Cătălin Predoiu și problema cercului închis aiurea

Înainte de a crea cerurile și pământul, lumea și oamenii, Dumnezeu, în marea Lui milă, a creat planul Său providențial întru salvarea noastră. Cătălin Predoiu a fost, pesemne, încă de la început, parte a acestui plan.

Cătălin Predoiu, prietenul tururor serviciilor, văzute și nevăzute

De vreo două decenii, Cătălin Predoiu joacă rolul de panaceu. Ori de câte ori apare o criză politică, mai mică sau mai mare, numele lui e rostit inevitabil, ca soluție. A devenit un soi de automatism, în anumite cercuri, la fel cum, în altele, numele lui Călin Georgescu era rostit, cândva, înainte de ascensiunea fulminantă la statutul de guru și pseudo-Isus Christos.

Nu spun acum că așa e, dar Predoiu pare genul de om care are prieteni în toate serviciile secrete. Probabil că are prieteni și în servicii de a căror existență habar n-avem. Are atât de mulți prieteni în atâtea servicii, încât uneori pare că nu știe căruia dintre ei trebuie să-i declare prietenia în acel moment. De-aia, câteodată, pare atât de picat din Lună. Sigur, ar mai fi varianta că nu-l dă inteligența afară din casă, dar la cât intelligence a servit și continuă să o facă, n-are cum să fie asta.

Anvergura sa de om politic e egală cu zero, având carisma unui bolovan plasat în mijlocul pârtiei și discursul unui elev de școală generală. Am colegi care, în gimnaziu, la compunerile pe teme sociale, obligatorii, de la ora de dirigenție, cred că identificau mai corect problemele și veneau cu soluții mai fezabile. În orice caz, nu-ți venea să te sinucizi, după ce-i ascultai vorbind timp de o oră. Predoiu pare capabil să-l bage în depresie, instantaneu, chiar și pe Robert Negoiță, după o doză boost de medicamente columbiene.

Problema cercului închis aiurea

În ceea ce privește atitudinea și curajul pe care-l inspiră, în cazul în care ar cădea în mâinile dușmanului, pare că simpla amenințare de a fi lăsat singur în cameră cu un șoricel l-ar face să divulge toate secretele de stat pe care le știe.

Omul pare una din dovezile incontestabile ale faptului că trăim într-o simulare. Când îl vezi și-l asculți îți spui că n-are cum să fie real. La urma urmei, cu sau fără ajutorul lui Dumnezeu, natura are umor. Drept dovadă faptul că există girafe, ornitorinci, tasieri, maimuțe cu nas lung, etc. 

Din acest punct de vedere, Predoiu pare complet nenatural. O hologramă creată de un programator cu aptitudini de demiurg cinic să ne testeze rezistența la… ei bine, cam la orice.

Partea proastă în toată acestă ecuație e că, în cazul în care chiar trăim într-o simulare și vom dori să ieșim din acestă matrice, ni se va propune, inevitabil, să fim ajutați de Cătălin Predoiu. Cercul se închide. Nu există ieșire.