Candidatul Partidului Socialist la prezidenţialele din Franţa îşi radicalizează mesajul şi propune impozitarea cu 45% a veniturilor care depăşesc 150.000 de euro pe an. Mai mult, Francois Hollande propune un impozit de 75% pentru veniturile care depăşesc un milion de euro pe an.
„Nu este posibil să avem asemenea niveluri de salarizare. Am constatat creşterea considerabila a remuneraţiilor şefilor celor mai mari 40 de companii cotate pe bursa, care a ajuns, în medie, la două milioane de euro pe an. Cum să acceptăm aşa ceva?”, a spus Hollande într-o emisiune transmisă de TF1, în care candidatul şi-a detaliat programul.
Hollande a precizat însă că regretă o declaraţie făcută anterior în care spunea că „nu-i plac bogaţii”. „A fost o formulare grăbită. Apreciez talentul, munca, meritul celor care permit Franţei să progreseze. Ceea ce nu accept este bogăţia indecentă. Remuneraţiile care nu au de a face cu talentul, inteligenţa sau efortul”, s pus Hollande.
Candidatul socialist a mai arătat că va încerca să impună o taxă de solidaritate tuturor francezilor. „Este vorba de un pact, o contribuţie, da, dar pe care toate persoanele o vor plăti. Daca vom începe repede aplicarea, va fi un cost foarte mic”, a spus Hollande.
Hollande s-a declarat pentru o îngheţare a preţului carburanţilor în primele trei luni ale mandatului său, timp în care trebuie „să-i facem pe distribuitori să devină conştienţi de responsabilităţile lor”.