Cancelarul Angela Merkel, duminică, la B1 TV

Postul B1 TV va difuza duminică, ora 15:45, un documentar de excepție despre Angela Merkel, cancelarul Germaniei, una dintre cele mai influente personalități politice din ultimii 20 de ani.

Filmul prezintă povestea primului cancelar femeie din istoria Germaniei, de la copilărie și adolescență, până la intrarea în viața politică și ascensiunea sa din anii 2000, dar și rolul Germaniei în Europa și în lume.

George W.Bush şi Jean-Claude Juncker vorbesc despre Merkel

În cadrul acestui documentar vorbesc despre Angela Merkel alți lideri importanți ai lumii, atât apropiați și aliați, cât și persoane cu care s-a aflat în conflict pe parcursul anilor.

Dintre interviurile special realizate pentru acest documentar le vom aminti pe cele cu George W.Bush, Tony Blair, Francois Hollande, Dmitry Medvedev, Yanis Varoufakis, Jean-Claude Juncker, Niall Ferguson.

De asemenea, sunt prezentate și relațiile pe care aceasta le-a avut cu Donald Trump, Vladimir Putin, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, Boris Johnson și alții, o sinteză a peste 500 de vizite internaționale.

Ce teme mai abordează documentarul?

Anexarea Crimeei, migrația, conflictele din Orientul Mijlociu, terorismul, atentatele din SUA și Europa, criza economică din 2007-2008, North Stream, Brexit sunt doar o parte din subiectele abordate în acest film.

Documentarul este produs în august 2021 de către Deutsche Welle și va fi difuzat de postul B1 TV duminică, ora 15:45, în ziua alegerilor din Germania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.