Egalitatea nu e un moft, e dreptul nostru

Cotidianul: Ce înseamnă egalitatea de gen și de ce ar trebui să luptăm pentru ea?

Aluziva: Înainte de orice, egalitatea de gen nu este un moft sau o ideologie. E o chestiune de drepturi ale omului. Și presupune ca atât femeile cât și bărbații să aibă același drepturi, aceleași oportunități, aceleași libertăți și același respect în societate indiferent de sexul lor. Nu înseamnă că femeile și bărbații sunt identici. Înseamnă că niciunii, nici ceilalți nu ar trebui să fie limitați, discriminați sau dezavantajați pentru că s-au născut femeie sau bărbat.

În prezent, egalitatea de gen nu există. Este ceva pentru care noi luptăm, ne educăm și suntem activi în civil, politic, social. Și putem să vedem asta atât în statistici, cât și dacă ne uităm pur și simplu în jurul nostru. Vedem mari diferențe între femei și bărbați. De exemplu:

femeile sunt plătite mai puțin, femeile au mai puțin acces la poziții de decizie în politică, antreprenoriat, în instituții publice, femeile sunt judecate mai aspru sau mai dur pentru același comportament. Și, bineînțeles, femeile sunt majoritar victimele bărbaților când vine vorba de abuz și violență de orice fel, nu invers.

Acceptând aceste comportamente, aceste diferențe sau discriminări este ca și cum suntem de acord cu ideea că un om valorează mai puțin decât altul. În cazul ăsta că femeile valorează mai puțin decât bărbații.

Trebuie să luptăm pentru egalitatea de gen nu numai pentru că sprijină femeile. S-a dovedit că în țările cu mai multă egalitate de gen sunt economii mai puternice, nivelul de educație este mai mare, sănătatea publică este mai bună, democrațiile sunt mai stabile. Pentru că, bineînțeles, când jumătate din populație este ținută în spate întreaga societate pierde talent, inovație, inteligență și stabilitatea socială.

Și apoi egalitatea de gen este o monedă cu două fețe. Și pe bărbăți îi afectează stereotipurile astea. Creează presiuni asupra bărbaților. Că de exemplu:

bărbații nu plâng, că trebuie să fie mereu puternici, că valoarea unui bărbat stă în puterea materială, în statutul pe care îl are.

Copiii cresc învățând din lumea pe care o văd. Că bărbății conduc și femeile nu, că munca femeilor e mai puțin importantă decât a bărbaților. Copiii internalizează aceste presiuni și apoi ajungem la adulți care suferă din cauza acestor stereotipuri.

Pe scurt, egalitatea de gen despovărează femeile cât și bărbații și aduce beneficii la nivel social.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alina Greavu (@aluziva)

„Isterică” sau „Nebună”?

Cotidianul: Când un bărbat urlă la nedreptăți, e numit „autoritar” sau „pătimaș”. Când pui punctul pe i cu aceeași intensitate, ești numită adesea „isterică” sau „nebună”. Cum ai învățat să porți aceste etichete ca pe niște medalii de onoare, în loc să te lași redusă la tăcere de ele?

Aluziva: Pur și simplu ignor aceste etichete de isterică sau nebună. Le ignor cu desăvârșire. Mi-am dat seama că etichetele astea sau atitudinea asta de dublu standard are niște rădăcini istorice foarte îndepărtate.  

Eu ca femeie știu că vin din spate transgenerațional cu genul ăsta de etichete, dar vorbesc în numele meu, nu sunt afectată de ele și nu mă las trasă înapoi de ele. Știu doar că sunt niște arme care sunt un fel de manipulare emoțională. În momentul în care eu am un mesaj important, puternic și clar de transmis, nu mă las dezechilibrată de comentarii de genul. (…) E clar că acea persoană nu poate să ridice nivelul conversației într-un mod educat și argumentat. Atunci nici nu bag în seamă lucrurile astea. De multe ori astea sunt atacuri personale. Trădează misoginie, sexsism și bineînțeles, noi ne-am obișnuit că în patriarhat, exact cum ai formulat în întrebare:

Când bărbatul dă cu pumnul în masă el este un lider, când femeia dă cu pumnul în masă ea e o nebună care trebuie ținută în frâu.

Eu pur și simplu nu bag în seamă aceste etichete. Nu consider că asta ar trebui să mă tragă înapoi de la lupta pe care eu o duc în acel moment. 

Și am auzit de-a lungul anilor de multe ori:

„du-te la cratiță”, „vezi că-ți plâng copiii dincolo”

și tot felul de replici din astea misogine, pe care eu le-am luat la mișto. Inițial mă afectau după le-am luat la mișto și acum pur și simplu le ignor. Dacă este să le răspund, pentru că de cele mai multe ori nu le răspund, o fac foarte respectuos. Nu mă mai cert cu nimeni și nu mai stau să explic cuiva în comentarii de ce nu e ok să-mi spună asta. Pur și simplu sunt uneori sarcastică, sunt ironică, răspund cu umor sau pur și simplu ignor. Eu am o vorbă: „câinii latră, ursul merge”.

Nu mai stau să mă îmbolnăvesc nervos cu toate aceste replici sau atacuri legat de faptul că eu sunt femeie. Deci, nu, eu sunt un om. Asta este atitudinea mea.

Realitatea de pe Instagram vs. „Poliția Mamelor”

Cotidianul: Pentru că ești o mamă sinceră, care arată și haosul, nu doar sclipiciul, ai fost deseori judecată de „poliția mamelor” de pe internet. Te-ai simțit vreodată judecată că „îți expui familia” sau că nu ești „destul de delicată” pentru rolul de mamă?

Aluziva: Când eram însărcinată cu Matei am început să urmăresc content pe internet, să citesc articole și să urmăresc influencerițe care făceau content pe parenting. Și am observat că toate erau feminine, finuțe, aveau casa curată, erau tot timpul machiate. Iar eu când mă uitam la mine că n-am mai făcut duș de trei zile, că am dezastru în casă, că tot calc pe LEGO, că am vase murdare, că sunt nedormită și că ultima mea prioritate este să mă machiez, am simțit că este ceva greșit cu mine. Am simțit că eu nu fac față unor situații pe care alte mame le gestionează cu ușurință și cu brio și arătând fabulos. 

În același timp, ceva în mine îmi spunea că eu nu pot mai mult și că fac enorm de mult și n-are cum să fiu eu singura care se simte copleșită de viața cu copii. Și atunci am început să expun pe Instagram realitatea mea, încercând să mă conectez și cu alte femei. Și nu pot să spun că a fost neapărat o surpriză să vad că și alte mame sunt așa. A fost o surpriză cât de repede am devenit cunoscută tocmai pentru că mai multe mame se identifică cu genul ăsta de viață. 

Bineînțeles au fost femei care mi-au spus că m-am îngrășat, că nu mă îngrijesc, că sunt tot timpul ciufulită, că de ce mă plâng că e greu să fac copii că nu m-a obligat nimeni să fiu mamă.

Indiferent de tabăra în care te afli, vor fi oameni din alte tabere care să te judece. Asta nu ar trebui să ne împiedice să fim noi, să fim autentici.

Au fost mai multe persoanele care s-au identificat cu mine și care mi-au mulțumit pentru că arăt realitatea pe internet, decât cele care m-au judecat că am vase în chiuvetă și că n-am nicio jenă în a spune asta pe internet.

Am fost judecată pentru faptul că sunt progresistă, pentru faptul că eu ca mamă susțin comunitatea LGBT, pentru faptul că am părul verde, că am belciug în nas și tatuaje, că ce fel de exemplu sunt eu pentru copii că din când în când mai vorbesc vulgar și că nu sunt diafană, feminină și finuță așa cum se așteaptă de la o mamă din punct de vedere social.

Din punctul ăsta de vedere, da, am fost judecată. Însă, din fericire, eu mi-am format propria mea comunitate în jurul firii mele. Am zis asta deseori:

nu toate mamele poartă tocuri cui, unele mame poartă bocanci si hanorac.

Nu haina (sau culoarea părului) îl face pe om

Cotidianul: Ai fost vreodată subestimată în discuțiile cu autoritățile sau cu „oamenii în costume” din cauza stilului nonconformist? Cât de mult contează să le demonstrezi că creierul și capacitatea de organizare n-au nicio legătură cu cât de „cuminte” te îmbraci?

Aluziva: Am fost subestimată din cauza aspectului fizic, însă nu în relația cu autoritățile. (…) Nu mi s-a întâmplat niciodată să stau la masă cu un politician care să mă subestimeze pentru că știa cine sunt și de ce sunt acolo. 

În schimb, am fost subestimată în alte situații sociale în care oamenii judecă după aparențe.

Mi s-a întâmplat ca oamenii să mi se adreseze într-un anumit fel, și când deschid gura să rămână proști. Să-și dea seama că doar pentru că am belgiug în nas – așa cum spun ei – sau pentru că am un tatuaj, pentru că am părul verde sau că mă îmbrac nonconformist, nu înseamnă că nu am educatie, că nu am vocabular, că nu am idei interesante de spus. 

Dar nu mă afectează deloc geul ăsta de situații. Din contră, mă amuză. Am o plăcere deosebită în a-i face pe oameni să se simtă stânjeniți în momentul în care li se schimbă expresia. (…) Nu mă supăr și nici nu o iau personal.

Știu că nu e despre mine.

Văd în asta o oportunitatea de a-i face pe oameni să nu mai fie judgemental.

Mesajul de 8 Martie: FIȚI VOI!

Cotidianul: Dacă 8 Martie este despre flori și zâmbete forțate, ce mesaj ai pentru femeile care vor să dea cu florile de pământ și să înceapă să urle pentru drepturile lor?

Aluziva: Dacă îți vine să crezi, 8 martie este chiar ziua mea de naștere, împlinesc 37 de ani. Cred că mi-a fost și predestinată direcția asta de viață. Să fiu o activistă, feministă și o voce pentru femei.

Mesajul meu pentru femei este să nu se mai lase presate sau afectate de societate, să nu-și trăiască viața conform unor norme sau standarde.

Le îndrum să facă ceea ce este mai bine pentru ele, să trăiască așa cum simt ele că le împlinește.

Unele femei vor copii, altele nu. Unele vor să se mărite, altele nu. Unele vor să-și dedice viața familiei, gospodăriei, copiilor. Altele vor să urmeze cariere, studii și așa mai departe. Până la urmă, nu contează ce zice societatea. Contează ce ne dorim noi. Să fim, să facem cum ne dorim noi, să arătăm indiferent că societatea spune că dacă ai părul verde ești așa sau dacă ai atâtea kilograme ești așa. Nu contează ce simțim noi, că e bine pentru noi. Aia trebuie să urmăm. Indiferent de ce spune lumea, orice am alege, oricum e o vorbă din popor: „Gura lumii o astupă doar pământul”. Indiferent că alegem să facem copii sau nu, oricum vom fi judecate ca femei de societate. Niciodată nu e destul ce facem, Dacă îmbătrânim, de ce îmbătrânim, dacă suntem vocale, de ce suntem, dacă nu spunem nimic, de ce nu spunem nimic. 

Sincer, oricum peste 100 de ani nimeni nu o să mai fie în viață pe acest pământ dintre noi. Peste 100 de ani vor fi efectiv alți oameni care vor trăi și nobody will fucking care in the end. Important este că:

atât timp cât suntem pe pământul ăsta, noi să căutăm bucuria, fericirea și împlinirea în cele mai mici lucruri sau în cele mai mari lucruri și să ne trăim viața în asentiment cu valorile, principiile și dorințele noastre interioare. 

Cea mai mare greșeală este să te porți sau să faci sau să zici cum spun alții, de frica de a fi respins. Mai degrabă ești autentic, lași adevăratul sine să iasă la suprafață. Asta va atrage alături de tine oamenii care vibrează la fel ca tine. Altfel te simți nașpa și nelalocul tău într-un grup, într-un context, la un job, într-o comunitate de care nu aparții și asta creează foarte mult conflict interior și nefericire.

Mesaj final către toți oamenii, dar în speță către toate femeile de 8 martie:

FIȚI VOI!

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alina Greavu (@aluziva)

Campania „Pe aceeași treaptă”

Cotidianul prezintă o serie de interviuri cu femei de succes din diverse domenii, de la artă și afaceri până la meserii considerate atipice. Vrem să aflați cu ce obstacole s-au confruntat în parcursul lor personalități care au ales să vorbească despre piedicile care i se pun unei femei până să ajungă pe aceeași treaptă.

CITEȘTE ȘI: „Femeile ucise nu sunt simple statistici” – Delia Matache INTERVIU