Care vor fi limbile oficiale în Secuime ?

Aşa-zisa oficializare a limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc a stârnit iritarea reprezentanţilor românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. La rândul lor, reprezentanţii UDMR îi ironizează, însă, pe liderii Consiliului Naţional Secuiesc, organizatori ai adunării maghiare la care s-a luat decizia amintitei oficializări. Udemeriştii le reamintesc adversarilor lor politici de la CNS că, de facto, limba maghiară este deja folosită oficial de mult timp în cele trei judeţe în care locuiesc cei mai mulţi unguri din România. 350 de primari şi consilieri locali din aceste judeţe au votat ca limba maghiară să devină limbă oficială şi ziua de 15 martie, a maghiarilor de pretutindeni, să fie decretată ca sărbătoare oficială.Organizaţiile maghiare şi româneşti au reacţionat, sâmbătă, după deciziile de vineri ale Adunării Aleşilor Locali din Secuime.

Ion Solomon, preşedintele Forumului Civic al Românilor, citat de realitatea.net, a atras atenţia că ”drumul autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc nu duce decât la confruntare, potrivit Forumului Civic al Românilor”.

Solomon s-a arătat iritat de decizia maghiarilor: "Este o ştire care speram să nu se mai întâmple. Le-am spus să lase măcar pentru o perioadă această obsesie pentru autonomia teritorială, pentru acest Ţinut Secuiesc care să fie stat în stat, şi să facem ceva împreună pentru a ieşi din sărăcie, pentru că asta vrea şi românul şi maghiarul".

Acesta a precizat că Formul Civic al Românilor va convoca o adunare la Topliţa în care românii să îşi spună punctul de vedere în privinţă autonomiei maghiarilor, pentru că "acest drum nu duce decât la confruntare".

Părerea lui Solomon a fost că "se lucrează din punct de vedere strategic, foarte bine pus la punct. Trebuie să înţeleagă şi UDMR şi cine o mai fi, să îi ajute pe maghiarii de acolo, să îi stimuleze să înveţe limba română, nu să îi oblige pe români să ştie limba maghiară. Prin această politică îi defavorizează tocmai pe maghiari, pentru că nu vor avea un viitor doar în aceste zone".

Vicepreşedintele Forumului, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat, la rându-i, că impunerea limbii maghiare ca limbă oficială nu porneşte de la lipsa drepturilor acestei minorităţi ori din existenţa vreunei ameninţări reale la adresa drepturilor confesionale ori lingvistice, ci din dorinţa liderilor acestei comunităţi de a ”elimina din acest spaţiu pe toţi nemaghiarii şi, în special, pe români”.

Pe de altă parte, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, s-a delimitat de reuniunea CNS, explicând că filiala sa nu a participat oficial la Adunare.

Antal,care este şi primar al municipiului Sfântu Gheorghe, a spus că hotărârea referitoare la oficializarea limbii maghiare nu aduce nimic nou, pentru că în ”secuime limba maghiară este de facto limbă oficială”. ”Important ar fi să capete şi de jure acest statut”, a adăugat el.

Reprezentantul UDMR le-a transmis că liderilor Partidului Civic Maghiar co-organizatori ai reuniunii, că ar trebui să demonstreze cu fapte, nu doar cu vorbe, că vor oficializarea limbii maghiare.

Şi pentru preşedintele executiv al UDMR, Csaba Takacs, nu este nimic nou în chestiunea oficializării limbii românelimbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, după cum transmite Agerpres prelaută de Hotnews.

Takacs a arătat că România a semnat Carta Limbilor Regionale şi Comunitare iar din acest punct de vedere folosirea limbii materne este consacrată în legislaţia internă şi nu îşi explică de ce întotdeauna acest lucru este privit ca o noutate din moment ce se foloseşte în relaţia cu autorităţile statului în zonele în care comunităţile minoritare au o anumită pondere.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a atras atenţia, vineri, la Sf. Gheorghe, că, pentru a fi acceptat, statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc trebuie mai întâi să fie acceptat de opinia publică şi lumea să înţeleagă despre ce e vorba, transmite NewsIn preluată de Hotnews.

Farkas Csaba, preşedinte interimar al Adunării Aleşilor Locali din Secuime a declarat, la Realitatea TV, că de fapt este vorba “în primul rând oficializarea limbii maghiare ca o a doua limbă a ţinutului secuiesc şi încă un lucru foarte important: o decizie ca 15 martie să fie în secuime sărbătoare oficială”.

Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar, a fost tranşant:"Dacă ne uităm după legea administraţie locale şi astăzi avem dreptul de a folosi limba noastră maternă în administraţiile locale”.

Vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Ferenc Csaba, conform realitatea.net, nu a lăsat loc pentru dubii: "Cauza noastră e sfântă. Mă gândesc la acei oameni trimişi în administraţiile locale. Avem o responsabilitate, ne-am asumat o sarcină. Aici în administraţie putem crea bazele automiei. Doresc ca hotărârile adoptate aici să fie respectate. Vrem să construim viitorul Parlament Secuiesc".
Liderul CNS a declarat, vineri, după Adunarea Aleşilor Locali, că tocmai de aceea au început să facă paşi şi să prezinte detalii din acest statut, pentru a convinge în cele din urmă opinia publică că obiectivele cuprinse în el nu sunt ostile faţă de nimeni.

Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, împreună cu specialiştii autorităţilor publice urmează să stabilească ce funcţii pot fi ocupate numai de cine ştie şi româna şi maghiara.

Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna şi Harghita (FCRCH) consideră că prin impunerea limbii maghiare ca limbă oficială în aşa-zisul Ţinut Secuiesc liderii comunităţii maghiare urmăresc epurarea etnică a zonei.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.