Cătălin Rădulescu, pus la zid din toate părţile

Un polițist i-a transmis un mesaj lui Cătălin Rădulescu, după ce politicianul a spus că medicii ar trebui să dea salariile înapoi, iar profesorii să plece la cules de fructe afară, pentru că au votat contra PSD.
„Aberantule, îmi câștig salariul prin muncă, nu prin vot. Votul e un drept constituțional exprimat în conformitate cu convingerile fiecărui cetățean, numai o aberație a mediului politic, cum ești tu și cei ca tine, îi pot asocia o valoare patrimonială. Știu că ți-e imposibil să concepi, dar nici locul de muncă nu mi l-am câștigat prin vot, ci prin examene și studii. La școala unde mi-am dobândit eu formația profesională am fost mai mult de 10 pe loc, locurile nu se obțineau prin lipit de afișe, condus mașina șefului, sau lingușirea acestuia, iar probele au fost mult mai dificile decât este rostirea emfatică de minciuni la televizor. La mine a fost cu note, nu cu păcălit electorat. La probele pe care le-am trecut eu tu, cu nivelul tău de gramatică și de școală, n-ai fi luat 5″, scrie ofițerul de poliție din Brașov, pe Facebook.
La declaraţiile lui Cătălin Rădulescu au reacţionat, de asemenea, medici şi profesori.
Medicul Valentin Boldea din Galați a declarat, pentru Mediafax, că declarația lui Rădulescu „este reacția furibundă a unui muribund”.

La rândul său, medicul Vasi Rădulescu este de părere că majorarea salariilor medicilor a fost un act de normalitate.
„Era nevoie de așa ceva, iar cel mai mult au simțit asta medicii rezidenți. Eu îmi aduc aminte că am început rezidențiatul cu 770 de lei salariu lunar. O rușine. Acum, să ieși, în calitate de politician, dar și ca absolvent de medicină, spunând că medicii ar trebui să dea salariile înapoi sau să plece din țară doar pentru că partidul tău a picat în jos la alegeri și țara dă un semnal puternic că nu-ți mai dorește formațiunea e o nerușinare fără margini. E, pe undeva, o recunoaștere că ai mărit salariile în scop pur electoral, să-ți asiguri bazin de votanți. E o constrângere. Dar nu mă mai miră nimic din ce vine de la astfel de specimene”, a declarat pentru Mediafax medicul Vasi Rădulescu.
La rândul său, o profesoară din Ploiești a declarat, pentru Mediafax, că cel mai bine ar fi ca Rădulescu să facă altceva în afară de politică.
„Să mă duc la fructe? Domnul Rădulescu știe cât muncește un profesor? Nu 4, 5 sau 6 ore cât intrăm în clasă, ci 8, 10 ore pe zi pentru că noi trebuie să pregătim lecțiile și în plus avem multe alte activități extracuriculare. Îmi pare rău să vă spun, dar mulți nu înțeleg că fără educație o societate nu poate exista. Profesorul este omul care formează aptitudini și competențe pentru întreaga viață. Noi suntem cei care punem temelia profesiei, dar din păcate mulți nu înțeleg acest lucru. Cel mai bine ar fi ca domnul Rădulescu să facă altceva în afară de politică. Oricum nu avem salariile din Occident, ci ne asigurăm doar supraviețuirea”, a declarat profesoara.
Reacțiile vin după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu a spus că medicii ar trebui să dea salariile înapoi, iar profesorii să plece la cules de fructe peste hotare, pentru că au votat contra PSD.

„Eu îi rog pe medicii care au primit de 4 ori salariul să îl dea înapoi sau să plece din țară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe pentru că înseamnă că nu au fost mulțumiți de măririle salariale, pensionarii la fel să voteze USR și pe cei care au votat care au ieșit acum, fermierii să dea înapoi subvenția la USR pentru că oricum o să li se ia înapoi și hai să vedem cum o să trăiască cu aceste partide. Dacă o să le placă ce măsuri vor propune USR și PNL să stea cu ei nu este nici un fel de problemă”, a declarat, luni, Cătălin Rădulescu, înainte de ședința PSD convocată ca urmare a condamnării la închisoare a liderului PSD Liviu Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Radulescu are , partial, dreptate!PSD a dat salarii cu nemiluita la bugetari, profesori, medici, militieni , securisti si magistrati in speranta ca isi vor face capital electoral!Mai mult, aceste salarii s-au dat fara sa se ceara nimic in schimb cu privire la calitatea muncii depuse!Asta se vede cel mai mult la medici , care au salarii de 4-5000 de euro si iau in continuare spagi si isi bat joc de pacienti!Nu vreau sa generalizez, dar cred ca asta se intampla cu ce putin 60% din personalul medical.Sa ma contraziceti daca ati sesizat altceva…

  2. Idiotii nu s-au prins de miscare, au votat cu ura anti-PSD si cu MU.EPSD in gura impotriva celor care le-au marit pensiile si salariile. Uitand ca cei carora le-au acordat votul le-au taiat salariile si pensiile cu vreo 10 ani in urma. Si tot asa or sa faca daca PSD si Alde pierde guvernarea iar loazele PNL, USR, PMP si ProRomania vor veni din nou la butoane. Uitand de asemenea ca numai sub guvernarea PSD tara a fost pe crestere economica in timp ce sub guvernarea de dreapta cresterea economica a fost mereu pe minus. Asa ca profesorii, medicii, politistii sa astepta cu incredere ziua cand li se vor taia din nou salariile cu 50% si li se vor inchide scoli, spitale si gradinite. Sa vada atunci cum li se vor mai respecta munca si anii de studii de cei ca Blaga, Ciolos, Barna, Turcan, Orban, Johannis…..

  3. Daca il prinde politia pe strada pe dement,sau apare la poarta unui spital,stiti ce aveti de facut cu acest „revolutionar”de piei de closca???

  4. Bă „leprosule” psd-ist,dupa ce că ați certat cetățenii și le-ați reproșat că le-ați mărit salariile și pensiile,acum chiar demonstrați ceea ce banuiam sau am simțit din gura voastră! Bă apucatule lacom,pentru ce ai fost tu votat sau ales? Nu cumva să cresti nivelul de trai al cetățenilor români și ROMÂNIA sa progreseze??? Cetățeanul a dat examen sau interviu pentru un loc de muncă prin care are din ce trăi si nu e votat ca voi politicienii,milogii impuși pe liste de vot la fiecare alegere,creându-și bunastarea proprie dupa cum doreste! Da,e vorba de voi politicienii si numiții in funcții politic plus marii ascunsi de ochii lumii cu salarii,pensii speciale și beneficii fără limită! Nu ți-e scârbă de tine,de gura ta care vorbește aiurea? Din cauza multora ca tine psd-ul a pierdut poziția întâi la alegerile europarlamentare! Și o să piardă alegerile destul de mult timp!

  5. … am mai spus, scapati de oligofreni, ca astia v-au tras in jos.Scaoateti in fata oamenii capabili!Bravo!Ideea este sa le spuneti si imbecililor din teritoriu ca s-a terminat cu prostii si analfabetii, ca suntem destui oameni buni care putem iesi in fata.Sa nu mai predomine cotizatia si banul, sa predomine inteligenta!

  6. Cine nu intelege ca deputatul a zis ce a zis la nervi, marcat de evenimentele politice si penale inseamna ca nu are minte. Si sigur ca in fiecare categorie socio profesionala exista si persoane cu mai putina minte, nu doar in politica ! Credeti ca in politie, medicina si invatamant sunt numai caractere adevarate !? Dar, un miez de adevar exista si in afirmatiilelui si in cele ale bugetarilor marcati de jinirea resimtita. Bugetarilor cu astfel de decalaratii si, mai ales politistului, ii spun doar atat : Noi, cei din privat, evit sa ii spun ca le platim salariile si pensiile calculate mai mari decat salariile in activitate, nu am avut in marea noastra majoritate nicio crestere salariala in ultimii 10 ani, desii inflatia cumulata cred ca depaseste 30 %, in timp ce ei au sarit bine de tot cu salariile. Macar din cauza asta si ar fi bine sa se abtina !

  7. Bună ziua,
    Va mulțumesc pentru ocazia de a ma adresa direct prin intermediul internetului, găsesc ca este foarte confortabil și rapid. În aceeași măsură va citesc mesajele pentru prima oară în seara asta, „pe internet”. Recunosc vinovat ca nu știam nimic despre dumneavoastră. Din ce am citit în presa și am văzut în mesajele sau declarațiile dumneavoastră, îmi dau seama ca sunt mulți proști pe Pământ dar dumneavoastra sunteți dat dreacu’ de bolovan. Va rog sa nu ștergeți acest mesaj pentru că-l găsiți ofensator pentru ca este doar o concluzie obiectivă și exprimata după comparație făcută cu alti oameni politici pe care, la fel, nu-i cunoșteam pana la alegerile de ieri. O zi buna!

  8. Cine a vrut ca Dragnia sa intre la inchisoare??? „Din informațiile pe care le are toată lumea, nu-ti vine în minte decât jocul transnaționalelor, atât de necinstit, pe care Dragnea a încercat să-l sancționeze sau să-l limiteze măcar! Legile și măsurile pe care Dragnea le-a anunțat deranjau interese mari, începând cu legea repatrierii rezervei de aur și terminând cu legea interzicerii exportului de bușteni. Mi-e rușine, ca român, să văd ce succes de public a avut campania mediatică de diabolizare a lui Dragnea! Nu mă mir deloc că susținătorii acestei campanii sunt oameni din anturajul lui Cozmin Gușă, un individ atât de suspect! Ca și Ludovic Orban, ca să nu zic în primul rând de Iohannis! Într-un fel, programul de guvernare conceput de Liviu Dragnea mi-aduce aminte de liniile mari ale guvernării lui Nicolae Ceaușescu! Singurul după 1990 care a încercat să recupereze ceva din spiritul pozitiv al politicii lui Ceaușescu! Era un program al interesului național! Adversarii noștri l-au citit mai bine decât noi și l-au taxat într-un mod exemplar! Din păcate, Dragnea a avut adversari redutabili chiar în PSD, care acum îl atacă ca niște hiene! Bineînțeles că și Dragnea a făcut o serie de greșeli, dar eu i le-am trecut cu vederea, sperând că-și va duce până la capăt programul de guvernare!… Ce au făcut azi judecătorii care l-au condamnat este un act de trădare națională! Ca și la Târgoviște în decembrie 1989… Să le fie rușine!”

  9. majorarea salariilor medicilor a fost un act de normalitate, iar şpăgile sunt pentru vacanţe, curve, bijuterii, jaguaruri, viluţe etc. Noi, medicii, ne cam căcăm pe jurământul lui Hipocrat, suntem doar în România…mitralieră latră şi el, că ăsta-i rolul…

  10. Ai dreptate. Sunt de preferat in politica numai desteptii care taie salariile si pensiile, inchid spitale si scoli decat prostii si analfabetii asa cum ii consideri tu care au marit salariile si pensiile. Inca putin s-o sa mancati placute suedeze cat de curand de foame.

  11. bai militianule! iti castigai si pe timpul lui basina voda cinstit salariul!nu???ai uitat militiene k basina voda a taiat salariile cu 25 %,etc,etc,,
    dar acum marit de psd, te-a apucat criza de demnitate,desi voi nu faceti nimic in societate! ba militiene,votam politicieni ca c-o ducem mai bine,nu mai rau!
    ai grade pe umar dar in bostan tot nimic de militian ai !
    Cat despre voi bugetari nerecunoscatori va spun doar atat ” POVARA RECUNOSTINTEI ESTE MAI GREA DECAT POVARA URII !!!!

  12. Catalin RAdulescu are dreptate.Medicii si profii daca nu au iesit la vot au votat contra PSD sunt ca si serviciile- si cu banii luati si impotriva celor care le-au marit retributiile !

    Sa mearga la Basescu miliardarul, la Iohannis, la Sica sa le mareasca, sa mearga la Uniunea Soros sa le mareasca un sfant macar !Sa le mareasca MAcovei si MUresan , si ardelenii aia cinstiti Ioan Rus, dancu si Falca si toata pleiada de portocalii odinioara distrugand Romania. Ind efinitiv daca si-au dat votul tradatorilor, vedem ce sanatate plina de malpraxisuri avem si ce invatamant execrabil practica !Sa le fie rusine !

  13. Ce astepti de la un cap patrat de militian? El prefera salariul din timpul lui Basescu.

  14. gelu,pe tine te-a operat cumva radulescu?ti-a scos si restul ala de creier care ti-a mai ramas dupa spalatura de la larina3.cat ai fi de nervos tu ca om politic nu poti debita asa ceva.ati pierdut asta e.

  15. Pentru dl. „parere” de la un ne-PSD-ist:D-le „parere”, hai sa fim seriosi, cati dintre bugetari au dat concursuri „pe bune” pentru posturile pe care le ocupa?!E plin de functionari cu inalte studii pe la SNSPA si „Spiru Haret’ , e plin de nepoti, nepoate, copii, neveste si amante prin toate institutiile bugetare!Politistii , magistratii si securistii isi lasa „mostenire” locuriel, si chiar medicii intra cu pile in spitalele din centrele universitare (si nu numai)!Mai slabiti-ne cu concursurile „castigate” de aceste categorii…

  16. Mă milițian prost -scuze pt pleonasm- si mă doctorule, ați uitat cînd Dna va lua in mod stalinist de pe strada? Sau cînd Beșină si Bocciul v-au lăsat saraci lipiți? Daca PSD nu e bun pentru voi, atunci nici banii lor să nu fie buni. Să va plătească transnaționalele și Soros dacă i-ați votat pe Lăbărali si Usereiști.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.