Caz tulburător în Iaşi: „Poate îi fură organele”

Părinţii unei fetiţe de 10 ani dintr-o localitate ieșeană, bolnavă de cancer, nu vor să continuie tratamentul copilei, care ar consta într-o nouă operație, tatăl exprimându-și temerea că „poate îi fură organele” și arătându-se nemulțumit de ce s-a întâmplat până acum în spital.

„Fata are cancer. Am mers cu ea la doctori, a fost operată, dar tot e bolnavă. Eu nu accept să fie operată. La ce am văzut prin spitale știu ce urmează. Eu nu pot să stau la operație, poate îi fură organele și după spune că a murit și asta este. Am cheltuit o grămadă. Nu am mai rămas cu niciun ban. Am luat tratament din Italia pentru fată, iar acum nu-mi mai dă nimeni înapoi banii. Dacă o operează din nou pe fată cine îmi garantează că va fi bine?”, a declarat tatal fetei Petru Nedelcu, citat de presa locală.

Și mama fetiței spune că nu vrea sub nicio forma ca fiica ei să mai fie încă o data operată.

Maria Nedelcu, mama copilei, a declarat: „În anul 2011 fata a avut o tumoră la rinichi. Am adus-o la spital, au operat-o doctorii, iar mai apoi, în 2011 iar a avut tumoră (…) Cum vine asta? Odată vin cu fata și îmi spune că trebuie să-i amputeze picioarele, apoi că nu mai trebuie, ba că trebuie operată, ba că nu trebuie și tot asa. Eu am venit cu mâncare de acasă pentru fată cât a stat în spital, nici mâncare nu i-au dat”.

„A fost un copil la spital și i-au făcut medicii analize. Nu i-au ieșit rele, iar după un timp a murit. Acum i-au făcut analize la fata mea și spun că are metastaze pulmonare. Dacă nu are? Cine plătește dacă fata mea moare la operație?”, a mai spus femeia.

Viorel Ilie, primarul comunei Raducaneni, a declarat că situația familiei este monitorizată de mult timp. „Noi am încercat mereu să ajutăm această familie, ținând cont de problemele lor. Nu este ușor să comunici cu ei. Le-am pus la dispoziție mașină pentru a merge la tratament la Iași, le-am dat bani când a fost cazul, dar nu poți ajunge la un numitor comun cu ei. Acum am înțeles că fata are nevoie de o operație, iar părintii se opun. Nu vor să o mai ducă la tratament”, a afirmat primarul.

Copila suferă de cancer, fiind diagnosticată de când avea patru ani. Boala ei s-a agravat, iar acum are metastaze.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8532 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Stupefiant ! De ce nu li se explica parintilor ca NU SE TRANSPLANTEAZA ORGANE BOLNAVE DE CANCER ! E foarte simplu !
    Un trup bolnav de cancer cu METASTAZE nu poate fi folosit pentru transplant de organe. Salvati-o pe fetita, explicand
    parintilor aceste lucruri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.