Canotajul românesc a obţinut opt medalii de aur. MESAJUL Elisabetei Lipă!

După trei luni de pregătire în Italia, loturile olimpice de canotaj ale României au luat startul la prima regată internaţională a anului, desfăşurată chiar pe lacul Piediluco, unde s-au desfăşurat antrenamentele.

Competiţia, memorial Paolo Paolo d’Aloja, a prilejuit echipajelor tricolore primele victorii, opt la număr. La întreceri au participat sportivi din 35 de ţări. Elisabeta Lipă, preşedinta FR de Canotaj, a salutat evoluţia canotorilor coordonaţi de antrenorul italian Antonio Colamonici printr-un mesaj postat pe facebook:

”După mai bine de trei luni de pregătire centralizată la Piediluco, desfăşurată în cele mai bune condiţii, am avut bucuria să-i urmăresc la lucru, în primul concurs internaţional al anului, pe canotorii şi canotoarele din loturile olimpice ale României.

Pe lângă cele 8 medalii de aur cucerite în chiar prima zi a Memorialului Paolo D’Aloja, într-o companie extrem de selectă, cu actuali sau foşti campioni şi medaliaţi olimpici, mondiali şi europeni din numeroase ţări, am remarcat în special bucuria de a concura, dăruirea totală şi dorinţa de victorie a sportivilor noştri, care au adus anul trecut 36 de medalii României.

Îmi dă multă încredere şi faptul că sunt tot mai numeroase echipaje care au câştigat medalii în Italia, dar şi altele care pot câştiga, oricând, medalii. Îi felicit sincer pe canotorii şi canotoarele din loturile olimpice ale României, precum şi colectivele lor tehnice şi medicale, la începutul unui an extrem de important!

Au arătat deja că vor şi că pot! Mulţumesc pentru sprijin şi colaborare Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ministerului Tineretului şi Sportului. Următorul obiectiv este Campionatul European de seniori de luna viitoare, de la Lucerna.

Sunt convinsă că sportivii noştri vor lupta mai departe pentru culorile României, pentru gloria ei sportivă şi pentru calificarea, cu cât mai multe echipaje, la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. Hai România!”

REZULTATELE TRICOLORILOR:

Feminin, 4 rame: 1. Beatrice Parfenie, Viviana Bejinariu, Mădălina Bereş, Iuliana Popa 6:55,75, 2. Cristina Popescu, Amalia Bereş, Mădălina Caşu, Roxana Paraşcanu 6:58,07, 3. Mădălina Hegheş, Geanina Juncanariu, Andreea Budeanu, Iuliana Buhuş 7:00,52;

Masculin, 2 rame: 1. Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosa 6:41,07

Feminin, dublu vâsle:1. Ancuţa Bodnar, Simona Radiş 7:15,30

Masculin, dublu vâsle:1. Ioan Prundeanu, Florin Enache 6:29,05

Feminin, 2 rame:1. Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu 7:25,08, 2. Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu 7:29,57;

Feminin, dublu vâsle cat.uşoară:1. Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă 7:20,13;

Masculin, 4 rame:1. Mihăiţă Ţigănescu, Cosmin Pascari, Ştefan Berariu, Ciprian Huc 6:10,06;

Masculin, 8+1:1. Vlad Aicoboae, Cosmin Macovei, Alexandru Matinca, Constantin Radu, Cristi Pîrghie, Mugurel Semciuc, Constantin Adam, Sergiu Bejan – Adrian Munteanu 5:44,27, 2. George Catruna, Dorin Simion, Florin Ceobanu, Iulian Chelaru, Andrei Lungu, Adrian Damii, Alexandru Chioseaua, Alexandru Danciu – Daniela Druncea 5:50,17

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. bravo acestora! acesti sportivi pun tara pe media internationala, continuind traditia romaneasca in canotaj si canoe! cu pagaia rupta sa-se califice si sa castige la Munich, e unul dintre oamenii care 12 anii nu a avut mare competitor(la fel ca Joe Louis). D-na Lipa, Ivan, Toma, si toti altii….numai palaria scoasa! felicitari tuturora!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.