Cartea electronică de identitate ar putea înlocui cardul de sănătate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publice un proiect de lege privind punerea în circulaţie a unui nou document de identificare, cel electronic. Potrivit proiectului de lege, carte electronică de identitate vor avea şi minorii, aceasta urmând să înlocuiască şi cardul de sănătate, potrivit mediafax.ro.

„Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice. Textul propus prevede posibilitatea obţinerii unei cărţi de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză în mod expres obţinerea unei cărţi electronice de identitate. Opţional, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se poate elibera înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi”, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Astfel, de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani; cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă, informează ministerul.

Despre Paul Dumitrescu Articolele 1014
Author