Echipajul feminin de 8+1 al României, campion mondial în 2009 la Poznan, a cucerit duminică medaliile de bronz în proba regină a Campionatelor Mondiale de canotaj academic de la Karapiro, Noua Zeelandă.
România, în formula Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, Maria Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic, Teodora Stoica, s-a clasat pe locul trei cu timpul de 6 min 18 sec 96/100, devansat de echipajul american, campion mondial, cronometrat în 6 min 12 sec 42/100, şi de cel canadian, 6 min 16 sec 12/100, medaliat cu argint, potrivit Agerpres.
România a cucerit o singură medalie la Mondialele de la Antipozi, reuşind calificarea în finale doar prin echipajul feminin de 8+1, din cele trei bărci înscrise în concurs (echipajele de patru vâsle şi dublu rame fără cârmaci au fost eliminate în recalificări).