Deputaţii canadieni au adoptat miercuri o moţiune condamnând „actele de genocid împotriva poporului ucrainean” comise de Rusia şi recunoscând că există „dovezi clare şi abundente despre crime de război şi crime împotriva umanităţii sistematice şi masive”, notează AFP.
„Camera Comunelor a adoptat o moţiune privind actele de genocid împotriva poporului ucrainean”, a anunţat pe Twitter Camera inferioară a parlamentului canadian.
Textul, depus la iniţiativa unei deputate a Noului Partid Democrat (NDP, stânga), Heather McPherson, a fost adoptat în unanimitate.
Moţiunea precizează că „există dovezi clare şi abundente despre crime de război şi crime împotriva umanităţii sistematice şi masive comise împotriva poporului ucrainean de către Forţele armate ale Federaţiei Ruse, sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin”.
Aceste „crime” includ mai ales tortura, „atrocităţi în masă în teritoriile ucrainene”, „transferul forţat al copiilor ucraineni pe teritoriul Rusiei” şi „cazurile pe scară largă de violenţă fizică, psihică şi viol”.
Validând acest text, Camera Comunelor „recunoaşte că Federaţia Rusă comite acte de genocid împotriva poporului ucrainean”, potrivit documentului.
Adoptarea acestui text vine la aproximativ zece zile după ce parlamentul ucrainean a votat o rezoluţie similară.
La mijlocul lui aprilie, premierul Canadei, Justin Trudeau, a evocat pentru prima dată un „genocid” în Ucraina, după preşedintele american Joe Biden, termen considerat „inacceptabil” de Kremlin.
„Am văzut această dorinţă de a ataca civili, de a folosi violenţa sexuală ca armă de război. Este complet inacceptabil”, a denunţat şeful guvernului canadian.
Miercuri mai devreme, Justin Trudeau a spus că ţara sa caută „modalităţi de a pedepsi mai mult” prin confiscarea proprietăţilor celor care au fost sancţionaţi.
Guvernul de la Ottawa doreşte să facă din Canada prima ţară din G7 care lichidează activele ruseşti pentru a finanţa ajutorul acordat Ucrainei.
Ottawa a anunţat, de asemenea, noi sancţiuni împotriva a 203 de persoane „complice” la tentativa de anexare a Donbas.
The #Canadian House of Commons backs a motion to recognize #Putin’s atrocities during the invasion of #Ukraine as genocide, @globalnews reports.https://t.co/OaEA7uKSgA
— NEXTA (@nexta_tv) April 28, 2022
Desigur civilizatia rusa astazi e aceeasi ca in Canada in perioada colonizarii. In concluzie, rusii sunt cu 2 secole in urma.
Mai bine babuin decat o sluga care si-a cerut si si-a legat singura lanturile dupa care a dat DELETE putinei intelepciuni uitata prin creierul de altfel cam gol.Cat priveste asazisa civilizatie a Canadei am aflat cum se manifesta in vremurile in care populatiei indigene i-au furat pamanturile dupa care au exterminat-o lasand cativa amarati pe care sa ii prezinte pe afisele de publicitate turistica.Ne lasi?
Daca nu traduci din limba rusa, cu google translate, inseamna ca esti un hAURrist cu scoala scurta.
Nu-ti face probleme, sunteti multi. Pe voi se bazeaza Putin.
Fataaaa….esti varza!
Noteaza o noua lectie in caietul de limba romana.
Ia de acilea:
-„. propiul popor..”
PropRiul se scrie cu r dupa al doilea p;
-„…nici copii protestatarilor…”
CopiiI se scrie cu trei de i;
-„…il indoioseaza…”
IndUioseaza se scrie cu u.
-„Oameni din paza lui _de corp_ si-au…”
E pleonasm. Daca e paza lui, e clar ca-i pazesc corpul.
Citeste pentru lectia urmatoare, cum se pun virgulele.
Cu ciorbita cum stai, ca la scriere nu-ti prea iese?
„Votat” pe dracu’. NU-i NICI O DOVADA a NICI UNUI „GENOCID” în Ucraina. „Gleb Garanich”, asa-zisul ziarist Reuters care-ar fi produs fotografiile falsificate de la „Bucea” (à la „masacrul de la Timisoara”) fiind disparut, în realitate, din iunie 2021. Reuters fiind singura care-o fi stiind pe unde-o fi tipul si daca mai traieste. SINGURA ancheta penala, însa pentru GENOCIDUL COMIS DE UCRAINIENII NAZISTI în DONETZK-LUGANSK, a fost deschisa-n Rusia. Nu fiindca Reuters ar fi produs fotografii de naiba stie de unde (din Dresda WW2,ori din Orientul Mijlociu actual, ambele bombardate de SUA) si Zelensky (reîncarnarea celuilalt), protejatul lui Obama, urla ca „rusii”!!!, rusii”!!!, „genocid”!!! un genocid ar fi si avut loc. SUA-CANADA cântându-i, în realitate, PROHODUL GLOBALISMULUI. Fiindca se-ntâmpla DECLINUL DEFINITIV, PIERDEREA INFLUENTEI SI PIETELOR MONDIALE DE CATRE VEST (SUA, în primul rând, în fata carora TRUDEAU-FASCISTUL si sclavul e-n extaz!) Rusia devenind nu numai o mare putere economica mondiala, dar si prima putere militara a lumii. Asta deranjeaza SUA fascistului Obama – Canada fascitului Trudeau, nu altceva. UE-si poate reveni, daca-si lasa Ucraina, „copilul” nascut mort, din brate, daca, adica, se descotoroseste de Bursula americanca travestita si complicii.
Vai cata indignare,cata ofuscare,pe niste tzaranoi filo-putinisti nesimtiti aparatori de criminali rusi,niste neica nimeni,prostii satului,care au iesit la produs de tampenii p’aici pentru ca niste oameni dintr-o tara mult mai civilizata decat au visat ei vreodata condamna,pe buna dreptate,Macelarul Putina si ucigasii lui de civili nevinovati,femei si copii. Rusine bai babuinilor.
Bay baieti canadieni,ia vedeti ce ziceti voi ca va loveste Macelaru Putina cu un bocanc rusnac mirositor cu viteza luminii de la becul lui din closetul din buncar pe care o aprinde el ca sa nu faca kk pe langa gaura.
Adică dictatura NATO …nu există Membră NATO care să aibă o altă părere nu știu de ce mai vorbim …da vor Război cu orice preț ..de ce ? Simplu deja America a vândut arme de 2000 de miliarde de Dolari și normal că vor mai mult căci adevărata industrie care conduce NATO incepe să facă adevăratul profit după 2-3 ani de război….ii cam deranjează Rachetele Rusești că termină cam repede Războiul …Rusia este destul de acoperită legal de cartea ONU ….. și parcă se cam tem câteva Țări NATO să nu respecte fățărnicia Legii …….. acuzațiile din presă NATO numai convinge pe nimeni ……. dacă există o instituție care să primească o rachetă supersonica accea să fie Bruxelles ….cu conducerea ei de căcat …. să plece aceste panarame care țin captivi cetățenii Europeni ….
Voi vorbiți de genocid?..Voi o colonie nenorocită a hoștei de la londra care ați dustrus populația băștinașă a indienilor, să vă fie rușine nenorociților !!..colonie de emigranți, pușcăriași, infractori, interlopi,…hai sictir…
Eu unul as fi curios in legatura cu urmatorul scenariu (candidatura la Oscar ?) : citeva catune si orasele canadiene de la frontiera cu Amerlocia fac secesiune si declara ca doresc apartenenta la USA ; clovnul Trudeau (se pare ca aceeasi scoala de circ ca cea urmata de colegul sau de la Kiev) incepe sa bombardeze secesionistii ; tataie Bideu ataca si in vreo doua ore Toronto, Vancouver si pina si frantuzitul Quebec schimba de „stapin” ; Trudeau se retrage in munti ; si, pentru ca bordelul sa fie complet, mexicanii ataca din sud si ocupa Texasul si isi iau inapoi California. Koniec film.
Pt Dan După WW2 anglo-americanii, deși aveau un acord cu URSS sa să le predea prizonierii de origine sovietică colaboratori ai SS-ului,i-au „uitat” pe ucrainenii din SS, la solicitarea papei deoarece erau „buni catolici” .Ei au ajuns în Canada.
Trudeau e un idiot ! Ajunge doar sa priveasca cineva cum „asorteaza” un costum albastru cu pantofi maro ca sa realizeze ca e un idiot !
Marea majoritate a celor care conduc aceasta lume,,democratica,, sunt plini de tupeu,de obraznicie, de nesimtire etc. Trudeau isi oprima cu bestialitate propiul popor, ii taraste cu forta prin inchisori ,le blocheaza conturile ,sa nu mai aiba nici copii protestatarilor din ce trai ,in schimb il indoioseaza pana la lacrimi povestile ucrainienilor.Iar lichidarea activelor rusesti este o alta minciuna,intrucat fara o hotarare judecatoreasca,fara dovezi clare, nu au cum sa faca asa ceva,si asta dureaza.Fratele lui Trudeau il considera pe acesta un teleghidat a lui Klaus SchWab. Oameni din paza lui de corp si-au dat demisia si impreuna cu alti 150 de fosti ofiteri ,au participat la organizarea protestului camionagiilor.Acest personaj Trudeau este lipsit de credibilitate,iar daca nu ar avea spatele sustinut, de miliardarii lumii,nu ar face doi bani.Lumea este condusa de marionete ,nu de conducatori
Leano, daca nu cunosti tema informeaza-te si apoi vorbeste. Nu lua exemplu de la Leana lui Ceasca prea ciuruitul. Canada nu are vreun drept moral de a ridica problema asta pana nu recunoaste holocaustul nativilor. Gradual Civilization Act of 1857 în Upper Canada și anterior, legislația inspirată de biserică, care definea cultura aborigenă ca fiind inferioară, i-a dezbrăcat de cetățenie pe băștinași și i-a subordonat într-o categorie juridică separată, de non-indieni. Acest act a servit drept bază pentru Indian Act of 1874, care a recapitulat inferioritatea legală și morală a aborigenilor și a stabilit sistemul de școli rezidențiale. Definiția legală a unui indian ca „o persoană necivilizată, lipsită de cunoașterea lui Dumnezeu și de orice credință fixă și clară în religie” (Revised Statutes of British Columbia, 1960) Scopul fundamental din spatele sistemului de școli rezidențiale indiene înființate în Canada prin legislația guvernamentală și administrate de bisericile protestante și catolice a fost eradicarea deliberată și persistentă a aborigenilor, a culturii lor și convertirea oricărui nativ supraviețuitor la creștinism. Arata-ne un act rusesc care defineste ucrainianul de rand in felul asta. Ce ai scris de obicei pe forum foloseste eventual, daca il printezi, ca hartie igienica in caz de criza.
Hoțomană Canada cu masura: “confiscarea proprietăţilor celor care au fost sancţionaţi” Cât am auzit după 1990 cum “comuniștii” au confiscat proprietățile, din familie știam principiu de drept că “proprietatea este sfântă”. Ei uite că că am ajuns să vedem cât cât de sfântă este așteptata 40 de ani legalitate și moralitate a Occidentului creștin cel debordând de democrație.
E vorba de mulțumirea, din vorbe, a canadienilor din ucraina ce se cred ucrainieni*, majoritatea sînt români dezrădăcinați. Dacă dă 10 tunuri de 155mm înseamnă aproape 30% din arsenal.
*Din punct de vedere politic, statul ucrainean n-a existat până în 1922. Poporul și națiunea ucraineană n-au existat. El au fost o invenție a serviciilor secrete germane și austro-ungare, preluată de ruși și consacrată de sovietici. Vom urmări, în acest articol, numai „traseul” rusesc al populației care avea să se constituie (să fie constituită, de fapt), după 1791, în națiunea ucraineană…
Cine vorbeste,aia care acum doua luni calcau oamenii in copitele cailor.Nu le-ar fi rusine.
Descendenții lui Stepan Bandera trăiesc azi in Canada -„Mai mult, vicepremierul Canadei, Chrystia Freeland, și-a publicat pe pagina de twitter o fotografie cu tabloul lui Bandera. Asta în timpul unui miting din Edmonton de anul acesta. Bunicul ei a fost șeful propagandei Juntei lui Bandera, iar mama sa, a devenit șefa Fundației Soros de la Kiev.
În fiecare an, ucrainenii din mai multe orașe ale statului nord-american mărșăluiesc pe străzi cu portretele lui Bandera.”(Romania Libera,4 martie 2022,Marius Ghilezan,Mitul Stepan Bandera, legiunea ucraineană și Holocaustul )
Degeaba latra potaile putinoase: rusii lui Putin au comis in Ucraina toata gama de atrocitati inimaginabile in acest secol, ce pot fi incadrate fara dubii la GENOCID.
Auzi cu ce argumente imbecile vin potaile putinoase: genocidul indienilor! Ce genocid al indienilor a fost ma decrepitilor in Canada? Ma mir ca nu veniti cu fuga din Egipt a evreilor.
Chiar si daca ar fi fost asa ceva in urma cu 200 de ani, aceasta ar fi o scuza ptr bestiile trimise in Ucraina de Putin sa faca in 2022 la fel ca acum 200 de ani?
Ceea ce fac bestiile lui Putin faceau doar hoardele barbare asiatice cand veneau sa prade Europa in antichitate si in Evul Mediu timpuriu.
Argumente de cretini. V-am mai scris pe forum ca alti propagandisti mai prosti decat voi, Putin nu putea gasi.
Prin sistemul de școli rezidențiale din Canada, bisericile creștine împreună cu autoritățile statului, justiția, medicii și poliția au implementat o politică de genocid, viol și pedofilie împotriva populației native. Numărul total de aborigeni uciși în genocidul canadian de către coroana britanică este de aproximativ 25 de milioane de persoane și este unul dintre genocidurile neștiute de toată lumea. Peste 50.000 de copii aborigeni sunt încă dispăruți din școlile rezidențiale administrate de biserici catolice și alte biserici în numele Coroanei Britanice. The Truth Commission into Genocide in Canada
Genocid impotriva camionagiilor?
Mai ieri Canada lor era in top la actiuni antidemocratice si provacin … acum ei mai dau exemple ? Niste ? !
Uite cine vorbește de genocid,Canada.Păi să-și întrebe proprii indieni despre asta.Ei au probleme grave în țară ,dar privesc la capra vecinului !
vorbeste KIM JONG TRUDEAU al dictaturii marxiste canadiene :)))))))))
Canada tara de dictatori care au facut genocit cu indienii nativi
Canada? Ce-i aia, Canadă? Iar va permiteți sa ne înjurați de mamă?…
Cand canada a vaccinat obligatorou cu substante necercetate si necunoscute.
Americanii sunt hotzi. Spera ca rusii o s-o dea in Canada si scapa ei.