Cătălin Voicu, şah pe procedură la procurorii DNA

Senatorul PSD, Cătălin Voicu, este la un pas să determine amânarea judecării cererii de arestare, care ar trebui să aibă loc mâine, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asta pentru că Voicu a obţinut înregistrarea şi punerea pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Senatului a contestaţiei sale cu privire la modalitatea […]

De cotidianul.ro - Autor

Senatorul PSD, Cătălin Voicu, este la un pas să determine amânarea judecării cererii de arestare, care ar trebui să aibă loc mâine, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asta pentru că Voicu a obţinut înregistrarea şi punerea pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Senatului a contestaţiei sale cu privire la modalitatea […]

Senatorul PSD, Cătălin Voicu, este la un pas să determine amânarea judecării cererii de arestare, care ar trebui să aibă loc mâine, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asta pentru că Voicu a obţinut înregistrarea şi punerea pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Senatului a contestaţiei sale cu privire la modalitatea în care s-a dat avizul de arestare preventivă. Punerea contestaţiei pe ordinea de zi îi oferă lui Voicu ocazia de a susţine mâine la Înalta Curte că procedura de avizare a Senatului nu s-a încheiat, existând încă o contestaţie de soluţionat şi că orice decizie judecătorească dată înainte de finalizarea procedurilor din Senat va fi lovită de nulitate absolută.

Judecătorul va avea de luat o decizie dificilă dacă Voicu va invoca această nefinalizare a procedurii din Senat, deoarece, pe de o parte, nu există o procedură de contestare a votului plenului Senatului şi pentru că, de pe altă parte, atâta timp cât Senatul nu respinge în mod expres contestaţia, ea rămâne admisă de principiu.

Cătălin Voicu a făcut cel mai important pas pentru amânarea de mâine, de la Înalta Curte. Motivul principal al contestaţiei, potrivit căruia avizul este lovit de nulitate absolută pentru că audierea senatorului nu a avut loc în plenul camerei din care face parte, este discutabil. Asta pentru că, potrivit Constituţiei şi Regulamentului Senatului, “deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (…) dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”.

Textul de lege nu explicitează dacă este suficientă ascultarea lor în comisia juridică ori în altă comisie, formată temporar. Nici nu spune expres că audierea trebuie să aibă loc în plenul camerei in care este parlamentarul. Singurul lucru care ar putea să îi susţină cauza lui Voicu, în sensul că ar fi trebuit să fie audiat în plen este precedentul.

Toţi ceilalţi deputaţi sau senatori au fost, până în prezent, ascultaţi de plen. Voicu a fost programat pentru audierea în plen, dar, din motive medicale, nu s-a putut prezenta. Motivele medicale, însă, aşa cum a precizat preşedintele comisiei, Toni Greblă, nu au ajuns în mod oficial la comisie. Mai mult, în regulamentul Senatului se cere expres ca senatorul să anunţe în momentul în care nu ajunge la anumite audieri.

Ori nu se ştie dacă Voicu a anunţat, altfel decât prieteneşte. Pe de altă parte, senatorii care şi-au dat avizul pentru arestare, inclusiv preşedintele comisiei juridice, Toni Greblă, au sus]inut că audierea colegului lor numai în comisia juridică este suficientă pentru a îndeplini cerinţa constituţională, deorece, potrivit unui principiu bine cunoscut de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.