Câţi bani au câştigat cicliştii în primele două săptămâni

Top 20 câştiguri în caravană. Froome îl poate întrece pe Cancellara la tricouri galbene. Câte abandonuri au fost până acum şi de ce s-a retras Greg Van Avermaet.

Froome îl poate întrece pe Cancellara

Marţi a fost zi de pauză în Turul Franţei. Cum rutierii au intrat în recuperare, statistica are întietate. Dacă Chris Froome va câştiga Turul Franţei, automat el îl va depăşi pe Fabian Cancellara în două topuri: în cel all time al purtătorilor de tricou galben în Turul Franţei; în top-ul rutierilor în activitate purtători de tricoul galben în Turul Franţei. Dacă în top-ul all time Froome va ajunge pe locul 11, iar Cancellara pe 12, în cel al rutierilor în activitate îl va detrona pe elveţian de pe locul 1. De menţionat că top 5 al rutierilor în activitate cuprinde integral rutieri care s-au aliniat la ediţia 2015 a Turului Franţei. Fabian Cancellara are însă ghinionul de a nu-şi putea apăra poziţiile, pentru că în urma unor căzături a fost nevoit să abandobeze.

Top 10 – „Tricouri galbene” aflate în Turul Franţei

  1. Fabian Cancellara (Trek Factory Racing) – 29 tricouri galbene (0 Tururi)*
  2. Chris Froome (Team Sky) – 25 tricouri (1)
  3. Thomas Voeckler (Europcar) – 20 tricouri (0)
  4. Vincenzo Nibali (Astana Pro Team) – 19 tricouri (1)
  5. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) – 11 tricouri (2)
  6. Tony Martin (Etixx-Quick Step) – 3 tricouri (0)
  7. Jan Bakelans (Ag2R La Mondiale) – 2 tricouri (0)
  8. Sylvain Chavanel (IAM Cycling) – 2 tricouri (0)
  9. Alejandri Valverde (Movistar Team) – 2 tricouri (0)
  10. Simon Gerrans (Orica GreenEDGE) – 2 tricouri (0)*

Top 20 câştiguri după 16 etape

Îm Turul Franţei, grosul banilor îl iau rutierii care se clasează în final pe primele 5 locuri – 450.000 de euro (câştigătorul Turului), 200.000 – locul 2; 100.000 de euro – locul 3; 70.000 de euro – locul 4; 50.000 de euro – locul 5. Sunt premiaţi rutierii care se clasează până la locul 160 – ultimele 70 de poziţii având alocate câte 400 de euro. Se premiază şi top 5 din clasamentele pe puncte, al căţărătorilor şi al tinerilor rutieri. Bani frumoşi se câştigă însă şi în fiecare etapă. 8.000 de euro – locul 1; 4.000 de euro – locul 2; 2.000 de euro locul 3 ş.a.m.d. până la locul 20, care primeşte 200 de euro. În cadrul unei etape se mai premiază primii 3 rutierii care trec linia sprintului intermediar, precum şi cei care câştigă căţările. Cel mai bine clasat rutier tânăr precum şi cel mai combativ rutier al etapi sunt şi ei recompensdaţi. Nu în ultimă instanţă, deţinătorii tricourilor distinctive primesc o „rentă” pentru fiecare zi de purtare a tricoului, 350 euro – tricoul galben, câte 300 de euro – tricoul verde, alb cu buline roşii şi alb. Evident, în top 20 intră toţi câştigătorii de etapă, dar paradoxal, pe locul 1 este Peter Sagan care nu a câştigat nicio etapă. Da rutierul slovac, are 5 locuri 2, două locuri 3, două locuri 4, conduce în clasamentul pe puncte (este „îmbrăcat” în tricoul verde), a ieşit de 9 ori câştigător la categoria cel mai tânăr rutie, a câştigat sprinturi intermediare şi a fost desemnat de două ori cel mai combativ rutier (2.000 de euro pe etapă primeşte cel desemnat – n.a.). Abia pe locul 2 vine Andre Greipel, cel care a câştigat 3 etape în competiţia din acest an, şi pe locul 3 este Chris Froome, liderul clasamentului general. În top 20 al câştigurilor nu a intrat (încă) Alberto Contador, el fiind în acest moment pe locul 33, cu 3.370 de euro. Tony Martin şi Greg Van Avermaet sunt în top 10, dar cum ei nu mai sunt în competiţie, vor cădea câteva locuri, după ultima etapă.

  1. Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) – 46.680 euro
  2. Andre Greipel (Lotto Soudal) – 34.850 euro
  3. Chris Froome (Team Sky) – 22.580 euro
  4. Purito Rodriguez (Team Katusha) – 19.180 euro
  5. John Degencolb (Team Giant-Alpecin) – 15.580 euro
  6. Tony Martin (Etixx-Quick Step)* – 13.700 euro
  7. Mark Cavendish (Etixx-Quick Step) – 12.400 euro
  8. Greg Van Avermaet (BMC Racing Team)* – 11.860 euro
  9. Daniel Martin (Cannondale-Garmin) – 11.850 euro
  10. Alexis Vuillermoz (Ag2R La mondiale) – 10.900 euro
  11. Ruben Plaza (Lampre-Merida) – 10.900 euro
  12. Rafal Majka (Tinkoff Saxo) – 10.500 euro
  13. Zdenek Stybar (Etixx-Quick Step) – 9.630 euro
  14. Dennis Rohan (BMC Racing Team) – 9.450 euro
  15. Stephen Cummings (MTN-Qhubeka) – 8.800 euro
  16. Nairo Quintana (Movistar Team) – 7.670 euro
  17. Thibaut Pinot (FDJ) – 6.870 euro
  18. Thomas de Gendt (Lotto Soudal) – 6.750 euro
  19. Pierre-Luc Perichon (Bretagne-Séché Environnement) – 6.440 euro
  20. Alejandro Valverde (Movistar Team) – 6.130 euro

29 de abandonuri în 2015 după 16 etape

După 16 etape, numărul rutierilor ieşiţi din cursă este de 29. Ţinând cont de evenimentele petrecute – am avut 3 mega-incidente cu minim 25-30 de rutieri angrenaţi, şi foarte multe alte incidente de amploare redusă, dar violente – numărul de abandonuri poate fi considerat ca fiind destul de redus. Dar nu toate abandonurile au fost generate de incidente. Un exemplu elocvent şi chiar insolit îl reprezintă Greg Van Avermaet de la BMC Racing Tour. Înainte de startul etapei a 16-a, el a anunţat că se retrage deoarece a fost anunţat că urmează să îi nască soţia şi că vrea să fie alături de ea. Ivan Basso (Tinkoff-Saxo) nu a avut probleme în cursă, dar un control medical de rutină i-a descoperit un cancer la prostată, motiv pentru care a părăsit Turul în etapa a 14-a şi s-a operat. Nici Luca Paolini (Team Katusha) nu a avut de suferit în cursă. Dar după etapa a 8-a, el a fost anunţat că i-au ieşit analizele antidopping pozitiv şi a fost exclus din competiţie. Faţă de anii trecuţi numele sonore care au abandonat parcă sunt mai multe după 16 etape: Tony Martin – când era îmbrăcat în tricou galben, Fabian Cancellara (aflat în formă mare), Nacer Bouhanni (marea speranţă a Franţei la sprint), Rui Costa (fost favorit de 3 stele), Simon Gerrans, Michael Albasini (oamenii de clasament general de la Orica GreenEDGE), Peter Kennaught ş.a. sunt cei în cauză, toţi ieşiţi din cursă din cauza accidentărilor.

Situaţia abandonurilor după 16 etape în ultimii 5 ani

  • 2014 – 169 rutieri rămaşi în cursă (din 198)
  • 2013 – 179 (198)
  • 2012 – 152 (198)
  • 2011 – 168 (198)
  • 2010 – 169 (198)

Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.