Iohannis, acuzat că pune în pericol 500 de milioane de cetăţeni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, referitor la refuzul preşedintelui de a accepta nominalizările pentru cele două posturi de ministru că ”trebuie mers la Curtea Consitiţională”. Dăncilă a explicat că ”acesta este pasul care trebuie urmat”, având în vedere că preşedintele Klaus Iohannis nu pare a înţelege că deciziile pe care le ia au efect asupra unor mari dosare europene şi afectează peste 500 de milioane de oameni.

”Este o situaţie dificilă. Este greu de explicat, şi românilor, dar şi aici la Bruxelles, că două portofolii atât de importante nu au miniştri. Avem interimat, dar trebuie să avem în vedere că sunt dosare importante pe agenda europeană (…)  care presupun luarea unor decizii, participarea la trialog şi implicarea miniştrilor de resort. Cred că aceste lucruri nu dau bine, nici la nivel intern, pentru că românii nu înţeleg de ce două nominalizări care nu au niciun fel de probleme nu sunt acceptate de către preşedinte, în condiţiile în care nu sunt probleme de legalitate.

Mai puţin înţeleg europenii, mai puţin înţeleg colegii din Parlamentul European pentru că fiecare stat membru, atunci când s-a deţinut preşedinţia rotativă, a existat consens, a existat sprijin şi efectiv toţi cei de bună credinţă au încercat să aducă plus valoare aceste funcţii deosebit de importante la nivel european”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Viorica Dăncilă, întrebată despre refuzul preşedintelui de a accepta nominalizările pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.

Aceasta a adăugat că este greu de explicat de ce ”pentru lupta internă, putem pune în pericol decizii şi finalizarea unor proiecte atât de importante nu numai pentru România”.

”Eu cred că această împotrivire, să fiu elegantă, a preşedintelui, de a face cele două nominalizări nu are doar un impact naţional, are un impact european. (…) Preşedintele trebuie să înţeleagă că deciziile şi modul în care sunt gestionate aceste dosare influenţează viaţa peste 500 de milioane de cetăţeni”, a mai spus Dăncilă.

Întrebată care va fi următorul pas, Viorica Dăncilă a explicat că se va apela, din nou, la Curtea Constituţională.

”Bineînţeles că ne gândim să mergem la Curtea Constituţională. Acesta este pasul pe care trebuie să îl facem. Vom avea o decizie care se va lua în coaliţie. După cum ştiţi, trebuie să avem o decizie politică pentru că suntem un guvern politic, dar, din punctul meu de vedere, trebuie  în Bogar politic dar din punctul meu de vedere, trebuie mers la Curtea Constituţională”, a mai spus Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu).

Ulterior, Olguţa Vasilescu a declarat, la Digi 24, că preşedintele Iohannis nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, motiv pentru care Guvernul a anunţat că va sesiza din nou Curtea Constituţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

6 Comentarii

  1. Chiar, de o refuza-o pe Olgutza? Este singura toanta din guvern? Nu! Imi inchipui prin ce trece saraca femeie: Ce, adica nu merit? Sunt mai desteapta decat altele?

  2. Din ce in ce mai mult imi place premierul Dancila!
    Are contributii , raspunsuri la Parlamentul European foarte bune si se vede ca se situeaza cu toate fortele pentru Romania si pentru romani.

    Nu o vad niciodata ca primind vreo scrisoasre din partea unei multinationale , ce a jebfuit Romania si nu a platit un leu la bugetul tarii noastre, repet nu o vad niciodata ca scrisoara de la o firma dintr-un alt stat, sa devina observatii pentru vreo ordonanta de urgenta, lege, etc.

    Ghici cine a facut asta ?

    Cine apara interesele bzncilor straine?

    Cine se lupta ca banii de la firmele din strainataate ce-si desfasoara activitatea in tara noastra sa ia cat mai mult de aici si sa nu dea- daca se poate – nimic pentru tara jefuita ?

  3. Cerbicie debila teutona contra ambat de Las Ferbinti de Teleorman – ca la romani la nimeni. Finalul e previzibil, dupa aviara in curci (de la ras), iar nu ne vor respecta straini, iar de la nivelul de tara si cetateni de rangul 2 vom „evolua” cu brio spre rangurile 7, 8.

  4. tiii! le pune in pericol viata a 500 mil.de oameni ! milioane de oameni nici nu stiu ca romania conduce consiliul ue… cum n-au stiut nici de bulgaria sau de estonia !Deciziile majore in ue le iau Germania si Franta.A conduce niste sedinte in consiliul ue ne ajuta cum i-a ajutat si pe bulgari sau pe estonieni.
    Ca sa absorbi fonduri ue trebuie sa vii cu proiecte si sa te lupti pentru ele.
    Asta-i mentalitate de baron psd-ist –
    -daca-s sef fac ce vreau !

  5. Uniunea Europeana plange cu lacrimi cat cascadele Niagara si Victoria la un loc dupa Olgutza (de profesie ministru, urmasa CODOI). Pai, daca era Olguta la Bruxelles, miscau englezii in parlament cu Brexit-ul? Pai, nu-i lasa Olgutza fara pensii marite de la inceputul anului, ca pe romani? Nu dadeau Olgutza si pesedistii ei o lege care sa intre in vigoare peste un deceniu si jumatate si care sa-i premieze pe creduli? Tot dupa un deceniu doua, fireste. In sase luni face Olgutza Europa ca Teleormanul.

    • Ei,doar s-a spus demult : „clasa muncitoare merge in Paradis”;daca nu se hotarasc mai repede,ajutam dand drumul „ingerasilor”care sufera prin locuri insalubre numite puscarii…uite cat sunt de eficienti-nu e zi fara o fapta buna

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.