Încă o reacție acidă după ce Florin Cîţu i-a comparat vineri cu teroriștii pe cei care nu susțin măsuri precum purtarea măştii de protecţie sau vaccinarea, denunțând existența unor campanii în acest sens. De data aceasta, reacția a venit de la un economist.
„Teroriștii” au ținut economia României în spate în ultimul an.Statul a uitat sau nu a vrut să o ajute.Banii statului nu au ajuns la companii astfel că acestea au trăit din ce au consumat „teroriștii”.Ca a fost pe pârtiile de schii, la hoteluri, pensiuni, că a fost în retail sau la piață, că a fost în producție sau servicii, „teroarea” asta a ajutat economia să nu se prăbușească.
Domnul Cîțu s-a preocupat doar să îndatoreze economia și statul.
Era o vorbă: „Care-i om și care-i câine?”Cam așa se prezintă lucrurile.Mulțumesc”, a scris economistul Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
Genocidul socio economic impus in tara cu ura nazist/staliniSta de catre PNL/USR/Iohannis este terorism impotriva tuturor romanilor. Distrugerea nivelui decent de trai, taierile de pensii, salarii, DISPARITIA inclusiv ajutoaree de deces contravin art. 25(nivel de trai decent) din Declaratia Unversala a Drepturilor Omului si transforma regimul PNL/USR intr-un regim dictatorial/TERORIST. Asadar terorist este retardatul mintal Catu Florin , cel care este ajuns ”premeirul” unui guvern antiromanesc. Problema se afla in Parlamentul tarii, atat timp cat in Parlament au ajuns indivizi si individe care nu au nimic in comun cu demnitatea Parlamentara. Urlatoarea Sosoaca /Ivanovici este arma subumana a teroristului Catu Florin, atat timp cat prostimea din tara casca gura la urletele lui Sosoaca in loc sa creada in lege.
Nu va enervati! Tradatorul Romaniei de la Cotroceni isi va termina mandatul si va pleca linga sora lui, Krista, si parintii lui, in Germania unde va trai din pensia babana ce o va primi de la romani si chiria caselor furate cu acte false! Trai pe vatrai! Sa tot traiesti asa!
In poza se vede o haita de caini!
Eu zic ca amindoi sunt caini, om nu exista printre ei!!!!!!
Poza cu fuduli, oare ii meritam ?
https://www.ventusky.com/?p=44.99;25.33;7&l=pm25
In clipa asta Bucuresti-ul este cel mai poluat loc din tara.
Toti tomberonistii marxisti-progresisti sunt turbati!
Cine nu vrea sa devina cobai uman este un terorist.
Era de asteptat sa vina cu un astfel de discurs. Minciuna trebuie sa fie coerenta pana la capat, ca sa imite adevarul. Practic se reinstituie categoria „dusmanilor poporului”, din vremurile atat de dragi parintilor si bunicilor actualilor satrapi peste Romania, cand, ofiteri sau informatori de securitate fiind, contribuiau la linistea clasei muncitoare.
Ca Fratele cel Mare sa fie binele absolut, trebuie prezentat si raul absolut: oricine se opune dictaturii.
In acest Jonestown mondial, „autoritatile” sunt de fapt adevaratii tortionari. Hipnotizati de propaganda din megafoane, oamenii refuza sa priceapa ca pastorul Jim, adica supraclasa mondialista, le-a harazit dinainte rolul de Zombie de sacrificiu din filmele americane. Complet cu scenarii pentru fiecare posibilitate de evolutie a situatiei, inclusiv revolta populatiei.
Ramane doar intrebarea cine semneaza regia acestui film prost difuzat pe tot globul.
Apropo de titlul ,,Care-i om si care-i caine ?” nu vad rostul intrebarii,pentru ca eu nu vad nici un om in fotografie!
Ar putea sa verifice vreo autoritate care face treaba, nu vorbe, nivelul de poluare din acest moment în bd Expozitiei zona SNSPA? Sâmbăta, ora 13, 15, imposibil de respirat afara. Nu mai dați vina pe trafic.
@Ca la 1907
-nu,vor lansa un atac cu arme biologice adevarate…..
Nici unul nu poate fi Om, dar Cain sunt toti. Lumea este plina de Cain, insetat de marire, de a pune mana pe munca altuia.
Din nefericire Pamunatul este vinovat ca-i rabda pe ei si familiile lor. Numai daca marele capitale se vor lumina atunci poate luati de val si romanii ii vor duce acolo unde le este locul…
Ranjiti se bucura de viata si isi fac fotografii.Un om [cu toate tiglele pe casa ] preocupat de sanatatea oamenilor,de mortii pe banda rulanta din spitale ,de ,,pandemie,,de grija tarii ,nu cred ca ii mai arde sa ranjeasca si sa-si faca selfie cum face CATU. Isi permite sa denigreze,sa discrimineze ,populatia, care are anumite indoieli in legatura cu un act medical.El vrea sa fim supusi lor.sa ne lasam pe mana lor ,a elitelor mondiale,asa zisilor experti platiti ,fara sa gandim .Acesti experti si-au pus semnatura ,ca raspund pentru eventualele efecte adverse?Cand o sa faca asta ,o sa ne supunem.Ar avea curajul sa iasa in fata multimii sa debiteze asemenea aberatii? Oamenii astia ar trebui ,chiar huiduiti ,daca mai scot capul pe strada.Expertii spun ca daca o persoana are pareri deformate asupra realitatii si asupra milioanelor de oameni din jurul lui[ca sunt teroristi],trebuie sa fie tratat.Deci sa ascultam expertii ca premierul sa fie tratat
Și care e următorul pas, liberalii vor trage cu tunurile în oameni ca la Răscoala Țărănească din 1907?
poate a vrut sa spuna „Care-i om și care-i MONSTRU?” jigniti regnul animal – suflete pure, vaneaza pentru a supravietui. MONSTRII VANEAZA DIN PLACERE. Acesti monstri sunt toti vanduti satanei.
va atasez o „teorie conspirationista” intre timp:
https://thefreedomarticles.com/satanic-pedophilia-network-exposed-australia/