel ca orice cetăţean, şi magistraţii au obligaţia de a respecta şi aplica legile, aşa cum au fost stabilite de Parlament.
Sigur că înţelegem de unde vine teama unor magistraţi faţă de noile reglementări: răspunderea magistraţilor şi promovarea în carieră! La care se adaugă spaima celor de la DNA că nu vor mai putea să aresteze politicieni doar pe baza denunţurilor.
Peste toate spaimele magistraţilor, ei trebuie să recitească mai atent „Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, şi nici măcar toată, ci doar primul articol, unde se spune explicit că: „Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”!
Deci, legea nu ţine de interesul magistraţilor, ci de interesele generale ale societăţii. Între acestea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor formează cununa de lauri a Justiţiei, nicidecum libertatea unor magistraţi de a comite abuzuri şi erori judiciare pentru că aşa cer şefii „cîmpului tactic”!
Dar, fiind aşa de mulţi magistraţi în cîmpul tactic al SRI, mi-e teamă că adevărata bătălie pentru o justiţie independentă va fi foarte grea, mai ales că, după cum s-a văzut, cîteva mii de haştagişti sînt de ajuns pentru a-i speria pe cei de la Putere.
O abordare parşivă. Merge tare pe aspectul răspunderii magistraților din legea pe justiție,aspect normal şi care place multora (deşi se exagerează, părerea mea,cu ilegalitatea acțiunii magistraților:destul de deştepţi poate, nu au manifestat şi nu au strigat lozinci, nu au mărşăluit, au stat doar, poate in timpul liber, sau poate au acționat conform legii anunțand şeful colegiului, iar codul deontologic zice „conform legii”). Problema este că vine la pachet cu măgării inacceptabile:ignorarea probelor altor infracțiuni decât cea în curs (halal justiție), sau „iertarea” în 6 luni a infractorului dacă nu se găsesc alte probe (când un proces la nivelul politic şi nu numai, durează ani) şi mai sunt. Şi astea în condiţiile in care legea justiției e făcută de oameni ce ar trebui închişi direct, numai pe baza fotografiilor „ranchu-rilor” ce le au din salariile de bugetari ce sunt. Aşa e, legea trebuie făcută in parlament (au înțeles repede după eşecul ordonanței 13), dar nu când un singur partid face legea, ca pe vremea PCR. Cel puţin pe aia i-am împuşcat, cu ăştia ce mai aşteptăm? 25 de ani?