Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, susține că sesizarea Curții de Apel Cluj și Parchetului de către ANI în cazul averii sale este un element dintr-un cumul de elemente abuzive care țin de hărțuirea sa, în perspectiva alegerilor locale din anul 2020.
Cătălin Cherecheș spune că a adresat întrebări ANI privind acuzațiile care i se aduc, pentru a știi ce documente justificative să prezinte, dar nu a primit răspuns.
„ANI a început un demers în urmă cu un an, în care mi-a solicitat să le transmit documente legate de veniturile mele începând cu anul 2012. În 2013 i-am acordat denunțătorului din dosarul în care am fost trimis în judecată și arestat preventiv sume de bani care totalizează 500.000 de euro pentru funcționarea unui trust de presă, pe baza unui contract pe care îl are și ANI și DNA. (…) Eu am întrebat la ANI care sunt acuzațiile, ca să știu ce documente justificative să prezint, dar nu am primit răspuns. Acțiunea ANI mi se pare un element dintr-un cumul de elemente abuzive care țin de hărțuirea mea. Este clar că vine campania electorală pentru alegerile locale din 2020 și sunt o redută pe care nu au reușit să o distrugă”, a spus Cherecheș.
Acesta a explicat că în contractul cu administratorul societății de presă se stipula faptul că dacă aceasta este funcțională îi va oferi servicii media la valoarea sumei respective, iar dacă nu, îi va oferi edilului din Baia Mare acțiuni.
„În cazul în care nu va fi niciuna dintre aceste variante, suma va fi considerată împrumut personal acordat celui care a cumpărat societatea. Când persoana respectivă a depus denunțul penal împotriva mea, am constatat că societatea este în insolvență și nu poate să îmi ofere nici servicii media și nici acțiuni, iar atunci, conform contractului, am considerat că acești bani dați pe parcursul timpului sunt un împrumut personal care apare în declarația de avere. Sursa acestor bani este o donație de 1,5 milioane de euro pe care am primit-o de la mama mea în urma unei vânzări imobiliare”, explicat Cătălin Cherecheș.
Primarul din Baia Mare a susținut că va prezenta documente justificative în momentul în care i se vor prezenta acuzațiile.
„Tot pentru acest lucru mai am un dosar în lucru la Tribunalul Maramureș, exact pentru aceeași sumă”, a subliniat Cătălin Cherecheș.
Agenția Națională de Integritate a constatat diferențe nejustificate în valoare de aproape 3 milioane de lei între avere și veniturile realizate de Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, fiind sesizate Curtea de Apel Cluj și parchetul pentru a începe verificările.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017”, se arată într-un comunicat al Agenției.
Potrivit sursei citate, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cătălin Cherecheș.
Pai… oare ce rost are acest articol? E de actualitate? Sau are iar cineva un dinte contra acestui primar cum avu un presedinte orbit de o cotoroanta cosmetizata din energii de printesa? Sa fie atat de pretioasa piranda lui …. oricui fu, inclusiv Cocos si sa nu mai poata basescu de ciuda ca o marlisera si altii recte acest june fainut pe care ea l-a cautat si bagat in belele pt ca se oferise cum ii place sa o faca, ispiteste ce ocheste, nu-i pasa ca baga in belele desi stie ca ii facuse lu acel sef de stat sa moara de dragoste pt ea, doar isi caftise tontul si sotia pt ca asa ii facuse piranda sa o pretuiasca si sa mature cu toti ce faceau parte din cuceririle ei, escapade sau vechi relatii. Iar daca nu e basescu inciudat pe tanarul june, atunci ce mos izmana insurat cu prunci, neveste si iubite mai e insfacat de piranda lui Cocos si si intors pe dos la mansarda sa il tot piseze pe primarul june fainut? Sa il lasati in pace pe Catalin. Scoteti-l din jocurile voastre cu pizma artificiala numai ca stie aia sa fa frece la ridiche, tontii pirandei obraznice!
Când o așa mamă ”bogata” îți poți permite toate ”nazbâtiile” celor 30 ani ”DEGEABA”!!!!!Poate ca individul ”intoarce banii cu lopata”și STIMATA justiție nu prea vede.Este doar o părere!!!!
” Cata rautate … „, asta da mama, a strans ‘fara numar’ pentru copilul ei, altele isi dramaluiesc si ultimul banut dar, nici in vis nu ajung la o asemenea ‘performanta’ !
@domnului cu ”Pro…ingroapa…,
Aveti impresia ca s-a intalnit hotul cu militianul? Cateva lectii de viata: 1. Nimeni nu a facut avere vreodata din munca cinstita. Nimeni! 2. Justitia nu inseamna dreptate. Multi pungasi au fost scapati de judecatori corupti si multi nevinovati au intrat in puscarie din cauza unor magistrati incompetenti sau rau-intentionati. 3. Omul intotdeauna este mai ingaduitor cu aia de care se simte legat. Mai sustineati la fel daca coruptul era de la PSD?
judecati si nu-i corect. dupa ’90 unii au avut afaceri, altii cum era si doamna Prodan au investit in imobiliare sau poate ca au avut proprietati nationalizate si retrocedate dupa ’89, a vorbi ca ”sigur” au facut lucruri gresite nu-i corect, asteptati verdictul si apoi comentati.
Dragnea a luat 3 ani jumate pentru cateva mii de lei, asta pentru milioanele de euro furate, oaare cat va lua?
VA SPUN EU.,,CA SI VIDEANU ,,NU BEA , NU FUMEAZA,NU MANINCA MULT,NU CONCEDIU ÎN TENERIFE,CE MAI ASTA ÎI.ASA SE ADUNA MELEONU.EU CÎND IAU 100DE EURO.MA STRING,DAR MA STRÎNG LA PUNGA.,PROBABIL NU SÎNT ASA DE BUN,LA DRAMUIRE,LA BAN,ASTA E,DESI AM STUDIII,DAR,DAR,ASTA E.
„Sursa acestor bani este o donație de 1,5 milioane de euro pe care am primit-o de la mama mea în urma unei vânzări imobiliare”, explicat Cătălin Cherecheș.
Acesti 1,5 Miliaone Euro au fost BANI CASH, desi mama lui ii avea in Conturi, asa a declarat Catalin Chereches!
In Declaratia de avere din 2010, Catalin scrie ca a PRIMIT cei 1,5 Milioane de Euro, „dar manual, în numerar, ca între rude de gradul I”!
Orice om normal se poate intreba:
1. De ce Banii au fost DATI de mama in Cash, NU prin Transfer bancar?
2. Cati Metri cubi, cate valize, cate geamnatane au insemnat cele 1,5 Milioane Euro DATE in MANA de mama norocoasa!(sau i-o fi dat in pungi de plastic de la PROFI?!)
Cum naiba mai toti politicenii au Rude generoase, norocoase si PLINE de BANI?!
http://www.romaniacurata.ro/cum-a-jonglat-catalin-chereches-cu-1-5-milioane-de-euro-in-declaratiile-de-avere/
Chereches o face pe prostu! Sa justifice mama lui Fane Babanu din ce spaga „ilegala” din ultimii 30 de ani a facut averea incomensurabila de a putut sa-i doneze fiului risipitor 1,5 milioane de euroi! Huuo mafiotule care o faci pe cinstitu!