Carmen Dan, despre recalcularea pensiilor  

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă seara că vineri, peste 16.000 de pensionari ai MAI, cu venituri cuprinse între 5.400 şi 7.000 lei, au primit diferenţele de bani ca urmare a recalculării pensiilor.

„Suntem în 9 decembrie. Ieri s-au făcut virări pe carduri către 16.700 de pensionari.

Pentru noi, lucrul acesta este îmbucurător, pentru că, în ultima vreme a existat o foarte mare preocupare și toate structurile Ministerului care au atribuții au contribuit să atingem un procent satisfacator de recalculare a pensiilor.

Așa cum am anunțat, am preferat să dăm în plată aceste diferențe către cei care au pensie între 5.400 și 7.000 de lei, urmând ca în perioada următoare, de la 1 ianuarie – pentru că vorbim și de o prorogare a termenului cu șase luni de zile – să achităm integral diferenșele pe care datorăm tuturor categoriilor de pensionari care beneficiază”, a declarat ministrul Afacerilor Interne la Rtv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

22 de Comentarii

  1. Nu exista salarii de 7000 de lei in tara asta, bine ca platim securistii.

  2. putin, doamna, prea putin … si militienii primeau mai mult … pai numai atat ….????

  3. Pensionarii MAI care in prezent au intre 5400 si 7000 de lei (cca 1400-1500 us $) primesc alte sume in plus!!!!! Altii asteapta !!!! Ce-or zice bietii pensionari care au muncit 30-40-50 de ani si au ,poate,800,900,1200 si putini pana in 2000 de lei pe luna? Strambe legi mai are tara asta!!!!!!

  4. În timp ce pentru cei ce au muncit din greu până a mai fost unde și au cotizat pentru pensie se tot fac scenarii și prezetări televizate privind o imposibilă practic recalculare, fiindcă o lege nu poate acționa retroactiv, pentru domnii din MAI, pensionați în floare vârstei, s-au făcut recalcularile cu celeritate și au și primit deja diferențele de recalculare. Când vezi că “nedreptățiți” care aveau pensii între 5400 și 7000 de lei, considerate nedrept de mici (!), primesc deja retroactiv încă o grămadă de bani, îți vine ca sărmanul cizmar “să dai nebun cu calapodul în rânduiala asta crudă.

  5. Eu nu stiu cat mai tine cu aceste pensii speciale. Este o rusine sa dai bani din banii tarii la cei care nu au facut parte din „sistem”. O bataie de joc si o lipsa totala de echitate sociala care nu numai ca macina statul RO dar si credinta in sistem si dreptate sau chiar bun simt a celor care nu au fost in „sistem” dar au muncit bine si corect. Rusine !

  6. Mai nene, mareste pedeapsa civililor care ridica mana asupra politistilor care aplica legea pana la 30 de ani si atunci o sa descurajezi ultrajul. Daca politistul nu aplica procedura sanctineaza-l, dar nu e posibil sa fie taiati cu sabia politistii de catre infractori. Este un stat mafiot(basescu) de aceia interlopii nu au nicio frica fiindca au politiceni in spate si stiu ca nu patesc nimic. Huuo domnule prezident. Indiferent cati politisti sunt taiati cu sabia, afara ploua!

  7. si cu noi, cu „pensie” de 1200 lei, si care chiar am muncit, cum ramane?

  8. Romania = Stat politienesc,cum scrie la dictionar!Sclavii muncesc pentru casta brahmanilor(politicieni) si casta razboinicilor(armata si politie)!Ce vreti dovada mai clara ca o meserie ,invatata in ani de efort,nu conteaza in Romania?!

  9. Trebuie sa se simta in siguranta organele active si sa stie ca sistemul are grija de ei, in eventualitatea ca vor trebui reprimati manifestantii. Ca cu mafiotii organele se poarta cu manusi.

  10. Alo „Hasta Rezist” daca vreti sa va fie „Patria Recunoscatoare” cu adevarat, iesiti in marile piete ale Romaniei cu lista tuturor parvenitilor si ticalosilor neamului cu pensii lunare speciale si cat reprezinta acest cuantum din intreaga pensie si nu plecati pana cand Parlamentul Romaniei nu aproba eliminarea lor. Numai asa o sa credem ca nu sunteti cea ce credem ca sunteti. Cum e posibil asa ceva popor blestemat si chinuit ?! Cine ia taurul de coarne si-i pune la respect pe acesti ticalosi, parveniti si ghiftuiti din sudoarea si amaraciunea romanilor. Nu va e rusine…?!

    • Nemernici , piețari , pe cale de consecință susținători ai inițiativelor lui Ponta și Oprea … cu pensiile speciale … , am senzația că sunt o parte din cei 16.000 de pensionari la frumoasa vîrstă de 40 de ani …. ! Ce dacă , timp de 40 de ani , eu și colegii mei , inginineri în agricultură , și nu numai din agricultură , am trudit și plătit contribuții ca să avem uriașa pensie de 1.200 lei … ? Polițiști , jandarmii , lucrătorii din servicii și justiție … să aibă pensii de mii de euro … , nu 1.200 lei cît avem noi … ! Noi , dacă se poate , să fim împușcați de către tînărul pensionar Sandy Matey , infractorul care după cinci ani de muncă , are … , cu complicitatea funcționarilor romăni , o pensie incomparabil mai mare decît 1.200 de lei … ! Nici în cele mai nefericite momente ale vieții , nu mă gîndeam că va veni la conducerea țării o haită de secături care să susțină un sistem securistod cu salarii și pensii de multe mii de euro , făcînd să pleznească de invidie slujbași din acvelași domeniu din țări cu economie și evoluție de top , din Europa … ! Nu am auzit o singură voce în rîndul protestatarilor , una singură … , rătăcită … , care să condamne atituinea obedientă a guvernanților față de mizeriile din institudiile de forță aservite teroriștilor separatiști ai statului paralel … !

  11. Si la restul cu pensii mai mici cand tecalculezi tu muma padurii? Iti e frica de astia mari ? Ati inceput cu ei, ei pot sa va faca pb! Tara asta e sortita disparitiei! Si nu exagerez! Incepem cu voi ciocoii tranzitiei!

  12. ALCIBIADE , PRIVESTE SPRE PARLAMENTUL ROMANIEI….ACOLO S-AU DAT LEGILE BLESTEMATE PT. PENSIILE SPECIALE ! ACOLO EXISA MAJORITATEA PSD – ALDE–UDMR , CARE POATE SA DESFIINTEZE ACEASTA URIASA DISCRIMINARE ….. CARE IMPARTE POPORUL ROMAN IN DOUA : BOGATI SI SARACI ! ACESTA ESTE MARELE LOR EXAMEN ! CREZI CA IL VOR LUA ?

  13. psd +alde,aceeasi Marie cu alta palarie.Pensii speciale mentinute in continuasre,basca ca primesc si ceva in plus la pensii intre 5000-7000 lei.Pai exemplu mai concret de stat polietenesc, nici ca nu exista.Slugile muncesc pe 2000 lei iar securistii pensii de 7000 lei .Bravos social democratie,la viitoarele alegeri va vor vota militienii si magistratii ca au de ce !

  14. Domnule „Ion” nimic nu-mi distruge echilibrul mental si comportamental ca nedreptatea, dusmania si saracia celor multi si neputinciosi. La viata mea mi-am dat si camasa de pe mine sa ajut un amarat sau sa indrept o nedreptate facuta semenilor mei. Nu sunt in stare sa urasc sau sa dusmanesc iar supararea mea pe ceva sau cineva nu a durat mai mult de o secunda. Insa draga „Ion”, ma oripileaza si revolta tupeul nerusinat al acestor banditi care in dispretul tuturor iau lunar sume astronomice cu titlu de pensie speciala de la Buget, fara contributie, iar milioane si milioane de amarati stau si se uita…?! Cum e posibil asa ceva ?!

  15. Am m-ai scris de pomana, cea mai mare lovitura a angajatilor MAI nedemilitarizat real, este faptul ca abracadabrant si unic in NATO si UE, ca si serviciile si culmea cei de la penitenciare, s-au lipit cu Super Glue de legislatia privind pensiile si nu numai, ale armatei, si nu vor sa aiba legi separate distincte pentru ei, sa lase armata in pace, singura care are parte de pensii bazate pe noncontributivitate in lume. Nu si politia, si jandarmii, si serviciile, si penitenciarele. La fel caci e la pachet, si de aceea nu se despart de legislatia armatei, si varsta de pensionare cu mult mai mica decat civilii, si pensionare anticipata asa cum si SUA de pilda sau UK, au la armatele lor, dar numai la armate. Ce sa caute in afara armatei? In rest un tupeu GROTESC inconstient al madamei ministreasa, care rasuceste cutitul in rana cu astfel de cuantumuri de pensii la politisti.

  16. Doamna Dan, inainte sa recalculati ceva, e cazul sa va realfabetizati. Macar 4 clase primare.

  17. O alta inechitate este ca toate celelalte pensii de serviciu se calculeaza fata de brut, ca medie a veniturilor totale brute realizate in ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii in care se depune cererea de pensionare, in care sunt incluse toate indemnizațiile și sporurile avute.

    In timp ce la militari s-a decuplat pensia de nivelul soldelor de grad si functie, la magistrati ea se mentine. Astfel, magistratii inca primesc un ajutor de 7 indemnizatii de incadrare brute, impozitabile, pentru cei care au mai mult de 20 ani de vechime continuă în magistratură (art. 81, alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicata). De asemenea, cuantumul pensiilor aflate in plata este legat de salariile celor aflati in activitate (art. 85, alin. (2) din aceeasi lege).

    Si atunci despre ce vorbim? Ca in mai toate emisiunile radio si, mai ales, TV se vorbeste despre pensiile militarilor, dar se uita ca pensiile militare de stat MEDII sunt de 3.372 lei la MApN si 3.123 lei la MAI. In schimb, pensia medie la magistrati este de 10.789 lei, cu maxim de 40.963 lei, la personalul aeronautic pensia medie de 10.863 lei, cu maxim de 39.144 lei (deci de 3 ori mai mari ca la militari si politisti), consilierii şi auditorii Curţii de Conturi au pensia medie de 7.535 lei (deci dublu fata de militari sau politisti!), cu maxim de 15.145 lei, diplomaţii au pensia medie de 5.398 de lei, cu maxim de 12.700 lei, grefierii au pensia medie de 3.635 lei, maxim de 12.054 lei, iar funcţionarii publici parlamentari au pensia medie de 3.432 lei, maximă de 14.392 lei.

    De ce aceasta ofensiva mediatica impotriva militarilor? Pentru ca sunt mai multi, sunt mai vizibili si usor de identificat si, de obicei, sunt buni incasatori.

  18. SA SE RECALCULEZE DIN OFICIU TOATE PENSIILE MAI,SUNT UNII POLITISTI CARE PRIN NU STIU CE RELATII CER SALARIU DE MERIT,SE APROBA SI PRIMESC PENSII MAI MARI ,DAR TINETI CONT CA CEI PENSIONATI PANA IN 2005 SAU POATE SI MAI TARZIU LUCRAU 24 DE ORE DIN 24 ORE NU AVEAU LIMITA DE PROGRAM SI AU IESIT CU PENSII MAI MICI DECAT CEI CARE LUCRAU 8 ORE PE ZI . AU FOST POLITISTI IN REZERVA CARE NU AU FACUT CERERE DE RECALCULARE PENTRU CA AU INTELES CA SE FAC RECALCULARI DIN OFICIU LA TOTI ALEGAND PERIOADA CU VENITURILE CELE MAI MARI. NU A FOST ASA CU O VECHIME DE 42 ANI SI 7 LUNI SA AI PENSIE MAI MICA DECAT CEI CU VECHIME MAI MICA. RECALCULATILE PE TOATE CA ASA E NORMAL ,SA CERSIM DREPTURI PRIN CARE LEGEA LE STIPULEAZA.RECALCULATI LA TOTI CA ASA E OMENESTE SI NORMAL OAMENI BUNI CU SUFLET MARE SI FRICA DE DUMNEZEU,DOAMNA OLGUTA VASILESCU.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.