Capitalul? Să vezi ce le zic eu oamenilor de afaceri, acum că m-au invitat la Camera de Comerț a României să țin o conferință pe cinste despre Capital. Sunt acolo politicieni, oameni de afaceri, masoni, spioni, scriitori, mentori, vrăjitori și vrăjitoare, zombi, vampiri, elfi, mă rog, tot felul de spirite luciferice care se învârt prin lumea afacerilor.
Istoria Capitalului Romanesc de după Decembrie 1989 este stranie, perversă, dramatică, haioasă, ridicolă, bombastica, vulgară, năucitoare, funambulescă, isterică, iraţională, zăpăcitoare şi periculoasă.
Istoria Capitalului Romanesc de după Decembrie 1989 este stranie, perversă, dramatică
După 1989 România a trăit cea mai nebună dintre Istoriile sale. Cea mai sfâşietoare, însufleţită şi tembelă. Plină de tot felul de figuri care mai de care mai caraghioase, mai groteşti, mai futuriste, mai decrepite, mai idealiste, mai vulgare şi mai perverse.
Privind mai atent această perioadă şi având şansa de a mă afla în şuvoiul principal, încep să înţeleg anumite adevăruri legate de Ipostaza 1989 care are clare filiaţii cu Ipostaza 1848 şi cu multe alte Ipostaze la fel de fascinante, fermecătoare şi tragice din Marea Istorie a Lumii. Ceea ce credeam a fi eliberarea românilor de sub tiranie e de fapt un înţeles colateral al unei zdruncinări a milioane de oameni porniţi nebuneşte, de-a valma, să trăiască istoric.
A trăi istoric e neobişnuit. A trăi istoric înseamnă a ieşi din ale tale şi de a te văluri fără vină, fără vrere, sau, dimpotrivă, scoţând din tine monştrii, idealurile, nebuniile, aspiraţiile, curajul sau inteligenţa. Toate adormite sub dictatura. Înseamnă să-ţi modifici structural întreaga fiinţă, să fii alt om pentru cinci minute, pentru o oră, pentru nopţi de luptă sau de participare nebunească la evenimente ale căror sens îţi scapă mai întotdeauna.
În toţi aceşti ani, Capitalul Romanesc s-a construit pe sine într-un mod atroce, nemilos, câinos, şmechereşte sau conspirativ, larg istoriceşte dar egoist şi rece.
Mulţi români au pierdut startul şi se zbat acum într-o sărăcie lucie. Alţii se zbat în sărăcie spirituală pierzând înţelesurile din Era Complexităţii. Ca mai întotdeauna în Istoria României, Capitalul Romanesc nu a apucat să ajungă la maturitate nici în această perioadă de timp. De fapt, nici nu mai putem vorbi despre Capital Românesc.
Ar fi o eroare dezagreabilă. Ar fi încăpăţânata căutare a unui adevăr inexistent, nefolositor, inutil. Eroarea o fac mulţi analişti şi formatori de opinie care se îmbulzesc pe ecranele TV zugrăvind carnavalesc o realitate care nu exista. Cum de s-a întâmplat aşa, nimeni nu ştie cu exactitate.
Nimeni nu ştie dacă a fost la mijloc o Strategie pusă la cale de minţi diabolice sau e pur şi simplu nebunia Ipostazelor Istorice dezlănţuite şi pe care nimeni nu le poate controla în mod logic ele fiind copilele nebune ale Procesualităţii Istorice. Luând rând pe rând faptele am putea cădea în diverse alte erori de interpretare. Un Adevăr întreg nu exista. Dar pot există câteva idei merituoase care ne-ar putea ajuta să înaintăm în experienţa noastră istorică….. A trăi istoric înseamnă a ieşi din ale tale şi de a te văluri fără vina, fără vrere, sau, dimpotrivă, scoţând din tine monştrii, idealurile, nebuniile, aspiraţiile, curajul sau inteligenţa. Înseamnă nu numai să-ţi reclădeşti corpul dar să-ţi regândeşti Trupul. Între Corp şi Trup câte diferenţe! Trupul e animat e Viziune, Corpul e animat e Plăcere. Poţi oare să le îmbini?
Traian Băsescu mă strigă pe nume dar știe el numele meu cu adevărat?!
Când mi-e lumea mai dragă și i-am îmbrobodit, mă strigă Traian Băsescu nu se știe din ce pricină. L-a călcat Klaus Iohannis pe bombeu în îmbulzeală, se pare. Îmbulzeală?! S-au îmbulzit să le dau autografe, ceva de speriat!
Ce paradox sä aflu dintr-un SF politic „adevärul” cä prezentul nostru asa a fost dorit si impus din afara noasträ, ori cä s-a dezvoltat cu si prin noi de la sine. Forma si continutul pärand a fi neidentice una cu cealaltä. Capitalul: omul, pämantul/teritoriul detinut cu toate bunurile sale si puterea financiarä/banul. O intrebare rämane, cine l-a plätit pe cine pentru a-l cälca pe altul pe bombeu? Ce ziceti mä puteti bucura cu o eventualä continuare? 🙂 Acest SF politic mi-a fäcut ziua mai frumoasä. Am sä revin la usa dvs.
expresia tanarului (sau a tinerei – pare unisex), care sta pe scaun in stanga fotografiei, este cu adevarat „stranie,… dramatică, haioasă …”
„Piața este un mamifer ciudat, fără nimic uman, e un lucru care crește, cu fiecare zi devine mai mare, o creștere enormă nemăsurată, rotundă toată ca o femeie mereu însărcinată cu ea însăși.
Piața e un nou-născut opulent, venerat de lume, un copil grăsan care se îngrașă fără a se nutri, nu are nevoie de mâncare sau de somn, noi toți suntem incubatorul lui.
Piața e diavolul, piața e dumnezeu.
Piața e un rechin gigantic, tot mai atotputernic, atât de crud și nemilos că nu are opreliști morale. Și-a târât inamicul în furia jocului său, unul câte unul i-a sfâșiat pe ceilalți rechini.
Piața este un exploziv detonat, un circuit complet, este marea invenție, bomba atomică a celor puternici, este o competiție dintre cele mai inumane, fără milă pentru masacrarea învinșilor.
Ea, piața, este peste tot. Nimic nu-i scapă. E lacomă si nesătulă, nu se mulțumește niciodată. Ea este cea care determină totul cu prezența ei cotidiană.
Luptele politice au devenit un lux, un joc de salon. Nu exista individ sau formațiune politică care să poată să se opună logicii acestui mare și invizibil păpușar care trage firele lumii noastre.”
(continuare)
„Dar dacă într-o zi, ea ar dispărea? Dacă brusc ne-am găsi excluși din acest mecanism perfect, atât de dincolo de orice morală? În fond, ea este cea care a realizat visele părinților noștri, aducându-ne bunăstare și bogăție. Nu-i nimic de făcut. Azi, o țară care îi refuză logica, riscă să devină o țară săracă. O țară care o acceptă cu veselie, nu doar riscă o creștere a dezechilibrului în distribuirea bogăției, dar încă și mai rău, anularea totală a conștiințelor. În fine, omul de azi nu are nici măcar posibilitatea de a se declara în mod decis în favoarea sau contra ei. Incredibil!
Poate că dacă știm, dacă suntem conștienți, se poate practica această realitate fără a pretinde că am rezolva problema cu un da sau un nu. Iată marea provocare, să ne antrenăm a trăi fără certitudini, cu certitudinea că ceva se poate naște din această contradicție.
Atunci, poate, cu greu, vom găsi alte resurse, atunci poate ne vom întoarce să visăm, să gândim, pentru că omul nu moare. El rezistă în mijlocul furtunii, se mișcă în interiorul îndoielii, ceea ce este de fapt dintotdeauna destinul omului.
Și încet-încet, începi să fii viu, mai prezent, mai activ, mintea ta vede înflorind în lumea scufundată un altfel de drum. Omul nu moare, caută noi idealuri și reîncearcă vechea emoție de a avea aripi.”
„Il mercato”, Giorgio Gaber, 1998
Mai potrivit era să scrieți un panegiric Capitalului românesc în România interbelică și cea de democrație populară zisă comunistă. Capitalul românesc fiind decedat în urma unei crime cu premeditare nu-i corect să-l persiflați. Despre morți numai de bine ziceau stră, stră, stră etc… străbunii partea din coapsa Romei.
Care capital? Al nostru, lipsește cu desăvârșire sau acolo unde încă se mai încăpățânează să existe,este anemic și muribund. Că există o pojghita subțire autohtonă a miliardarilor de carton,asta este pentru decor, un fel de telenovelă pentru naivi, cu actori amatori și regizori și scenariști ratați, telenovelă servită săracilor, ca exemplu că se poate să devină din săraci bogați, și să tot spere, că într-o zi prosperitatea îi va lovii și pe truditori, până atunci să rabde până la Sfântul Așteaptă ,dar între timp să muncească pe salarii mizere. Și cel mai important să nu conteste ordinea actuală și să nu le treacă prin cap a se revolta. Utopia pieței libere, democrația economică ,sunt narcotice servite maselor de naivi, în economia reală, totul este permis , legea este făcută de cei puternici pentru ai tine la distanță de marele ospăț, pe cei în zdrențe care au trudit pentru bucate, firimiturile le sunt de ajuns, și jos la baza piramidei se dă o luptă pentru firimituri între zdrenturosi.