Vin primele răspunsuri în scandalul Tarom

Viorica Dăncilă a declarat că luni va primi primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-a trimis atât la Tarom, cât și la Ministerul Transporturilor. Ea a mai spus că a discutat cu Răzvan Cuc și că nu crede că acesta ar fi luat o decizie care să o pună pe ea într-o situație neplăcută.

”Mîine (luni – n.r.) o să am primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-am trimis atât la Tarom, cât și la Ministerul Transporturilor. (…) Da, am discutat cu dl. Cuc. A negat toate aceste lucrur legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aș vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiți-vă că dacă se întârzia zece minute, era vinovat premierul. Nu cred eu că dl. Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine într-o situație neplăcută”, a declarat Viorica Dăncilă.

Fostul director al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că hotărârea de a fi demisă a apărut brusc, la o săptămână după ce i s-a decis prelungirea mandatului. Motivul exprimat de Consiliul de Administraţie ar fi lipsa de rapiditate în desfăşurarea proiectelor.

Mezei a confirmat informaţiile potrivit cărora demiterea acesteia a fost cauzată de refuzul reţinerii la sol a aeronavelor curselor interne în ziua votării moţiunii. Fostul director Tarom a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamenteri trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Razvan Cuc a pus-o de vrabie ! Cum se gandau ei,revolutionarii PSD, sa impiedice votul motiunii :sa intarzie avioanele la sol,sa opreasca trenurile in gari,sa nu ajunga parlamentarii opozitiei la motiune!Numai fantinile nu le-au otravit,ca cine mai bea din fantana? si nici Mitraliera cu AKM-ul prin parlament,nu era o solutie ca lua amenda!
    Acum bolovane Cuc,o sa dai cu subsemnatul pana faci basici la fund,mai ceva ca atunci cand lucrai la brutarie!

  2. @Gollum Astea sunt barfe si intrigi de doua parale! Daca domnul Cuc ar fi avut un astfel de secret cu madama, s-ar fi opus demiterii ei. Este o razbunare jegoasa a madamei, care daca ar fi fost indemnata de Cuc sa faca o astfel de nazbatie, ar fi iesit la momentul respectiv cu para, sau imediat dupa ce motiunea a trecut – pentru a-si asigura sustinerea pedeleprelor. Doar ea fusese pusa in functie in guvernarea PSD, deci era sigura ca va zbura odata cu vechiul guvern.

  3. @Minerva: Nu esti la curent, Razvan Cuc a recunoscut tot!Mai mult au fost filmati, probabil si inregistrati in seara aia,doamna a ramas „cracanata”ca au fost dati de gol!
    Probabil prima inregistrare s-a facut la sedinta PSD prin care s-a hotarat miselia,si a fost urmarit pas cu pas (Pascupas:)))!Nu ma intreba de cine,sunt prea multe agentii private si nu numai,care aveau interese in a-l scurtcircuita pe bolovanul de Cuc!
    Relaxeaza-te,mare lucru nu are ce sa ii faca nici DNA, a fost o intentie rautacioasa a PSD, dar dama ramane sefa sau se reintoarce sefa,la un TAROM care e aproape in faliment!
    Si da,la TAROM sunt cate 3 generatii din aceiasi familie,nepotism scrie pe ea!

  4. @Minerva
    Esti total lipsita de logica dar nerusinata cand minti ca orice reprezentat al ciumei rosii.

  5. Vineri seara la Antena 3 in studio disperare mare dupa scandalul Cuc la TAROM, in studio era Olguta PRMista si Alex Coita, moderatori erau Adrian Ursu si Oana Zamfir!
    Antena 3 titra: „In plina campanie electorala, PSD „lovit in aripa”!
    Olguta o sucea, o-nvartea ca nu crede ca Cucul PSDist a facut ceva ilegal, in timp ce Alex Coita a spus FRANC: „Indiferent pentru ce dl Cuc s-a intalniti in fata casei cu dna Mezei, NU avea ce cauta acolo si NU avea DREPT sa primeasca informatiile cerute depsre parlamentarii care zburau cu TAROM”!
    Adrian Ursu si Oana Zamfir au mutat repede subiectul, de parca ce a spus Alex Coita nu fusese auzit in acel studio!
    Rusine!
    Va imaginati ce DEZBATERE NATIONALA ar fi realizat Mihai Gadea DACA dl Johannis, de exemplu, ar fi procedat asa!!!!!!

  6. Pe undeva, prin ecuatia asta, miroase urat de tot. Sa ma explic: intre Ministrul Transporturilor si Directorul General Tarom nu exista o astfel de relatie institutionala potrivit cu care cei doi corifei sa se intalneasca.
    Ministrul este reprezentat in AGA; AGA numeste CA care il numeste pe Director; mai departe relatiile asa decurg, Directorul indeplineste, ca executiv, politica si strategia stabilita de CA care, la randu-i, indeplineste ce cer actionarii dintre care face parte si Ministerul (Ministrul).
    Nu avea de ce, un actionar, fie el si majoritar, sa-l cheme pe executiv la convorbiri urgente si la loc de taina si asta ar trebui ca, in primul rand, sa explice Ministrul: de ce a convocat Directorul, intr-un interval de cateva zile, de cateva ori, doua, trei sau mai multe, sa discute, ce? Urgent! Ce a determinat o astfel de urgenta, altceva decat coincidenta cu motiunea.
    Vrajeala cu interesul pentru bunul mers (zbor) al avioanelor in zilele premergatoare zisei motiuni este o abureala simplista si fara inteles.
    Nici „puterea” limitata de a dispune masuri prezentata de Director nu inseamna altceva decat o prezentare a dilutiei autoritatii, ceea ce reliefeaza capacitatea de conducere, aptitudinile de manager care ii fac pe unii eligibili pentru functii obtinute pe baza de teleportare.
    Toata lumea politica, fara exceptie, pune, instaleaza, numeste, in functiile de conducere de la „unitati” tot felul de neaveniti, baieti (sau, dupa caz, fete) ascultatori care sa jupoaie ce mai este de jupuit si sa fure pentru ei si pentru ai lor.
    Care, asemenea doamnei Mezei, devin victime inocente!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.