“Eleanor Oliphant se simte excelent”, de Gail Honeyman
Eleanor Oliphant se simte excelent, romanul de debut al lui Gail Honeyman, a obţinut distincţia Costa Book Awards. În cadrul ceremoniei, care a avut loc la Londra, au fost premiate cele mai bune cărţi de literatură ale anului anterior, publicate în Irlanda şi Marea Britanie. Titlurile nominalizate sunt încadrate în cinci categorii, respectiv: roman de debut, roman, biografie, poezie şi carte pentru copii. Celelalte titluri câştigătoare au fost: romanul Reservoir 13, de Jon Mc. Gregor, romanul biografic In the Days of Rain, de Rebecca Stott, volumul de poezii Inside the Wave, de Helen Dunmore şi cartea pentru copii The Explorer, de Katherine Rundell. Competiţia Costa Bools Award a fost iniţiată în urmă cu peste 30 de ani, în 1971.
Eleanor Oliphant se simte excelent a cucerit de la început cititorii din Marea Britanie. Aceasta s-a situat, timp de 12 săptămâni, pe primul loc în Top 10 cele mai bine vândute cărţi, realizat de Sunday Times şi timp de 24 de săptămâni în Top 20 cele mai bine vândute cărţi. Povestea autoarei, care publică prima carte la 40 de ani, povestea eroinei, tema cărţii, mesajul, acela potrivit căruia oricând poţi avea viaţa pe care ţi-ai dorit-o – toate acestea sunt motive care au dus la succesul cărţii, nu numai în Marea Britanie, ci şi în Australia, Noua Zeelandă, Franţa. Romanul prezintă povestea unei fete care a învăţat să supravieţuiască, fără să ştie însă cum să trăiască sau să iubească. Eleanor Oliphant, o femeie în vârstă de 30 de ani, duce o viață simplă. Ea poartă aceleași haine în fiecare zi, mănâncă aceeași mâncare la masa de prânz și cumpără invariabil o pizza şi două sticle de votcă pentru weekend, pe care îl petrece pălăvrăgind la telefon cu Mami. Lumea sa rigidă este întoarsă pe dos încă de la începutul romanului, iar călătoria care urmează este, în acelaşi timp, tristă și înduioşător de amuzantă.
Grajdurile lui Augias, de Dan Pavel, în discuție la București
Când s-au prăbușit regimurile comuniste, ceea ce a rămas în urma lor erau niște imense grajduri ale lui Augias, în care s-au strâns depuneri pestilențiale malefice. Pentru a curăța toată această acumulare a răului era nevoie de eforturi herculeene, iar acțiunea ar fi trebuit să înceapă imediat, printr-un proces al comunismului. Din cauza că în societatea românească postdecembristă nu s-au făcut riturile de purificare, de exorcizare a răului reprezentat de comunism și de moștenirea acestuia, ne sunt afectate nu doar moravurile, mentalul colectiv, moralitatea, încrederea, ci și funcționarea instituțiilor ce stau la baza statului de drept, a democrației și a noii economii libere, de tip capitalist. Pentru o comparație, atunci când s-a prăbușit Germania nazistă, riturile de purificare au început imediat după mai 1945, iar în numeroase cazuri durează până în zilele noastre…
Dan Pavel este filosof, scriitor, ziarist, consultant politic, membru al Uniunii Scriitorilor din România, fondator și vicepreședinte al Asociației Revoluționarilor Fără Privilegii. A predat political science la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, disciplină pe care o predă în prezent la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. La Editura Polirom a mai publicat: Cine, ce si de ce? Interviuri despre politica si alte tabuuri (1998), Leviathanul bizantin (1998), „Nu putem reusi decit impreuna”. O istorie analitica a Conventiei Democratice, 1989-2000 (2003, impreuna cu Iulia Huiu), Democratia bine temperata. Studii institutionale (2010).
Topul celor mai vândute cărti la Curtea Veche Publishing
De la cărți de gătit și până la dezvoltare personală, de la ficțiune și până la cărti pentru copii, 2017 a fost un an bun pentru toate genurile la Curtea Veche Publishing.
Pe primul loc în topul celor mai vândute noutăți din 2017 la Curtea Veche Publishing s-a aflat Ion Aion cu „Spovedania unui preot ateu”. O meditație provocatoare pe tema condiției umane, dar și o căutare a divinului, a credinței, dincolo de superstiții, dincolo de dogme, dincolo de orice religie institutionalizată. Născută dintr-o experiență directă de viață, tragică și tulburătoare, cartea refuză resemnarea și postulează o încredere reînnoită în umanitate.
Al doilea loc este ocupat de Răzvan Exarhu cu „Fericirea e un ac de siguranță”. Om de radio, de televiziune, bucătar și acum autorul unei cărți cu fericirea în titlu, de la primul rând scris se simte că lui Răzvan Exarhu îi place să vorbească, în aceeați măsură în care îi place să observe și să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea și cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră și crudă, în același timp, compune un tablou viu în care se amestecă cele mai neașteptate subiecte.
Pe cel de-al treilea loc între cele mai citite noutăți se află cartea de reflecții și confesiuni a Mirelei Retegan, „Astăzi este despre astăzi”. Scrise într-un stil viu, direct și lipsit de false menajamente, reflecțiile Mirelei Retegan sunt izvorul unei neprețuite înțelepciuni de viață. Fascinante și surprinzătoare, mărturisirile sale ne pun în față o adevărată oglindă, în care sufletele noastre se reflectă perfect.
Pe locul patru s-a situat cea de-a doua carte de bucate a a celui mai mare vlogger culinar din Romania, Geanina Staicu-Avram. „Jamila Cuisine. Cele mai iubite retete. Volumul 2”, care de altfel a fost și pe primul loc în topul vânzarilor editurii la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, încurajează oamenii să gătească in casa, cu ingrediente naturale, și cu dragoste pentru cei care se vor bucura de aceste bucate.
Nu în ultimul rând, tot în topul preferințelor împătimiților gastronomiei s-a aflat ultima carte semnată de Jamie Oliver, „5 Ingrediente. Mese rapide și ușoare”, care se concentrează fără menajamente pe combinații culinare geniale de doar cinci ingrediente din care vor rezulta preparate delicioase, cu maximum de aromă și minimum de efort.
“Invitați la banchetul de-o viață” – de Gelu Culea, la Editura Compania
Un bunic, un tată sau un unchi sfătos – mulţi şi-ar fi dorit un astfel de martor nepreţuit de la care să afle cum s-au petrecut de fapt lucrurile în familie, cum se explică atâtea conflicte absurde, de ce un văr talentat a avut o soartă haină şi un nepot urât şi tăcut s-a ajuns, o mătuşă s-a descurcat de minune, iar alta a ajuns la balamuc. Invitaţi la banchetul de-o viaţă spune o grămadă de asemenea poveşti legate între ele, înţelegând perfect utilitatea unei experienţe lungi, obiectivată prin decenii. La ce folosesc deceniile? La creşterea discernământului! Timpul lung, la un om care reflectează la ce trăieşte, îngăduie clarificarea dozelor de psihologie, fatalitate, înzestrare personală, regim politic, efort concentrat, capacitate fizică, paradă socială, doze prezente în drama eternă a oricărui individ viu. Românii de azi vor adesea să creadă că-şi fac destinul cu mâna lor – cei de ieri arareori sperau la una ca asta.
“Gelu Culea ştie, la 82 de ani, că se înşală în mare măsură şi unii, şi alţii. Şi le-a făcut cadou o suită de întâmplări ţesute într-un roman sapienţial, în care şi-a încrustat la un moment dat şi sideful propriei vieţi – entarsia supremă. Gelu Culea s-a format inginereşte, a lucrat îndelung în poziţii de răspundere înainte de 1989, este un vechi amator şi cunoscător de artă – mulţi artişti şi-l amintesc ca director al Fondului Plastic, când era omul frecvent chemat « să rezolve » situaţii imposibile, să restabiliească echilibre frânte, « să ajute ». O asemenea postură specială nu era o întâmplare, mai ales în anii ’80. Persoana era considerată poliedrică, serioasă şi foarte atentă, ceva ce azi se cheamă « focused ». L-am cunoscut pe acest director atunci, şi deci nu m-am mirat că a scris o carte substanţială acum.
Am însă o constatare mirată de editor. Am deschis, în urmă cu câţiva ani, colecţia « document.ro » cu gândul de a da astfel glas unor teme şi scriituri de societate, şi nu de ficţiune. Era vorba de situaţii noi din ţara în curs de deschidere după prea multă închidere, de interesul în creştere – al românilor, dar şi al străinilor care debarcau la noi în valuri – pentru fapte şi întâmplări ample, care depăşeau adesea chiar cadrul unui reportaj lung de gazetă, dar care aveau mai degrabă rădăcini în percepţia presei decât în gustul pentru literatura propriu-zisă. Câteva titluri editate în această colecţie a « cărţilor de actualitate » explică bine fenomenul. Dar iată că în ultima vreme roata pare să se întoarcă, după obiceiul lumii : presa şi-a pierdut vocea, aproape că s-a restrâns la pură propagandă, iar cei care vor să vorbească despre fapte şi întâmplări ample de interes general o fac, de predilecţie, în forme care îmbracă hotărât haina literaturii. Unii optează pentru « autoficţiune », alţii pentru « divane » sau gâlcevi ale înţelepţilor cu lumea – nu pentru jurnale, memorii sau eseuri cu cheie. Pornirea lor nu arată nici pe departe ca o ambiţie recentă de a concura cu Flaubert sau cu Tolstoi, cu Rebreanu sau cu Marin Preda. Pare să acţioneze mai degrabă sentimentul că lucruri grave, alerte necesare, conştientizări cu caracter de urgenţă pot ajunge mai sigur la minţile încă deschise şi sensibile pe calea unei aparente creaţii literare decât sub forma unui manifest simplist şi zgomotos, ţâşnit la ecran dintr-un site sau blog încă zis jurnalistic”, afirmă directoarea editurii, Adina Kenereș.
Gelu Culea citeşte şi citează realităţi naţionale, fapte diverse, moralişti, filosofi, mitologii orientale, texte sacre. Preferinţa lui pentru stilul simplu şi direct de a fi se reflectă şi în scris. Dar poate tocmai din pricina clarităţii şi a formulei abrupte, paginile se încarcă lent, pe de-o parte, cu hazard, premoniţie, miracol, iar pe de altă parte, se descarcă de avertismente, îndemn la judecată, răbdare şi recuperare a moralei universale naive, dar şi a cinstei ţăranului român – singurele eventuale garanţii pentru ca viaţa oricui, oricum complicată, să fie un banchet fericit.
Gelu CULEA (n. 1935) este inginer constructor de formaţie. A lucrat mulţi ani în industrie şi în Ministerul Comerţului Interior, apoi în administraţia municipiului Bucureşti. În anii ’80 a fost director al Fondului Plastic, iar în 1995-1996 consilier al ministrului Culturii.
Tot respectul pentru domnul Pavel Dan. Demult când apărea la televizor, televiziunea fiind atunci frecventabilă, îl ascultam cu plăcere. La prezentarea activității ați omis perioada când îl consilia pe domnul Gigi Becalii învățându-l că atunci când cere seara soției papucii, fiindcă nu rimează, face proză. Și ar mai fi două observații. Prima privind riturile probabil ritualurile, credem ca este vorba de programe de denazificare fiindcă ritualurile au fost cele prin care pe stadioane piețe și săli uriașe s-a nazificat poporul german! Dar să revin, denazificarea s-a făcut, dar susținătorii economici, marii industriași, bancheri și cei morali intelectualii inginerii toți oamenii de valoare (M. Heidegger nazist convins) au fost protejați iar cei condamnați după 5 (CINCI) ani, adică prin 1951 erau liberi și cu ei după 10 ani economia Germaniei bătea Franța și Anglia cu toate datoriile de război. Deci mai încet cu comparațiile. Cât despre grajduri, în acele grajduri domnul Pavel Dan a făcut școlă bună și s-a format om de valoare și cu discernământ. I se pare că din manejurile, botezate academii, în care se formează studenți de azi vor ieși intelectualii mai buni decât cei din generațiile dânsului? La această rubrică de ce nu acceptați comentarii?
E bine ca „se scrie”, si mai bine ar fi sa se si citeasca.
O carte se traieste citind-o, cititul „digital” aduce a informare sau excitare „la metru”, pe fuga, in contratimp, formalist.
Sigur ca la un targ de carte ai posibilitatea sa vezi si opinii variate dar si contrare.
Este indoielnic sa atragi lumea cu aprecieri care nu se mai termina despre ce „a fost” acum 25-30 de ani.
Acum, despre mancare… cartea cu Jamila (nume arab) si J Olivier (nume englezesc sau frantuzesc)… ne invata „altii” cum sa facem ca iar am uitat, nu-i asa?