Capitalul? Să vezi ce le zic eu oamenilor de afaceri, acum că m-au invitat la Camera de Comerț a României să țin o conferință pe cinste despre Capital. Sunt acolo politicieni, oameni de afaceri, masoni, spioni, scriitori, mentori, vrăjitori și vrăjitoare, zombi, vampiri, elfi, mă rog, tot felul de spirite luciferice care se învârt prin lumea afacerilor.
Istoria Capitalului Romanesc de după Decembrie 1989 este stranie, perversă, dramatică, haioasă, ridicolă, bombastica, vulgară, năucitoare, funambulescă, isterică, iraţională, zăpăcitoare şi periculoasă.
Istoria Capitalului Romanesc de după Decembrie 1989 este stranie, perversă, dramatică
După 1989 România a trăit cea mai nebună dintre Istoriile sale. Cea mai sfâşietoare, însufleţită şi tembelă. Plină de tot felul de figuri care mai de care mai caraghioase, mai groteşti, mai futuriste, mai decrepite, mai idealiste, mai vulgare şi mai perverse.
Privind mai atent această perioadă şi având şansa de a mă afla în şuvoiul principal, încep să înţeleg anumite adevăruri legate de Ipostaza 1989 care are clare filiaţii cu Ipostaza 1848 şi cu multe alte Ipostaze la fel de fascinante, fermecătoare şi tragice din Marea Istorie a Lumii. Ceea ce credeam a fi eliberarea românilor de sub tiranie e de fapt un înţeles colateral al unei zdruncinări a milioane de oameni porniţi nebuneşte, de-a valma, să trăiască istoric.
A trăi istoric e neobişnuit. A trăi istoric înseamnă a ieşi din ale tale şi de a te văluri fără vină, fără vrere, sau, dimpotrivă, scoţând din tine monştrii, idealurile, nebuniile, aspiraţiile, curajul sau inteligenţa. Toate adormite sub dictatura. Înseamnă să-ţi modifici structural întreaga fiinţă, să fii alt om pentru cinci minute, pentru o oră, pentru nopţi de luptă sau de participare nebunească la evenimente ale căror sens îţi scapă mai întotdeauna.
În toţi aceşti ani, Capitalul Romanesc s-a construit pe sine într-un mod atroce, nemilos, câinos, şmechereşte sau conspirativ, larg istoriceşte dar egoist şi rece.
Mulţi români au pierdut startul şi se zbat acum într-o sărăcie lucie. Alţii se zbat în sărăcie spirituală pierzând înţelesurile din Era Complexităţii. Ca mai întotdeauna în Istoria României, Capitalul Romanesc nu a apucat să ajungă la maturitate nici în această perioadă de timp. De fapt, nici nu mai putem vorbi despre Capital Românesc.
Ar fi o eroare dezagreabilă. Ar fi încăpăţânata căutare a unui adevăr inexistent, nefolositor, inutil. Eroarea o fac mulţi analişti şi formatori de opinie care se îmbulzesc pe ecranele TV zugrăvind carnavalesc o realitate care nu exista. Cum de s-a întâmplat aşa, nimeni nu ştie cu exactitate.
Nimeni nu ştie dacă a fost la mijloc o Strategie pusă la cale de minţi diabolice sau e pur şi simplu nebunia Ipostazelor Istorice dezlănţuite şi pe care nimeni nu le poate controla în mod logic ele fiind copilele nebune ale Procesualităţii Istorice. Luând rând pe rând faptele am putea cădea în diverse alte erori de interpretare. Un Adevăr întreg nu exista. Dar pot există câteva idei merituoase care ne-ar putea ajuta să înaintăm în experienţa noastră istorică….. A trăi istoric înseamnă a ieşi din ale tale şi de a te văluri fără vina, fără vrere, sau, dimpotrivă, scoţând din tine monştrii, idealurile, nebuniile, aspiraţiile, curajul sau inteligenţa. Înseamnă nu numai să-ţi reclădeşti corpul dar să-ţi regândeşti Trupul. Între Corp şi Trup câte diferenţe! Trupul e animat e Viziune, Corpul e animat e Plăcere. Poţi oare să le îmbini?
Traian Băsescu mă strigă pe nume dar știe el numele meu cu adevărat?!
Când mi-e lumea mai dragă și i-am îmbrobodit, mă strigă Traian Băsescu nu se știe din ce pricină. L-a călcat Klaus Iohannis pe bombeu în îmbulzeală, se pare. Îmbulzeală?! S-au îmbulzit să le dau autografe, ceva de speriat!
Care capital? Al nostru, lipsește cu desăvârșire sau acolo unde încă se mai încăpățânează să existe,este anemic și muribund. Că există o pojghita subțire autohtonă a miliardarilor de carton,asta este pentru decor, un fel de telenovelă pentru naivi, cu actori amatori și regizori și scenariști ratați, telenovelă servită săracilor, ca exemplu că se poate să devină din săraci bogați, și să tot spere, că într-o zi prosperitatea îi va lovii și pe truditori, până atunci să rabde până la Sfântul Așteaptă ,dar între timp să muncească pe salarii mizere. Și cel mai important să nu conteste ordinea actuală și să nu le treacă prin cap a se revolta. Utopia pieței libere, democrația economică ,sunt narcotice servite maselor de naivi, în economia reală, totul este permis , legea este făcută de cei puternici pentru ai tine la distanță de marele ospăț, pe cei în zdrențe care au trudit pentru bucate, firimiturile le sunt de ajuns, și jos la baza piramidei se dă o luptă pentru firimituri între zdrenturosi.