Când șefii de stat vorbesc, serviciile secrete tac

Încolțit de adversarii săi de la Washington, președintele SUA, Donald Trump, continuă șirul tiradelor șocante, aruncând pe piață la începutul acestei săptămâni o informație cel puțin surprinzătoare. Trump a afirmat că, Osama Bin Laden, fostul lider al rețelei teroriste Al-Qaida, eliminat de forțele speciale americane în Pakistan, în 2011, putea fi prins mult mai devreme. Președintele SUA a criticat Pakistanul și i-a luat în vizor pe fostul președinte Bill Clinton și pe amiralul în rezervă, William McRaven, coordonatorul operațiunii de eliminare a teroristului saudit.

„Desigur că ar fi trebuit să-l prindem mult înainte de momentul în care am făcut-o. L-am menționat în cartea mea, chiar înainte de atentatul de la World Trade Center”, a afirmat Trump pe o rețea de socializare. Știa oare Trump, că un omolog român, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, contemporan cu Bill Clinton (în perioada celui de-al doilea mandat al său în fruntea executivului american), făcuse aceleași afirmații despre capturarea teroristului Osama cu aproape un deceniu în urmă?

Românul care l-a găsit pe Osama

Spusele președintelui american nu fac decât să confirme informațiile publicate de cotidianul gorjean ”Pandurul” în anul 2009, conform cărora mitul terorismului intangibil a fost spulberat de români în perioada 1998-2000, când unul dintre ofiţerii vechi de Securitate, aflat încă în activitate, în colaborare cu serviciile secrete spaniole, l-a pus pe Bin Laden în braţele americanilor. Articolul avea titlul “Teoria conspiraţiei sau minciună la nivel de stat?” şi a fost scris de subsemnatul prin iunie 2009, pentru cotidianul ”Pandurul”, fiind ulterior republicat în New York Magazin, cel mai important săptămânal de limbă română în SUA. Materialul a atras numeroase critici la vremea aceea.

Aflasem că eroul “afacerii Bin Laden” era Mircea Haş, vechi ofiţer de Securitate, şi că acţiunea de aducere a teroristului în mâinile americanilor s-a petrecut pe parcursul anului 1999 în Iordania. “Haiduc” (unul dintre numele conspirate ale lui Haș) este unul dintre securiştii puşi la zid de CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), pentru colaborare cu poliţia politică ceauşistă. Ofiţer în cadrul Departamentului de Informaţii Externe a Securităţii, Brigada “U” (Fantome) în perioada 1972-1974, Haş a activat în diplomaţie sub numele conspirative de Mircea Haiduc, Hanganu M., Haralambie V. sau Petre Hulubei. Mircea Haș, colonel SIE, a fost înaintat în grad de general de brigadă. În intervalul 1976-1980, a spionat la Dar-Es-Salaam (Tanzania), apoi a îndeplinit misiuni în SUA și Belgia. După Revoluție, e trimis în Ungaria, Libia și Iran. În 2013, Haș îl consilia pe milionarul Marius Locic, alături de alți doi foști ofițeri SIE, Ion Isar (nume conspirat Nuș) și Adrian Isac.

Un fost președinte al României povestește

Bomba a explodat cu adevărat câteva luni mai târziu, mai precis, la 1 octombrie 2009, tot dintr-un cotidian local. Jurnaliştii de la ”Ziua de Cluj” au publicat în două rate, un interviu cu fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, despre aventura predării celui mai căutat terorist contemporan Osama Bin Laden, de către ofiţerii de informaţii aflaţi la acea dată în subordinea sa.

Deşi în interviu Emil Constantinescu nu specifică cine anume din cadrul Serviciului de Informaţii Externe l-ar fi “identificat” pe teroristul Osama Bin Laden, recunoaşterea colaborării României la operaţiunea specială respectivă era un pas uriaş înainte.

Iată ce declara fostul demnitar la 1 octombrie la Cluj:

“– Am fost acuzat că am avansat un colonel din fosta Securitate, pe care l-am făcut general.

Reporter: Din SIE?

Da. L-am făcut general pentru că l-a identificat pe Bin Laden, printr-o pricepere extraordinară, prin faptul că eram singurii care aveam specialişti în dialectele arabe. Este adevărat că tot ceea ce am scos eu, Iliescu a băgat la loc după 2000. L-am dat afară pe şeful STS-ului, am pus un profesor de la Academia Tehnică Militară, un specialist. Exact în aceeaşi zi de ianuarie, la patru ani distanţă, Iliescu l-a dat afară pe cel pe care l-am pus eu şi l-a adus la loc pe cel care a fost înainte. Şi Băsescu l-a menţinut, pentru că erau din aceeaşi, cum să zic, din aceeaşi “grupă”.

Reporter: Adică, un român l-a identificat pe Bin Laden?

Da, l-a identificat unde este, în Iordania, pe baza unor decriptări. I-am anunţat pe americani, dar se pare că au ratat operaţiunea. Dar ne-au mulţumit de nenumărate ori pentru nenumărate lucruri pe care le-am făcut.”

Întrebat în pauza unei emisiuni la postul TV Antena 3, cine este ofiţerul cu pricina, Constantinescu a spus că i-a uitat numele, dar că era vorba de un vechi ofiţer de Securitate. Fostul preşedinte nu putea spune mai mult.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Eduard O. Ohanesian 147 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Daca alte investigatii, facute de autor, sunt credibile, asta-i ca aia cu gaina care a nascut puii vii. Intrebarea-i care ben laden?

    • Nene Ohanesian, nu credeam ca o sa picati atat de usor victima in mrejele spionajului sovietic! Bin Laden a fost un agent bolsevic(sovietic) de calibrul unor Castro, Che Guevara si Carlos, legendati pe cai intortocheate, modul de scoatere din dispozitiv fiind aproximativ identic intre teroristii asasini Che Guevara si Bin Laden!!! Adica printr-o
      inscenare grobiana de lichidare si disparitie a „cadavrului”!!! In ambele cazuri a participat partea americana avand rol de intermediar in numele Centrului de la Moscova!!Legendarea lui Bin Laden a fost mai spectaculoasa si a necesitat din partea sovietica, pentru credibilizare,sacrificarea a zeci de mii de militari sovietici. Pentru Andropov si elevul sau Gorbi nu a insemnat mare lucru, ba chiar cei sacrificati erau din contingente alese pe spranceana dintre fiii unor
      dusmani ai poporului!!! Agentul sovietic care organiza ambuscade la comanda s-a transformat la un moment dinainte ales INTR-UN DUSMAN NEIMPACAT AL „NECREDINCIOSILOR” AMERICANI!?!? Dupa ce se facuse ca-i dusmaneste pe necredinciosii mult mai autentici(ATEI), sovietici!? Bolsevicii romani i-au ajutat din nou la greu pe confratii rusi in 2009!!!Tot pentru credibilizare! Sovieticul Castro a devenit agent CIA dupa legendarea ca „liberal” cubanez(un fel de PNL!). Che Guevara
      a fost un revolutionar de profesie,inscenarea mortii sale in 1967 in Bolivia fiind de fapt o „extragere” ca agent KGB,
      folosindu-se o DUBLURA pe care nici propriul tata nu a recunoscut-o la identificare, dar a intervenit propaganda media bolsevica sub acoperire care a mai dres lucrurile…

  2. Cred ca Osama Bin Laden, este o creatie a unor servicii secrete, poate ale SUA si ai altor acoliti ai lor in Lumea asta cam prost facuta(atunci cand in Afganistan era implicata fosta URSS, actuala Rusie!) precum si ciudatenia terorista ISIS ! Daca romanii cu fosti securisti meseriasi in zona araba l-au dat in primire serviciilor secrete ale SUA pe Osama Bin Laden, pe vremea ” Tapului ”, om in Dealul Cotrocenilor si respectivii nu au actionat sa il gajbeasca cred ca demonstreaza ca respectiva ”persoana umana”, cam terorista, era sub controlul ” colegilor americani ”! Este ciudata invazia in Europa. in U.E., a haitelor islamiste impanate cu teroristi care practic atenteaza asupra crestinatatii europene, atenteaza asupra golaniei asteia de U.E., care pentru ROMANIA este singura alternativa daca avem in vedere vecinatatea apropiata cu … Rusia si interesele ei in zona ! Oricum oficial Obama la lichidat pe Osama …, in rest sa fim sanatosi, sa auzim si de mai bine !

    • Domnule Nistorescu,vreti sa faceti din sotul meu un noua „Ion Cristoiu” ?Chiar nu aveti mila de un biet batran de 75 de ani?

  3. Al Qaeda a fost creata de CIA-Robert Gates in 1988 si ca orice creatie isi asculta creatorul. Felul in care a fost ucis, spectacol televizat ca sa ofere credibilitatea necesara unei actiuni de succes, naste foarte multe semne de intrebare. Tratat in spitale militare americane, la nevoie, se pare ca totusi respectivul nu prea mai era in viata cind i s-a prestat executia. I-or fi pastrat corpul pentru un astfel de show de tip Hollywood?

    • Pt.Cata. … si daca Osama ca asa au vrut muschii lu’ Obama: ” s-a spalat pe fund cu dero, sa semene cu Franco Nero ” ???

  4. Arc peste timp!Cititi si articolul „Diplomatul Mircea Has îi fila pe dusmanii poporului… sovietic”scris in 2009,tot al maestrului Ohanesian !

  5. ”Eram singurii care aveam specialiști în dialectele arabe”… Adică francezii n-aveau, britanicii n-aveau, americanii la fel etc. Avea România.
    Chiar așa de prost să fie Constantinescu? Dar Ohanesian?

  6. Pt.Cata. … si daca Osama ca asa au vrut muschii lu’ Obama: ” s-a spalat pe fund cu dero, sa semene cu Franco Nero ” ??? –

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.