Cântăreață celebră, grav bolnavă

Cântăreața americană Lady Gaga a fost nevoită să amâne cele 18 concerte programate în secțiunea europeană a turneului ei mondial, deoarece vedeta pop trebuie să urmeze un tratament împotriva fibromialgiei, o afecțiune care îi provoacă „suferințe fizice grave”, a anunțat luni promotorul Live Nation, relatează Agerpres.

Lady Gaga, care trebuia să susțină concerte în Spania și în Elveția începând din această săptămână și, apoi, de două ori la Paris, pe 6 și 7 octombrie, „este afectată de suferințe fizice grave, care au avut o anumită incidență asupra capacității sale de a cânta pe scenă”, au transmis într-un comunicat reprezentanții companiei Live Nation, citați de AFP. „Ea rămâne sub supravegherea medicilor”, care i-au recomandat să amâne concertele europene pe care artista le avea programate în cadrul „Joanne World Tour”, se afirmă în același comunicat.

„Intenționează să își petreacă următoarele șapte săptămâni colaborând cu medicii ei într-o manieră proactivă, pentru a se vindeca de aceste traumatisme din trecut, care îi afectează încă viața cotidiană și îi provoacă dureri fizice severe în tot corpul. Vrea să ofere fanilor cea mai bună versiune a spectacolului pe care l-a conceput pentru ei atunci când turneul va fi reluat”, precizează comunicatul.

Joi, săptămâna trecută, cântăreața americană a anunțat pe rețelele de socializare că a fost spitalizată din cauza „unor puternice dureri” care au obligat-o să își anuleze concertul programat în ziua următoare în cadrul festivalului Rock in Rio, în Brazilia.

Artista pop, în vârstă de 31 de ani, a dezvăluit că suferă de fibromialgie, o maladie cronică ce provoacă dureri multiple și difuze, însoțite de tulburări ale stării de dispoziție.

La începutul lunii septembrie, Lady Gaga a fost deja nevoită să își anuleze un concert în Montreal din cauza unei laringite și a unei infecții respiratorii contractate în urma unui show pe care l-a susținut în aer liber la New York.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.