Conducerea Academiei Române a transmis marţi că Barometrul de Opinie Publică al României, lansat în această săptămână care oferă informaţii legat de intenţia de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai și prezidențiale, nu a fost comandat de instituţie, ci de un institut al acesteia.
”Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoștință cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicității un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieții politice românești. Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituția noastră nu se implică în chestiuni de natură politică”, transmite Biroul Prezidiului Academiei Române.
Luni, INSCOP Research anunța lansarea unui studiu realizat din inițiativa Academiei Române. ”Proiect unic la nivelul societății românești, Academia Română își propune să ofere o privire evolutivă asupra societății românești”, se spunea în anunțul transmis presei care prezenta un ”Barometrul de opinie publică al Academiei Române”.
Potrivit Barometrului lansat luni, peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, iar PSD şi PNL au fost alese în egală măsură de aceştia, având scoruri apropiate în intenţiile de vot.
În plus, alte date arată că preşedintele Klaus Iohannis conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile prezidenţiale.
Barometrul de opinie publică a fost realizat de INSCOP Research, la comanda LARICS – Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.
Ce mai arăta sondajul (știrea inițială)
Klaus Iohannis conduce în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale, informa Barometrul de opinie publică al Academiei Române realizat de INSCOP Research în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019.
Rugați să indice cu cine ar fi înclinați să voteze la alegerile prezidențiale din acest an, 31,3% dintre cei chestionați îl aleg pe Klaus Iohannis, 12,3% pe Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), 9,8% pe Liviu Dragnea (PSD), 6,8% pe Dacian Cioloș (USR și PLUS), 4,5% pe Corina Crețu (Pro Romania), 2,2% pe Kelemen Hunor (UDMR), 1,5% alt candidat. 20% declară că nu sunt hotarâți, 7,1% că nu vor merge la vot, iar 4,5% nu știu sau nu răspund.
Din totalul opțiunilor de vot exprimate, Klaus Iohannis beneficiază de o intenție de vot de 45,8%, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) de 18,0%, iar Liviu Dragnea (PSD) de 14,3%. Urmează Dacian Cioloș (USR și PLUS) cu 9,9%, Corina Crețu (Pro România) cu 6,5%, Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,2%, alt candidat cu 2,2%.
Potrivit cercetării, față de luna martie, se observă o creștere a intenției de vot pentru Klaus Iohannis (de la 37,5% în martie la 45,8% în aprilie 2019), Călin Popescu Tăriceanu (de la 15,2% în martie la 18% în aprilie) și Victor Ponta (de la 7,2% în martie la 10,4% în aprilie). În schimb, înregistrează o scădere a intenției de vot Liviu Dragnea (de 17,4% în ianuarie 2019 la 16,8% în martie, respectiv 14,3% în aprilie) și Dacian Cioloș ( 12,7% în ianuarie la 13,0% în martie, respectiv 9,9% în aprilie). Datele comparative din lunile ianuarie și martie sunt extrase din cercetări sociologice anterioare realizate de INSCOP Research la comanda Fundației Konrad Adenauer.
Rugați să indice cu cine ar fi dispuși să voteze la alegerile prezidențiale din acest an în cazul în care ar avea de ales în turul 2 între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, 41,6% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 18% pentru liderul PSD, 21,8% declară că nu s-au hotărât, 11,2% că nu vor merge la vot, iar 7,3% nu știu sau nu răspund.
Dacă sunt eliminați nehotărâții, cei care nu intenționează să mergă la vot și pe cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 69,8%, în timp ce Liviu Dragnea de 30,1%.
În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu, 38,1% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 26% pentru liderul ALDE, 19,6% declară că nu s-au hotarat, 9% că nu vor merge la vot, iar 7,2% nu știu sau nu răspund.
Dacă sunt eliminați nehotărâții, cei care nu intenționează să mergă la vot și pe cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 59,4%, iar Călin Popescu Tăriceanu de 40,6%.
În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, 33,7% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 14,6% pentru liderul PLUS, 29,8% declară că nu s-au hotarat, 13,7% că nu vor merge la vot, iar 8,2% nu știu sau nu răspund.
Dăcă sunt eliminați nehotărâții, cei care nu intenționează să mergă la vot și cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 69,8%, iar Dacian Cioloș de 30,2%.
În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Gabriela Firea, 37,4% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 21% pentru primarul Capitalei, 22,5% declară că nu s-au hotarat, 10,3% că nu vor merge la vot, iar 8,8% nu știu sau nu răspund. Raportat la opțiunile de vot exprimate, Klaus Iohannis ar obține un scor de 64%, în timp ce Gabriela Firea 36%.
Pe locul întâi în topul încrederii în personalități publice se află președintele Klaus Iohannis cu un nivel de 41% încredere multă și foarte multă, înregistrând o creștere de peste 3 puncte procentuale, comparativ cu luna martie a acestui an. Pe locul al doilea în clasamentul încrederii se situează Gabriela Firea cu 25,2%, în creștere față de ianuarie 2019 (când era cotată cu 23,9% încredere multă și foarte multă).
Urmează Mugur Isarescu cu 22,3% și Victor Ponta cu 22,1%, președintele PRO România fiind în scădere ușoară față de luna martie a acestui an când înregistra 24,5%. Lista este continuată de Călin Popescu Tăriceanu cu 21,8% (menținându-se la un nivel similar celui înregistrat în martie) și Dacian Cioloș cu 21,4% (în ușoară scădere față de sondajul precedent când înregistra 23,2% încredere multă și foarte multă). Președintele PNL Ludovic Orban beneficiază de o cotă de încredere cu 17,3%, față de 16,4% în martie 2019. Dan Barna este cotat cu 15% încredere multă și foarte multă, în creștere constantă din noiembrie anul trecut (când înregistra 7%) pânâ în prezent.
Urmează președintele PSD, Liviu Dragnea cu 12,8% ( față de 13,2% în martie, respectiv 12,6% în ianuarie) și Traian Băsescu cu 12,4% încredere multă și foarte multă (față de 11,7% în martie, respectiv 10% în ianuarie).
Viorica Dăncilă este cotată la 8,7% încredere multă și foarte multă (față de 9,9% în martie, respectiv 9,5 în ianuarie). Ea este urmată de Eugen Tomac cu 6,7% (față de 7,3% în martie) și Kelemen Hunor cu 4,8% (față de 8,6% în martie). Datele comparative din lunile noiembrie, ianuarie și martie sunt extrase din cercetări sociologice anterioare realizate de Inscop Research la comanda Fundatiei Konrad Adenauer.
Datele sondajului de opinie au fost culese la nivel național în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019.
Volumul eșantionului a fost de 1.050 persoane și este reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor în toate județele României și în sectoarele Municipiului București.
Eșantionul de tip multi-stratificat, probabilistic a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.
Sondajul este o făcătură securistică, realizat de către un Institut al cărui proprietar este un apropiat al fostului premier Hagi Tudose.
Conducerea acestei institutii este paralela cu „managementul”, sa le comunice cineva ca Academia este ordonator pricipal de credit pentru toate entitatile din subordinea sa, deci … CINE A PLATIT SONDAJUL … IN CE SCOP ?!
Este clar ca Sondajele sunt manipulate , dar au un rol de a mobiliza masele intr-un fel sau altul, de a manipula distorsionand informatia si de a pregati ori o fraudare a alegerilor ori de a-i scoate din casa pe cei care se culca pe o ureche si zic „ca favoritii castiga sau de frica ies la vot sa nu piarda . E o logica inversa in aceste sondaje ! Referitor la Academiiile din Romania a punctat bine si foarte bine Epicool mai sus. E plina Romania de Academii si consultanti politici.
vazand imaginile oferite de tv de la diferitele mitinguri ale partidelor, te intrebi totusi, de unde vin cifrele astea? sondajul, in opinia mea, este o porcarie. vom vedea
Este, VIZIBIL, un sondaj comandat de LIMBISTI intr-o incercare DISPERATA de a-i influenta pe LIMBRICI.
Domnule Adidas chiar este bine, v-ati gandit ca Tariceanu reprezinta o parte din dreapta. Tariceanu, Iohanis si Ciolos pot imparti 50% din voturi, deci aprox. 17% cu o marje care ar putea veni de unde nu sperati, in turul II sa intre PSD cu Tariceanu, spun PSD pt ca nu-i sigur ca Dragnea va candida, pare mai important sa conduci PSD-ul si sa fii si PM decat figurantul care semneaza si citeste discursuri scrise de altii. Domnul Tariceanu are deja o cultura diplomatica si politica, iar functia de Presedinte este doar un fel de completare a CV-ului. Poate cu timpul romanii vor alege presedinte un fost PM si om politic nu un propterist slab.
Cata enervare pe sustinatorii PSD citind procentele din sondaje. Si acesta este doar inceputul dezastrului pt. PSD. Tot mai multi romani detesta guvernarea PSD-ALDE. Tot dl. Iohannis va fi presedintele Romaniei iar la alegerile din 20 20, PSD va fi istorie si inca una neagra. Mai bine va-ti gandi la viitorul Romaniei. Tara trebuie reconstruita si aceasta se poate realiza numai prin unirea energiilor tuturor, intru-un adevarat sistem economic capitalist concurential, competitional, care realiza dezvoltare economica reala si aduce bunastare generala. Antreprenorii cer muncitori bine calificati si nu ii gasesc in Tara , pt. ca sunt prea multi romani care refuza scolarizarea, multumindu-se cu traiul in mizerie, primind ajutoare sociale nemeritate celor cu putere de munca.
Daca ii zice Bratianu inseamna ca e cu liberalii. Academia Romana are doua institute de Sociologie foarte serioase , conduse de doi academicieni prestigiosi, dintre care niciunul nu aspira la Presedintie si nu face politica. Cat si cine a platit acest „sondaj”?Se externalizeaza pana si atributiile „cercetatorilor”?
Că ardelenii ar mai putea fi prostiți cu axioma săsoaicei: “fie Hans cât de prost numai mare să fiie” să zicem, deși ardeleni lângă sași trăitori sunt numai cei mai batrâni de 35 de ani, reușind să aduni numai câteva zeci de mii în din jurul Sibiului, Mediaș, Bistrița, Brașov. Dar că o Moldova întreagă împreună cu Bucovina plus Dobrogea și Muntenia împreună cu Oltenia preferă să voteze o persoană care se declară ca este și se simte german, inclusuv prin domiciliul pârinților, pentru care are exemplul de zi de zi a peste 4 ani de președenție că disprețuiește pe români, că Nu îi pasă de prezentul și vitorul românilor și al României, că îi pasă numai de confortul, bunăstarea și bogăția propriei persoane, vezi și naveta, este devastator. Înseamnă că ONG-urile și-au facut datoria și urmează un scenariu iugoslav ceva mai pașnic să nu pățească ceva vreun ungur. Cine votează pe acualul Președinte poate fi numai tâmpit sau conștient vànzător de țară. Și fruntea este terciul PNL rezultat post fuziune cu PDL. Cei din fostul PDL au virusul răului total și perseverent injectat de Train Băsescu și au îmbolnăvit de moarte și PNL.
Cum si-au permis sa il puna statistic pe tovarasul Tariceanu inaintea tovarasului Dragnea,sa forteze mana PSD?Afara cu burjuii coalitiei,afara cu ALDE!Jos Academia,nu avem nevoie ,noi muncim nu …
La cate Academii avem,Academia Titi Aur,Academia Cristi Pascu ,Societatea Academica,Academia de Politie,Academia de Informatii,Academia de Saorma cu Detoate,Academia Tehnică Militară,Academia de Fotbal Gheorghe Hagi,etc., ma mir ca din gramada asta de kkt a scos capul Academia Romana si s-a ratoit la Institutul din cadrul ei,mai sa il ia la palme: )))
Si totusi cine ????. Cine l-a comandat si cine l- a preluat pentru publicare?? Nimeni nu pateste nimic pentru manipulare si dezinformare??
Ultimele alegeri in care s-a mai tinut cont de vointa poporului, adica democratia in stare pura, au fost in 1992. De atunci, la fiecare alegere rezultatele „s-au scos din palarie” si totul a fost pregatit dinainte prin intermediul sondajelor de opinie. Ori nu stim ce reprezentativitate au acestea si cum s-a facut esantionarea. La nivelul unor alegeri generale, la care sunt chemati la urne peste 18 mil. de alegatori, un esantion de 1000 de persoane este chiar o frectie la unpicio de lemn si chiar cu 10000 nu are reprezentativitate. Totul este o imensa si marsava manipulare, fratilor!
@ Apreciați că mandatele membrilor activi ai Academiei ar trebui reduse la vreo zece ani, pentru a fi evitată transformarea zonei active a Academiei într-o zonă de „anchiloză intelectuală”, ?
Wow, ce iti este si cu academicienii acestia, asta este, desigur, „principala atributie” a acestei institutii ! Nu ca as avea incredere in institutiile de sondaj, dar, mai nou, toata lumea se pricepe la ” fotbal si… sondaje electorale ” ! In contextul dat, propun cooptarea „condeierului” ca membru corespondent, intrucat are vocatie, certficata de desele contestatii formulate catre CCR !