
Sute de arestări, poliţişti care se confruntă cu studenţi care opun rezistenţă: tensiunea a rămas electrică joi în campusurile americane, în contextul în care mişcarea de protest împotriva războiului din Fâşia Gaza se răspândeşte în întreaga ţară, informează vineri AFP.
De la Los Angeles la Atlanta, de la Austin la Boston, trecând prin Chicago, mişcarea studenţilor americani pro-palestinieni creşte constant după ce fost iniţiată la Universitatea Columbia din New York în urmă cu mai bine de o săptămână. Unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, precum Harvard, Yale şi Princeton sunt afectate de aceste mişcări de protest.
Scene similare se succed în întreaga ţară. Studenţii îşi instalează corturi în campusuri pentru a denunţa sprijinul militar al Statelor Unite pentru Israel şi catastrofa umanitară din Fâşia Gaza. Apoi sunt dislocaţi de poliţişti, de multe ori într-o manieră agresivă, la cererea conducerii universităţii.
Miercuri seara, peste o sută de manifestanţi au fost arestaţi lângă Emerson College, o universitate din Boston. La mii de mile distanţă, ofiţeri călare au reţinut studenţi de la Universitatea din Texas din Austin. În campusul Universităţii Emory din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, manifestanţii au fost deplasaţi de poliţie cu forţa, unii fiind aruncaţi la pământ pentru a fi arestaţi, potrivit imaginilor unui fotoreporter AFP.
Joi devreme, o nouă tabără a fost înfiinţată în campusul Universităţii George Washington din capitală.
La Universitatea UCLA din Los Angeles, peste 200 de studenţi au înfiinţat un mini-sat de aproximativ 30 de corturi, baricadat cu paleţi şi pancarte.
Kaia Shah, o studentă la ştiinţe politice în vârstă de 23 de ani, este entuziasmată de extinderea mişcării.”Este grozav ceea ce vedem în alte campusuri”, a spus ea.”Demonstrează cât de mulţi oameni susţin această cauză”.
La Austin, aproape 2.000 de tineri s-au adunat joi în campusul Universităţii din Texas pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Gaza, scandând „Eliberaţi Palestina”. Pentru Kit Belgium, profesoară la această universitate, campusul are nevoie să vadă „exprimarea liberă şi schimbul liber de idei”.”Şi dacă universitatea nu poate tolera acest lucru, atunci nu merită acest nume”, a adăugat ea pentru AFP.
În apropierea mitingului pro-palestinian, în jur de 30 de studenţi au organizat o contra-demonstraţie. Jasmine Rad, o studentă evreică la Universitatea din Texas, spune că protestele în sprijinul Gazei sunt „periculoase pentru studenţii evrei”.”Îi afectează pe studenţii evrei şi pe studenţii care nu se simt în siguranţă din cauza violenţei din campusul nostru”, a opinat studenta la jurnalism în vârstă de 19 ani.
Pe platforma sa Truth Social, Donald Trump a denunţat protestele pro-palestiniene, numindu-le „o ruşine” pentru Statele Unite.
Cu o zi înainte, republicanul Mike Johnson a mers la Universitatea Columbia, unde a ameninţat că îi va cere preşedintelui Joe Biden să mobilizeze Garda Naţională în campusuri, care sunt pradă, potrivit acestuia, unui „virus al antisemitismului”.
Un avertisment ce rezonează dureros în Statele Unite. Pe 4 mai 1970, Garda Naţională din Ohio a deschis focul la Universitatea de Stat Kent asupra demonstranţilor care protestau împotriva războiului din Vietnam, patru studenţi fiind ucişi.
Casa Albă asigură că preşedintele Joe Biden, care speră să fie reales în noiembrie, „susţine libertatea de exprimare, dezbatere şi nediscriminare” în universităţi.
E mai simplu să ieși și să urli decât să-nveți. Sunt universități americane unde studenții de anul doi nu știu să citească și n-au abilitați de aritmetică elementară, în schimb se specializează în „particularitați ale dansului lezbian latino”(serios) pe care dau 80.000$ (bine, acum nu mai dau.Dă bideu.Din banii altora) și după ce termină, se smiorcăie că nu sunt angajați „conform nivelului de pregătire”.Aici intervin pilele care le-au remarcat urletele și prezența pe la demonstrații și, dacă mai suni și trans ori qweer, pot ajunge secretari de stat la transporturi, ca un idiot chel, rujat și cercelat care fură valize de prin aeroporturi că să caute lenjerie de damă în ele și care a fost demis(scandalul cât capra) cu reticență anul trecut, parcă.Sici că-i România lipitorilor(bun în ambele sensuri) de afișe, dar Murika e mai mai sofisticată, măă,continuarea o știți singuri și e vizibilă de pe Pluto.
@fix
-tov. mike pompeo
shefu cia a lu trump
le dadea deja cu napalm.