Carla Bruni Sarkozy, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, s-a săturat să fie însărcinată şi aşteaptă cu nerăbdarea ziua în care va naşte, cel puţin aşa informează publicaţia Le Parisien.
‘Sincer, nu mai pot: trebuie să stau jos sau culcată în cea mai mare parte a timpului. Nu se poate fuma şi nici bea un pahar cu vin. Aştept cu nerăbdare clipa când toate acestea se vor termina. Începând cu prima zi a lui octombrie, acest lucru se poate întâmpla în orice moment’, a mărturisit fostul top-model italian, în cadrul unei întâlniri cu bursieri ai fundaţiei sale.
Ea şi-a amintit că fiul său Aurelien s-a născut prematur. ‘Durează prea mult timp’, a spus Carla Bruni Sarkozy, referindu-se probabil la cele nouă luni de dezvoltare a fătului. ‘Dar mi-am dorit cu adevărat’ încă un copil, a mai adăugat Prima Doamnă a Franţei.
În anturajul Carlei Bruni se vehiculează un termen mult mai târziu al naşterii – 30 octombrie, menţionează Le Parisien.
citeste mai mult aici