Carburanții ieftiniți care se scumpesc

Eliminarea  de către Guvernul PNL a supraaccizei impusă companiilor petroliere a ieftinit cu 32 de bani pe litru carburanții, la 1 ianuarie. Bucuria șoferilor a fost de scurtă durată însă, pentru că benzina și motorina au început iar să se scumpească, cu precădere motorina. Avem în continuare cea mai ieftină benzină, însă doar doua cea mai ieftină motorină din Europa (la începutul anului, ambele tipuri de carburanți erau cele mai ieftine).

Prețul mediu al benzinei era, în România, de 5,24 lei pe litru, la data de 13 ianuarie, potrivit datelor Oil Bulletin (ultimele date disponibile), serviciul european de monitorizare a prețurilor la carbiuranți din UE. La aceeași dată și potrivit aceleiași surse, motorina costa, în medie, în România, 5,44 lei pe litru.

Față de prețurile de la 6 ianuarie, coborâte cu 32 de bani pe litru ca urmare a scăderii accizei de la 1 ianuarie 2020, prețurile din România sunt acum, în medie, mai mari cu cinci bani pe litru, la benzină, și cu 11 bani pe litru, la motorină. La 1 ianuarie, conform Oil Bulletin, prețurile medii erau de 5,19 lei pe litru pentru benzină și 5,33 lei pe litru,  la motorină.Prețurile carburanților urmează cotațiile produselor petroliere, la rândul lor influențate de prețul petrolului.  În aceste trei săptămâni din 2020, țițeiul s-a scumpit ușor, pe seama tensiunilor din Orientul Mijlociu, Iran și Libia.

În ceea ce privește clasamentul european, aceste creșteri de prețuri sunt mult mai mici comparativ cu ieftinirile de la 1 ianuarie, motiv pentru care în România continuă să fie cel mai mic preț la benzină din Europa – sub 1,1 euro pe litru, media europeană fiind de 1,44 euro. La motorină, cu un preț mediu de 1,138 euro pe litru, suntem a doua cea mai ieftină piață din UE, după Bulgaria, unde prețul mediu este de 1,12 euro. Prețul mediu ponderat european este de 1,38 euro pe litru.

Ce plătim la pompă

Un procent de doar 50% din preţul carburantului din benzinării este apanajul mărfii propriu-zise, restul fiind taxe percepute direct de către stat. Practic, la benzinărie nu alimentăm doar maşina, ci şi direct vistieria statului, pentru că distribuitorul de carburanţi virează direct la Finanţe aproximativ 50% din litrul de benzină sau motorină, reprezentând TVA și accize.

Restul este componenta de preţ cu care „jonglează” producătorul şi distribuitorul de carburanţi:

– costuri logistice (distribuţie primară şi secundară – salarii, întreţinere, amortizări – rovigneta, anvelope de iarna, etc.);

– costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);

-costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);

– costuri financiare (dobânzi – credite investiţii, curs valutar);

– Adaos comercial.

În România, există trei lanțuri mari de distribuitori de carburanți, Petrom, Rompetrol și LukOil, și multe altele mai mici. Din spate vine puternic MOL, filiala locală a companiei petroliere de stat din Ungaria cu același nume. Consumul anual este de circa șase  miliarde de litri.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1084 Articole
Author

6 Comentarii

  1. ” Carburanții ieftiniți care se scumpesc”

    Eu in locul lui Orban aș băga înapoi supraacciza.
    Sa fie multumiți cei deranjați de scoaterea ei.

  2. „Soare,azi nu e de serviciu Domozina?”era o vorba candva De cresterea pretului la baril ai auzit ?Ia-te-n gura cu americanii si dai afara din Irak…
    De acord cu Mircius,baga Orbane supraacciza la loc,ca n-ai nici o sansa cu astia,nu ii poti multumi nici cu scrisul,dar cu oralul

  3. 5,25 si 5,44 la salariul mediu 1.750 lei=1,26 franci elvetieni la un salariu de 5.000 franci! E normal sa cred asca pretul in asa hal in Romania? Nu cred!

  4. In Romania e cea mai scumpa benzina/motorina din Europa !
    Un european cu un venit mediu poate face de circa 33 plinul autoturismului personal, in timp ce un roman isi poate face in medie 7 plinuri !!!
    Deci, combustibilul in Romania este de x 5 ori mai scump decat in Europa !!!

  5. Nu contează scump ieftin „IMPORTANT ESTE CA NUMAI EXISTA ACCIZA ” acum pot sa si dubleze prețul acciza era problema in sine …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.