
La acest Mondial din Africa de Sud, poate mai mult decât la cele precedente, mari vedete au evoluat într-un mod ce ar putea fi caracterizat drept penibil. Îşi aminteşte cineva o fază deosebită ce i-a avut protagonişti pe Cristiano Ronaldo, Rooney, Cannavaro şi alţii?
Şirului de mai sus putea să i se alăture şi legendarul portar Iker Casillas, care, în pofida unui debut dificil, i-a redus la tăcere pe toţi detractorii lui, mai ales după uluitoarea sa paradă din sfertul de finală cu Paraguayul, când a apărat un penalti. În semifinala cu Germania, deşi n-a avut prea multe mingi periculoase de apărat, în repriza a doua, la un şut bun şi plasat al lui Trochowski, pe care mulţi l-au văzut gol, şi-a demonstrat din nou calităţile, a plonjat perfect şi inspirat şi, astfel, echipa Spaniei a rămas fără gol primit de 313 minute. Ultimul care a înscris în poarta apărată de Iker Casillas a fost chilianul Millar, în minutul 47 al meciului din grupă dintre cele două echipe.
Aşa se face că numele lui Iker, aflat de mult în Olimpul portarilor spanioli (Ricardo Zamora, Jose Angel Iribar, Andoni Zubizarreta…), este acum pronunţat cu respect, atât de fanii echipei La Roja, cât şi de colegi ori de specialişti. Cu toţii vorbesc în termeni elogioşi de căpitanul acestei naţionale, nimeni altul decât Casillas, cel asupra căruia se năpustiseră mai toate criticile după meciul pierdut în grupe în faţa Elveţiei, el ratând atunci un plonjon la picioarele lui Derdyok, care a şi marcat unicul gol al întâlnirii.
Ziarul madrilen „El Pais” aminteşte că, atunci, unii n-au ezitat să spună cu voce tare că Iker nu-şi mai merită locul în top şi nici în echipa La Roja. Cu toate astea, portarul lui Real Madrid a ţinut să demonstreze cu prima ocazie că încă este o legendă vie fotbalului spaniol, iar acest prilej s-a ivit în întâlnirea cu echipa Paraguayului. Era în ziua de 3 iulie, la sferturile de finală ale acestui Mondial.
„Sunt căpitan al naţionalei Spaniei şi trebuie să apăr acest penalti”, şi-a zis el când arbitrul a acordat o lovitură de pedeapsă Paraguayului. Nu mai erau multe minute de jucat şi, dacă adversarii înscriau, ei mergeau aproape sigur în semifinale. Aşa se face că tensiunea era şi mai mare. „Am crezut că Fecioara a coborât din ceruri pentru a apăra acest penalti”, spunea un coechipier al lui Iker, Pique, cel care, la rândul lui, avea să rateze un penalti câteva minute mai târziu, şi care, în alte condiţii, ar fi ajuns mai devreme acasă, învinuit de toţi.
„Am avut noroc, am reuşit să apăr şi apoi am avut şi noi un penalti care ne-a readus în meci”, explică Iker, care, la sfârşitul partidei, a mai avut un plonjon uluitor la picioarele lui Santa Cruz. „A muncit enorm”, recunoaşte Ochotorena, antrenorul portarilor de la naţionala Spaniei. „Trebuie să-i combat pe unii comentatori. Îl văd pe Iker muncind, cum o face întotdeauna. El este pe linia sa de siguranţă şi maturitate pe care le transmite întregii echipe”, spune selecţionerul Vicente del Bosque, care, de la începutul Mondialului, n-a încetat să declare că Iker este total implicat în viaţa echipei. El îşi joacă rolul de căpitan la fel de bine pe teren, cât şi în afara lui.
Îndoielile privind forma portarului madrilen i-au indignat pe coechipierii lui, portarii Victor Valdes şi Jose Manuel Reina, cărora Casillas le-a dedicat penaltiul apărat cu Paraguayul. „Iker a demonstrat cine este. A avut o foarte bună prestaţie. Şi a jucat un rol decisiv în victoriile de până acum”, spun ei. Iniesta, adversarul lui din campionat şi coechipier la naţională, declară sec: „Iker este mereu acolo”. La rândul lui, Fabregas, afirmat în campionatul englez, la Arsenal, opinează: „Acest băiat este un idol, un zeu pentru fotbalul spaniol. În momente dificile, se poate conta pe el şi trebuie să-i mulţumim pentru multe lucruri, pentru că el este acolo când este nevoie de el”. Pentru Xavi, alt adversar de la Barcelona, dar coechipier în La Roja, nu este nicio îndoială că Iker Casillas este liderul acestei echipe. „Noi, ceilalţi jucători, îl urmăm, încercăm să-l ajutăm cum putem. Apărarea unui penalti demonstrează că este un câştigător. Fotbalul spaniol îi datorează mult lui”.
Gata să atingă recordul lui Zubizarreta, care are 126 de selecţionări în tricoul La Roja (Iker are azi 110), din care 53 cu banderola de căpitan, Casillas este fotbalistul spaniol care a fost de cele mai multe ori căpitan al naţionalei, luându-le „faţa” lui Zubizarreta şi lui Raul, celebrul atacant central al lui Real Madrid. Totuşi, nu are aerul că acordă mare importanţă acestui lucru, întrucât pare prea preocupat de rolul lui de lider, de căpitan şi de portar, ceea ce nu e puţin lucru.
…Duminică, în marea finală a unui Campionat Mondial de fotbal jucată pentru prima oară de Spania, el are o şansă de-a dreptul istorică de a-şi încorona acest statut. Dacă, Doamne fereşte!, va greşi cumva, totul ar putea fi uitat imediat, întrucât, în fotbal, jocul greşeala aşteptă, iar fanii, care te divinizau ieri, te urăsc imediat ce ai gafat. Iker Casillas ştie cel mai bine toate acestea, aşa că ar putea izbândi, întrucât o merită din plin.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.