Cât de solicitată a fost Ambulanţa

Peste 650 de solicitări au fost făcute la Ambulanţă în Bucureşti şi Ilfov în noaptea de Revelion, majoritatea fiind după miezul nopţii, iar 60 de cazuri au fost în locuri publice, a declarat, pentru News.ro, Alis Grasu, managerul SABIF.

Astfel, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIF) a preluat de sâmbătă de la ora 20.00 până duminică la ora 8.00, 655 de urgenţe, din care 450 au fost urgenţe de cod roşu sau galben.

Cele mai multe solicitări au fost după miezul nopţii, când au fost preluate 530 de cereri.

Alis Grasu a precizat, de asemenea, că 60 de cazuri au fost în locuri publice.

Apelurile la ambulanţă au fost pentru toate motivele pentru care se solicită de obicei intervenţia medicală.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a lucrat cu întregul efectiv de noapte, plus opt echipaje de urgenţă.

De Crăciun, au existat 1.838 de solicitări pentru probleme medicale, dintre care SABIF şi ambulanţele private au preluat 1.629 de cazuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.