Casierul primăriei Vasilaţi şi-a lăsat comuna fără buget

Casierul primăriei Vasilaţi din judeţul Călăraşi şi-a lăsat comuna fără buget. Jan Panciu nu-şi poate explica ce a fost în mintea lui când a ocolit Trezoreria timp de doi ani, cu încasările sătenilor. Localnicii cred că în afacere este implicat şi primarul localităţii care nu a sesizat neregula Pentru taxele încasate de la consăteni, casierul […]

De cotidianul.ro - Autor
Casierul primăriei Vasilaţi şi-a lăsat comuna fără buget

Casierul primăriei Vasilaţi din judeţul Călăraşi şi-a lăsat comuna fără buget. Jan Panciu nu-şi poate explica ce a fost în mintea lui când a ocolit Trezoreria timp de doi ani, cu încasările sătenilor. Localnicii cred că în afacere este implicat şi primarul localităţii care nu a sesizat neregula Pentru taxele încasate de la consăteni, casierul […]

Casierul primăriei Vasilaţi din judeţul Călăraşi şi-a lăsat comuna fără buget. Jan Panciu nu-şi poate explica ce a fost în mintea lui când a ocolit Trezoreria timp de doi ani, cu încasările sătenilor. Localnicii cred că în afacere este implicat şi primarul localităţii care nu a sesizat neregula

Pentru taxele încasate de la consăteni, casierul Jan Panciu le-a eliberat acestora chitanţe. Cu banii nu a ajuns, însă, niciodată la Trezorerie. Frauda a ieşit la iveală în urma unui control al Curţii de Conturi.

„A zis că nu ştie ce-a făcut cu ei, că şi-a făcut casă, la atâţia bani nu ştie ce a făcut cu ei. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, a declarat Lucian Vasile, primarul comunei Vasilaţi.

În urma controlului, Jan Panciu şi-a dat demisia de la primărie şi a dispărut. Deşi iniţial a acceptat să dea explicaţii, ulterior el nu a mai răspuns la telefon.

Dispariţia banilor este văzută diferit de săteni. Dacă unii dau vina exclusiv pe fostul casier, alţii cred că nici primarul nu este străin de dispariţia banilor.

„Nu mi se pare aşa…Adică noi plătim la perfecţie şi… fie vorba-ntre noi, crezi că nu ştie şi conducerea? Băi Jane, vino cu banii că ne trebuie în comună multe”, a declarat un localnic.

„Eu nu cred aşa ceva. Noi îl ştim pe băiatul ăsta de cumsecade. Dar eu ştiu, mămică, ce-o fi între ei acolo?”, a adăugat o localnică.

Cazul de la primăria Vasilaţi este cercetat acum de procurori.

„Din cercetări s-a stabilit că din casieria Primăriei a fost delapidată suma de 254.033 de lei. Cercetările au fost canalizate spre învinuitul Panciu, care a şi recunoscut săvârşirea acestor infracţiuni. Vom vedea dacă vom şi reuşi să recuperăm această sumă de bani”, a declarat Hariton Lescae, prim- procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa.

„Nu ne-a dat chitanţe. Am să plătesc bani din urmă iar. Am să dau vreo 7 milioane acum. A mâncat bani mulţi. Întrebaţi pe toată lumea dacă au chitanţe. Nu se găseşte nicio chitanţă. Ne-a nenorocit”, a povestit un localnic.

Banii dispăruţi din casierie reprezintă bugetul primăriei Vasilaţi pe un an.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.