Nicușorul simpatic, cu aer rebel, din era oengistă, s-a acrit ca primar al Bucureștiului și a ajuns purtătorul de cuvînt al președintelui de astăzi. Care este tot el, doar că nu și-a preluat încă funcția. În toate comunicările se justifică, dă explicații. Este ezitant și rigid, de parcă fiecare răspuns îi trece mai întîi printr-un departament interior de avize. Privirea lui caută ajutor atunci cînd nu e fixată, de cele mai multe ori, în pămînt.
Nu mai răspunde la întrebări, ca pe vremea Primăriei. E precaut ca un politician la început de drum și îi e teamă ca răspunsul lui să fie interpretat greșit. E clar că nu-și mai aparține, vorba lui Ciucu de la congresul extraordinar PNL, cînd îl descria pe Veștea. De aceea, cineva trebuie să-l scoată la bere, la fotbal, tenis de masă, la un concert, la orice l-ar putea extrage din starea asta periculoasă pentru el, dar mai ales pentru noi. Un președinte morocănos, îngropat în gînduri negre poate face mult rău tuturor. Chiar așa, l-ați mai văzut zîmbind în ultimul an?
După o zi întreagă petrecută cu Burnete și Lazurca, te tîmpești. Te uiți la fețele lor și îți aduci aminte că ai datorii.