Când granzii se ceartă, românii câștigă

Unde dai și unde crapă, spune un proverb românesc. Înțelepciunea populară românească e valabilă și peste hotare. Adică, în cazul de față, în Turcia. Țară pentru care turismul e vital dar care are de tras în acest domeniu din cauza politicii, nu doar a pandemiei. Astfel, din cauză unor diferende politice sau a pandemiei, Rusia și Marea Britanie nu au mai permis zborurile directe către statul condus de Recep Erdogan. 

Așa că, acum, numeroase resorturi care altă dată forfoteau de turiști sunt cam goale. Cu procente care variază între 25 și 70 ca grad de ocupare al hotelurilor, nu s-ar putea spune că lucrurile sunt în avantajul angajaților din domeniu. În ciuda acestor situații, oamenii își fac treaba cu vârf și îndesat. Ba, chiar, muncesc și mai îndârjiți, lucru care nu poate fi decât în avantajul turiștilor care sunt acum tratați regește. Unde mai pui că sunt hoteluri în care acum numărul angajaților îl depășește chiar și de patru ori pe cel al turiștilor. Credeați că exagerăm când spuneam regește? Iată că nu, așa că luați în calcul o vacanță Turcia 2021.

Plus că, fără ruși și englezi, românii au acum oferte mai bune. Aproape că nu există resort care să nu-și fi adaptat prețurile la noile condiții și să facă reduceri substanțiale, spune Anastasiia Korol-Assistant sales manager – Vogue Hotel Supreme.

Sunt 2 -3 camere cu români. Dar așteptăm mai mulți, pentru că avem prețuri bune. Marmaris aproape că aparține englezilor. Sunt cam 60%, apoi, ruși si ucrainieni, cam 34%, și restul turci plus alții. Abia acum, de câțiva ani, au început și românii să vină aici, alături de polonezi. Sperăm că numărul turiștilor din aceste țări va crește pentru că suntem într-o zonă perfectă, din punct de vedere al reliefului și peisajelor“, spune și Irina Tuz, Director de vanzari adjunct – Orka Lotus Beach Hotel, Marmaris.

Dar hotelierii nu se bazează doar pe natură și serviciile excelente pentru a-și crește numărul de turiști. Astfel, ei preferă să-și micșoreze profitul per turist dar să aibă hotelul plin decât invers.

Acum avem, spre exemplu, un cost de 70-75€ per noapte/per persoană, față de 95-100, cât era înainte“. (n.red-Oferta este estimativă, este pentru agenții, pentru regimul UAI, și nu conține transport sau transfer).

Și nu e rău deloc pentru un hotel contruit în 2015 și în care toate cele 441 de camere sunt aproape la fel.

Peste tot în Marmaris lucrurile stau cam la fel. Poate, chiar mai rău. Hotelierii, deși sunt pregătiți pentru orice situație, încă suspină după oaspeți. Politica i-a dat peste cap mai rău la fel ca pandemia. Avioanele cu turiști ruși și englezi, majoritari în zona Marmaris, se lasă așteptate. Iar asta nu e tot. Incertitudinea e cea care îi omoară.

Anul acesta este alandala. E mai rău decât anul trecut, când, măcar, știam exact cum stăm. Acum ai sute de rezervări iar o zi mai târziu totul se anulează“, mai spune Irina Tuz, director adjunct de vanzari la Orka Lotus Beach Hotel.

Conditii de calatorie Turcia

Dacă v-ați propus o vacanta in Turcia all inclusive 2021, aflați că acum e momentul. Mai ales că aveți condiții de călătorie în Turcia mai mult decât decente.

Pentru persoanele vaccinate, lucrurile sunt mai mult decât simple. Trebuie doar să aibă certificatul de vaccinare și să completeze așa numitul HES.

Mai exact, așa cum se precizează și pe site-ul MAE, „pasagerii curselor aeriene care sosesc în Republica Turcia au obligația de a completa formularul de intrare prin intermediul portalului register.health.gov.tr, cu maxim 72 ore înaintea îmbarcării. Formularul va fi prezentat la îmbarcare în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare“.

Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.

Turcia este acum mult mai aproape

Hello Holidays diversifică oferta pentru Marmaris, adăugând în ofertă și pachete de vacanță cu avionul lângă cele cu autocarul.

Aterizările pe Aeroportul din Dalaman scurtează distanța de transfer pentru turiștii care merg în vacanță în Marmaris. Când aterizau pe Bodrum (unde se fac curse charter în fiecare an) erau nevoiți să facă un transfer în Marmaris care dura multe ore. În situația de acum, timpul de transfer de la aeroport la hotel e de maximum o oră și jumătate, în funcție de câte hoteluri sunt pe traseu.

Charterele spre Dalaman sunt realizate cu aeronave Tarom. Plecările Hello Holidays sunt în fiecare duminică, începând cu 13 iunie. Nu-i așa că vacanta Turcia 2021 este acum mai ușor realizabilă? Verificați „conditii de calatorie Turcia“ și ne veți da dreptate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Bulgaria si Muntenegru este tot ceea ce un cetatean cu drepturi depline ar trebui sa stie. Nu sa isi faca documentatie Covid ca un prost, acceptand ca o bovina limitarea dreptului la libera circulatie in Europa.
    Mergeti cu incredere in aceste doua tari.

  2. Cum ?????? Si turcii o freaca cu teste si Covid si hartoage? Sa merga ei si mama lor atunci.
    Europa oricum nu e vaccinata decat in proportie de 25-30 %. Ce faci cu turistii care NU vor sa se vaccineze?
    Intre bulgari, unde se poate merge fara restrictii si greci si turci, care o freaca cu tot felul de restrictii, cine credeti ca sunt mai destepti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.