Când se reiau probele practice pentru permis

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) anunță că activitatea de examinare va fi reluată treptat, iar, din 2 iunie, vor fi susținute probele practice pentru candidații cărora le-au expirat dosarele de școlarizare între 16 martie și 17 mai.

Conform sursei citate, programarea candidaților cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada 16 martie – 17 mai și pentru care există o programare prealabilă în sistem (proba practică) se va efectua prin intermediul școlilor de conducători auto, cu informarea acestora.

„Programarea candidaților cărora le expiră dosarul de școlarizare ulterior datei de 18 mai se va face din oficiu, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora”, potrivit DRPCIV.

Potrivit sursei menționate, proba practică pentru candidații cărora le-a expirat dosarul de școlarizare, până în 17 mai, va fi susținută începând cu data de 2 iunie.

„Reluarea activității de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15.06.2020/22.06.2020, în funcție de numărul de candidați examinați și capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitare. Decizia se va posta pe site-ul Instituției Prefectului”, menționează sursa citată.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activității de examinare la proba practică vor fi respectate următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus:

– Utilizarea măștilor de protecție – atât pentru candidați cât și pentru examinatori;
– Scanarea temperaturii corporale și interzicerea susținerii examenului în situația în care aceasta depășește 37,2 grade Celsius;
– Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, de cel puțin 1,5 m;
– Evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, etc). Accesul va fi permis doar candidatului și instructorului auto.
„Valabilitatea documentelor emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile, de la data încetării acestei stări, potrivit actelor normative în vigoare. În același context și pentru aceeași perioadă, se menține și valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități”, conchide sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Ba voi vreti sa omorati politistii??
    Toti candidatii care iau permisul fac analize medicale sa nu fie bolnavi. Dar testare la covid de ce nu se face??…Ca nu vrea Vela..si Horban.
    .zici ca au boala pe politistii. Inteleg de civili nu le pasa…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.