Cât de necesară este vaccinarea copiilor

Serul de la Pfizer e administrat acum şi copiilor americani de peste 12 ani, cu acordul Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente. Părerile oamenilor de ştiinţă sunt însă împărţite. Şi asta pentru că milioane de oameni din ţările mai sărace aşteaptă încă primul vaccin, iar experţii au susţinut, cel puţin până acum, că acest grup – copiii – prezintă un risc scăzut de infectare.

Medicul pediatru Yvonne Maldonado susţine vaccinarea copiilor.

„Copiii se infectează de fapt şi am văzut peste trei milioane şi jumătate de copii din SUA infectaţi cu SARS-COV-2 mii de spitalizări şi între trei şi şase sute de decese. COVID-19 se află în prezent în primele 10 cauze ale deceselor la copii de când a început pandemia”, a spus prof. Yvonne Maldonado, medic pediatru, epidemiolog, Universitatea Stanford School of Medicine.

În SUA sunt cam 80 de milioane de copii sub 18 ani. Asta înseamnă 25% din întreaga lor populaţie. Şi atunci devine clar că vaccinarea copiilor poate fi o tactică importantă în lupta cu virusul SARS-COV-2.

În România avem 800.000 de copii între 12 şi 16 ani.

Profesorul Adam Finn, care face parte din comitetul pentru vaccinare din UK, spune că ar trebui să ne focusăm atenţia doar pe grupurile vulnerabile din rândul copiilor.

„În Marea Britanie, în special, am identificat copii cu boli neuromusculare severe şi boli respiratorii asociat. Şi acei copii ar trebui să beneficieze de imunizare şi protecţie, deoarece pot fi identificaţi ca fiind expuşi riscului”, a afirmat prof. Adam Finn, Comitetul mixt pentru vaccinare.

Practic profesorul spune că dacă am imuniza doar grupurile expuse, nu am risipi milioane de doze de vaccin, care de altfel, ar putea să ajungă în ţările sărace, care au mare nevoie de vaccin şi care se bazează doar pe donaţii în lupta cruntă cu virusul. Parerile sunt însă împărţite.

„Eu sunt pediatru şi vaccinolog şi trebuie să spun că avem tendinţa de a subestima impactul bolilor asupra copiilor şi să ne concentrăm pentru persoanele care au o voce politică mai puternică”, a declarat prof. Yvonne Maldonado.

„Nu doar că foarte puţini dintre aceştia se îmbolnăvesc şi foarte, foarte puţini dintre ei mor de COVID, este, de asemenea, că există un număr limitat de vaccinuri în acest moment şi că aceste provizii trebuie direcţionate spre prevenirea deceselo”, a spus profesorul Adam Finn, Comitetul mixt pentru vaccinare (Marea Britanie).

Disputa experţilor ar putea fi încheiată într-un singur fel. Prin studii concrete.

„În cele din urmă, când vom avea probe privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor la copii, vom începe să le vedem folosite la copiii din şcoală, deoarece ştim, în special şcolile secundare, vedem focare şi suspectăm că ar putea alimentează infecţiile înapoi în comunitate”, a afirmat prof. Jonathan Ball, virolog molecular, Universitatea din Nottingham.

În Europa vedem o imagine foarte diferită. Agenţia Europeană a Medicamentului nu ia deocamdată în considerare vaccinarea tinerilor fără comorbidităţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. NU ESTE NECESARA! Atata timp cat li se acorda cele necesare traiului zilnic din toate punctele de vedere pentru ca fiecare sa aiba imunitatea organismului in parametri mentinuti de la nastere si a nu se imbolnavi!

  2. Suntrem considerati o turma de oi sau de vite ,se continua manipularea grosolana ,manipularea platita manipulare cointeresata in interesul Pfizer ,BIG PHARMA ,ce -i relevant pentru romani cu ce se face in America ?,care dintre noi are posibilitatea ca sa se informeze corect ??,sa iei din presa orce se vantura trebuie sa fii dobitoc.
    Vezi declaratia presedintelui CEO Pfizer ,ca rapelul sa aiba efect pe termen lung trebuia sa se faca la 5-8 saptamani !si recomana alt rapel la 8 luni un an !!,ma mir ca nu recomanda ABONAMENT !!.Se dovedeste pe zi ce trece ca toata pandemia e o facatura iar CIRCUL cu echipamente,masti tratamente si vaccinurile sunt o AFACERE NESIMTITA A CELOR MAI LACOMI SI NEISPRAVITI.
    Daca tot au pornit SCULARIA DE VACCINURI DE CE S-O LASE FARA CONSUMATORI !,AU EXTINSO SI LA COPII ,DE CE N-AR FI SI COPII COBAII LOR !. CEI AMARATI SI SARACI CARE NU PLATESC SAU NU AU LUAT IMPRUMUTURI CA SA LE PLATEASCA LOR GOLANIILE NU PRIMESC ASA ZISUL VACCIN , ATUNCI CUM RAMANE CU SOLIDARITATEA SI GRIJA CA ASA ZISA PANDEMIE SA NU AJUNGA O ALTA FORMA DE EXTERMINARE ??.

  3. Apar informații aproape zilnic că virusul a fost „fabricat „în laborator apoi „scapat” din laborator .Peste câțiva ani vom afla adevarul.Acum se știe că cei trecuți prin boala sunt imuni.Vaccinarea copiilor e o prostie.Cei vaccinați fac iar boala și o transmit mai departe .Vaccinul te ajuta sa nu faci forme grave ceea ce la copii nu e cazul.

  4. CDC ne indica exact numarul de spitalizari. 1821 pentru grupa de varsta 5-17 ani. Din peste 50 milioane de copii in SUA.
    Majoritatea acestor copii aveau afectiuni medicale pre-existente.
    Dar, lucru mai important, ce fel de studii clinice au fost facute de Pfizer?
    FDA a dat aprobarea pentru vaccin in categoria 12-15 ani pe baza unui studiu (faza 2/3 din NCT04368728) care a inclus doar 1131 participanti si doar jumatate dintre ei au fost urmariti pentru siguranta timp de doua luni. Cu aceleasi doze ca si pentru adulti. Deci in urma unui studiu care a observat 600 de copii, se permite vaccinarea a zeci de milioane.
    Nu, studiul nu este suficient. Medicul britanic are dreptate. Doar copiii cu afectiuni grave ar trebui vaccinati cu aceasta terapie genetica impropriu numita vaccin.

  5. Nu trebuie sa fii mare specialist ca să constați că, cercetătorii chinezi plătiți de americani au injectat virusul creat în laborator pe calculator la niste lilieci din peșteri iar lilieci negri de supărare i-au compostat pe cercetătorii care au răspândit virusul la oameni. Și fiindcă Dumnezeu nu bate cu parul, cei mai mulți morți covid au fost înregistrați la americani. SATANA a creat virusul că să-l de-a jos pe Trump!

  6. Nu stiu ce se invata acum la facultatile de medicina dar tendinta ,aparata inconstient chiar de corpul medical, este de a se umbla la sistemul imunitar al fiintei umane.Orice interventie in corpul uman ;vaccin ,medicament..trebuie sa se faca numai de la caz la caz atunci cand medicul este sigur ca sistemul imunitar al individului nu poate rezolva problema.Vaccinarea numai de dragul unor intreceri sau interese chiar si acelora al caror sistem imunitar s-a dovedit eficient este o crima avand in vedere scaderea imunitatii urmasilor celor vaccinati.Mai ales copiiii si oamenii la varsta fertila ar trebui sa fie protejati….sau poate tocmai de aceea trebuie sa fie vaccinati(dupa unele zvonuri)? Referitor la imunitate sa se compare rezistenta la Covid cu a unor grupuri cu mai putin acces la vaccinuri si medicatie

  7. copiii mor pe capete in state de la serurile m e nge le. este evident ca unii „oameni” nu ar trebui sa se impuieze vreodata. TREZITI-VA!

  8. As face o pauza de cateva luni in care as studia transmisia comunitara inainte de a vaccina copii. Sa nu uitam ca mai nou, asta este calea de transmisie principala si de risc de la copii la adultii care nu s-au vaccinat. Daca focarele se mentin, copii trebuie vaccinati- altfel nu poti vorbi de normalitate cand stai cu virusul in comunitate. Sau aveti de gand sa tineti copii cu botnite in anii care vor veni? Sau sai tineti in patratele? Depide ce risc va asumati, dar ambele variante sunt daunatoare.

  9. @Draki

    Te dai expert si iti alegi forte bine cuvintele, dar nu poti pacali pe nimeni si stii dece? Pentru ca nu exista nici un fel de risc in administrarea acestor vaccinuri , tehnologia este foarte sigura, au declarat-o cei mai mari oameni de stiinta ai lumii, vaccinandu-se ei insusi cu aceste vaccinuri. Altfel nu ar fi vaccinat 1 miliard de oameni daca ar fi avut cea mai mica banuiala ca ceva nu e in regula. Ar exista insa un risc enorm daca aceasta pandemie/isterie ar continua inca un 1 an sau 2 , ca milioane de oameni sa moara de alte boli cronice din lipsa de tratament sau sa moara de foame sau de stres. Oricum efectele pandemiei vor fi resimtite din plin in urmatorii ani chiar daca se va opri aici.

  10. Pentru 11:39, esti un mincinos sau un om prost informat. Sigur ca exista riscuri, pentru ca EMA si FDA nu spun ca nu exista riscuri. Tu esti cel care minte ca nu exista niciun fel de risc. EMA si FDA, cele care au dat aprobare DOAR DE URGENTA acestor vaccinuri spun ca „beneficiile sunt mai mari decat riscurile”. Nu spun ca au zero riscuri. De altfel, 1: 20000 tineri in Israel au fost internati cu miocardita. 14 militari din Pentagon au ajuns la ATI cu miocardita.
    Trebuie sa intelegi inainte sa mai postezi minciuni. Nu sunt suficient studii care sa evalueze riscurile pe termen lung. Dar ce se stie sigur este ca efectele adverse pe termen scurt sunt ENORM de multe. Dar ni se spune ca trec, ca sunt reversibile. O sa vedem peste un an cat de reversibile sunt. Dar nu mai minti ca sunt fara riscuri atunci cand o terapie genetica este injectata milioanelor de oameni si copii. Nu este un vaccin, este terapie genetica.

  11. gicu – pari un isteric fundamentalist din cultul covidului si intepaturii spre mantuirea vesnica.

  12. Tocmai anunta la TV ca in Bucuresti peste 200 de copii au fost internati in spital din cauza muscaturilor de capuse.
    Nu stiu cati copii au ajuns in spitalele din Romania din cauza Covid, dar daca ar fi sa raportam fata de cifra din America de 1821 persoane, atunci ar trebui sa fie sub 100 in Romania. Mai bine am lupta si impotriva capuselor cu aceeasi pasiune cu care lupta impotriva Covidului copiilor. Sa nu incepem acum sa enumeram riscurile mari pe care le are muscatura de capusa.

  13. Daca un copil trece excelent peste un test care-i confirma imunitatea perfecta, de ce sa-l vaccinam? Pentru a deveni toata viata dependent de vaccin?

  14. @charlie
    20 000 de tineri din israel au ajuns la spital cu miocardita ? si 14 de la Pentagon? Astea cu siguranta sunt informatii de la radio Erevan. Daca ar fi fost adevarat, macar la nivel de zvon, ar fi oprit vaccinarea imendiat, asa cum FDA-ul a oprit vaccinarea cu J & J si EU cu Astra zeneca care nici nu au fost aprobat in US. Nu-i nimic , stiu ce vrei sa faci, mai incearca.

  15. Acesta este sumar al reactiilor adverse cardiace provocate de urmatoarele vaccinuri pana la data de 8 mai 2021 in Europa:

    Experimental mRNA vaccine Tozinameran (code BNT162b2,Comirnaty) from BioNTech/ Pfizer: 8,551 Cardiac disorders incl. 636 deaths

    Experimental mRNA vaccine mRNA-1273(CX-024414) from Moderna: 1,674 Cardiac disorders incl. 301 deaths

    Experimental vaccine AZD1222/VAXZEVRIA (CHADOX1 NCOV-19) from Oxford/ AstraZeneca: 8,504 Cardiac disorders incl. 261 deaths

    Experimental COVID-19 vaccine JANSSEN (AD26.COV2.S) from Johnson & Johnson: 169 Cardiac disorders incl. 22 deaths

    sursa EudraVigilance

    De ce am crede ca evreii sunt mai rezistenti la aceste seruri experimentale decat europenii, americanii sau asiaticii este un mister. Pur si simplu pentru ca sunt experimentale si rezultatele lor sunt studiate si procesate in situ.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.