Când află Liviu Dragnea dacă poate fi premier

Curtea Constituțională a amânat pentru 21 martie pronunțarea în cazul legii care interzice condamnaților să facă parte din Guvern.

„Am dat termen pe 21 martie. N-am reușit să ajungem la o soluție. Simțim nevoia să aprofundăm mai bine cauza și să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe. (…) Aprofundarea este pentru a da o soluție bună. Decât să dăm o soluție greșită sau pripită, (…) mai bine riscăm critica și vom cugeta de două ori mai mult pentru a da o soluție bună”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.

„S-au evocat mai multe variante de decizie, într-un fel, în altul… Propria practică (a CCR — n.r.) se va găsi în soluția finală. Bineînțeles că am pornit și de la practica noastră, și de la CEDO, și am avut un material documentar de la foarte multe țări din Europa cu privire la modul cum reglementează această problemă, am avut și literatură juridică, de toate”, a mai spus Dorneanu.

Curtea a fost sesizată la începutul lunii ianuarie de Avocatul Poporului în cazul Legii 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern.

Sesizarea a fost făcută de Victor Ciorbea la o zi după ce Guvernul Grindeanu a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.