Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis, luni, un comunicat în care susţine că prin noua lege a asistenţei sociale se urmăreşte numai reducerea numărului persoanelor care pot beneficia de ajutoare sociale de la bugetul de stat.
„Noul act normativ a fost realizat pe genunchi şi, în plus, este incomplet (pachetul legislativ cuprinde alte 15 noi legi, care nu au fost încă realizate). Este evident că în principal s-a dorit reducerea numărului beneficiarilor, în lege fiind introduse limitări absurde. De exemplu, dacă ai o drujbă înseamnă că ai un loc de muncă asigurat, deci nu ai drept la asigurare socială. În acelaşi timp, a fost redus cuantumul valorii prestaţiilor acordate”, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS’Cartel ALFA, în comunicatul citat.
Confederaţia susţine ideea unei aplicări corecte a actualei legislaţii din domeniul asistenţei sociale, fără a fi necesară o lege nouă. „O lege nouă înseamnă o reală dezbatere publică, o construcţie responsabilă a sistemului, ce nu trebuie realizată în baza unui angajament absurd faţă de o instituţie financiară internaţională, respectiv Fondul Monetar Internaţional, care nu are competenţe în domeniu. Concret, o lege nouă înseamnă un „contract social” între cetăţean şi stat”, a mai spus Bogdan Hossu.