Cârţu rămâne la Steaua pentru finalul de campionat

Sorin Cârţu s-a răzgândit şi nu mai demisionează de la Steaua, a anunţat, joi, antrenorul secund al „roş-albaştrilor”, Gabriel Caramarin.

„Nu se pune problema să plece. Cu siguranţă s-a răzgândit. Era normal să fie supărat după o asemenea înfrângere”, a spus Caramarin la Sport.ro.

Trei meciuri mai are de disputat Steaua în acest sezon al Ligii 1: cu Gaz Metan Mediaş, FCM Târgu Mureş şi CFR Cluj. În plus, steliştii mai au de disputat returul semifinalei Cupei României cu FC Braşov şi, în cazul în care se vor califica, finala.

Steaua a pierdut, scor 0-1, derbyul jucat miercuri seară cu Rapid, în etapa a 31-a a Ligii 1, iar la sfârşitul meciului antrenorul grupării din Bulevardul Ghencea, Sorin Cârţu, a anunţat că îşi dă demisia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.