Concediu medical de la medicul de familie 2026 – Câte zile poți sta acasă?
Conform prevederilor legale în vigoare, în cazul în care intervine incapacitatea temporară de muncă, medicul de familie îți poate acorda cel mult 7 zile calendaristice de concediu pentru a-ți trata afecțiunile de care suferi, după care să revii în câmpul muncii.
Doar că această perioadă de 7 zile se împarte în două etape. Practic, nu poți primi de la primul consult un concediu medical care să dureze o săptămână.
Medicul împarte perioada în cel puțin două etape.
Conform prevederilor legale de care cadrele medicale sunt obligate să țină cont, prima etapă este de maximum 4 zile calendaristice. Aici avem însă o excepție. Este vorba despre excepția incapacității temporare de muncă a persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsură izolării, potrivit Legii nr. 136/2020, republicate, cu modificările și completările ulterioare.
Câte zile de concediu îți poate acorda medicul de familie într-un an?
Dacă te îmbolnăvești și ai nevoie de concediu medical, medicul de familie poate acorda un total de maximum 28 de zile de concediu pentru incapacitate temporară de muncă într-un an, începând din prima zi de boală, indiferent de motivul acesteia.
După ce ai ajuns la acest număr de zile, medicul de familie nu îți va mai putea elibera concediu medical.
În continuare, dacă ai nevoie de mai multe zile de concediu, certificatul medical va fi emis de medicul specialist, fie din ambulatoriu, fie din spital, dacă ai fost internat, respectând limitările legale.
Așadar, medicul de familie îți poate acorda un concediu medical de maximum 28 de zile pe parcursul unui an, dar numai în cazurile de incapacitate temporară de muncă.
Aceasta se calculează de la prima zi de boală, indiferent de cauză. Dacă ai depășit aceste 28 de zile, vei primi concediu medical doar de la medicii specialiști sau din spital, în limita duratei prevăzute de lege.
Este important să știi că în prima etapă a concediului, medicul îți poate acorda maximum 4 zile, iar restul poate fi împărțit în etape ulterioare. Ai grijă să cunoști aceste reglementări pentru a nu întâmpina surprize când vei avea nevoie de concediu medical!
Dacă îți dă 7 zile în două etape:
– prima etapă: 4 zile (luni-joi)
– a doua etapă: 3 zile (vineri-duminică)
de câte ori se scade „prima zi de concediu” (care e neplătită)?
Cu alte cuvinte, știu că luni va fi neplătită, dar vineri … va fi plătită sau neplătită?
Da cel mai bine ar fi sa nu te imbolnavesti ca trebuie bani de pensii speciale, ucraina, climate change, platit datoriile, contracte cu statu cu de zece ori pretu, zeci de mii de rude angajate inutil la stat.. Asa ca la munca fraierilor. ati vazut ca e anticonstitutional sa se fure mai putin